Wednesday, March 25, 2026
16.3 C
Bucharest

Cade Ponta? Ghinion!

Indiscutabil, întrebarea cea mai importantă la ordinea zilei e următoarea: cade Ponta? Aş fi tentat să vă trimit la biroul de relaţii publice al DNA pentru a şti dacă România continuă cu acest guvern sau nu. PNL şi Klaus Iohannis doresc o schimbare urgentă a lui Victor Ponta. Pe cale politică, democratică, acest lucru n-a fost posibil. Moţiunea de cenzură a căzut. Dar pe fondul unei provocări de securitate naţională (numirea şefului SIE), majoritatea s-a schimbat brusc. Nu ştim ce formă va avea la 1 semptembrie această majoritate cu geometrie variabilă: triunghiul Ponta sau dreptunghiul Iohannis? Nu ştim încă, vom vedea.

Dar până în septembrie, potrivit calendarului, e luna august. Căldură mare, vară fierbinte, evenimente pe măsură. Victor Ponta ne-a anunţat la ultima ieşire de la DNA că va reveni în luna august. Când trbeuie finalizată o expertiză care să spună dacă şi cât a fost preudiciu în relaţia dintre doi privaţi acum şapte ani, Şova şi Ponta. Dacă instituţia doamnei Kovesi are de gând să aplice măsura controlului judiciar pentru prim-ministru, renunţarea la funcţia de şef al PSD din partea lui Ponta nu va fi de ajuns. Informaţiile din prezent vorbesc de faptul că Ponta va fi trimis în judecată de procurorul DNA fără vreo măsură preventivă. Asta-i va permite să rămână în funcţia de prim-ministru până la o decizie a instanţei. Dar şi să păstreze controlul asupra PSD cu ajutorul Rovanei Plumb, al lui Ilie Sârbu şi altor câţiva, spre disperarea cuplului Dragnea-Zgonea care vrea frâiele partidului.

Rămâne deci cum am stabilit: în democraţia românească, procurorul decide cum e cu premierul, cu guvernul şi majoritatea parlamentară.

Ghinion!

http://jurnalul.ro/editorial/cade-ponta-ghinion-692486.html

 

Hot this week

Unul din cei mai cunoscuți specialiști în apărare și...

Guvernul declară situație de criză în România

Guvernul declară situație de criză în România Guvernul adoptă măsuri...

Cu ce forțe poate participa România în Strâmtoarea Ormuz

Există două variante prin care România poate participa la efortul...

NATO Secretary General with the President of Romania

NATO Secretary General with the President of Romania https://www.youtube.com/watch?v=APjLVjSYV6s

Topics

Unul din cei mai cunoscuți specialiști în apărare și...

Guvernul declară situație de criză în România

Guvernul declară situație de criză în România Guvernul adoptă măsuri...

Cu ce forțe poate participa România în Strâmtoarea Ormuz

Există două variante prin care România poate participa la efortul...

NATO Secretary General with the President of Romania

NATO Secretary General with the President of Romania https://www.youtube.com/watch?v=APjLVjSYV6s

Mașini colosale: Giganții cerului

Mașini colosale: Giganții cerului National Geographic Romania https://www.youtube.com/watch?v=_oYB5T2aPBE

Ce se întâmplă cu Golden Dome, scutul minune al SUA

Costul programului american de apărare antirachetă ”Golden Dome” a...

Paradisul turistic din Iran plin de rachete în subsol

La suprafață cea mai mare insulă din Golf, Qeshm,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img