Tuesday, December 2, 2025
6.7 C
Bucharest

Campania electorala a costat 10 milioane euro

Autoritatea Electorală Permanentă informează că, până la data de 29 mai, mandatarii financiari ai competitorilor electorali la alegerile locale din data de 5 iunie au înregistrat la sediul central al Autorităţii contribuţii pentru campania electorală în valoare de 43.853.724 lei, aproximatuv 10 milioane euro.

Potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, contribuţiile candidaţilor pentru campania electorală pot fi folosite numai după data declarării acestora la Autoritatea Electorală Permanentă de către mandatarul financiar coordonator şi numai pentru campania electorală, se precizează într-un comunicat AEP transmis luni AGERPRES.

Astfel, printre partidele cu contribuţiile cele mai mari se numără PNL cu 16.625.302 lei, urmat de PSD – 13.749.676 lei, ALDE – 4.228.759 lei, PMP – 2.358.653 lei, UDMR – 1.164.222 lei, UNPR – 1.660.512. Restul formaţiunilor politice au înregistrat sume sub un milion de lei. Pentru alegerile locale, 51 de formaţiuni politice şi-au desemnat mandatari şi şi-au înregistrat contribuţiile pentru campania electorală.

Suma cea mai mare înregistrată de candidaţii independenţi este cea a lui Ştefan Florescu – 105.000 lei, urmat de Florin Pandele – 7.350 de lei, Florin Cecate – 7.000 de lei, Cerasela Bechir – 5.520, Laurenţiu Condu – 2.400, Gigel Dascălu – 2.000, Ioan Berenghi – 1.000, Dragoş Mărăşoiu – 400.

AEP precizează că în perioada următoare va face publice contribuţiile pentru campania electorală pe care mandatarii financiari ai candidaţilor independenţi le-au declarat şi înregistrat la structurile teritoriale ale instituţiei, potrivit Agerpres.

 

Hot this week

Putin şi Şoigu ameninţă Europa cu războiul

După ce au răvăşit Europa cu cel mai sângeros...

Patrioţii care huiduie imnul şi Armata de Ziua Naţională : Vrem în comunism, nu mai vrem democraţie

Patrioţii care huiduie imnul şi Armata de Ziua Naţională...

Arestări şoc la Bruxelles

Arestări şoc la Bruxelles Fosta șefă a diplomației UE, Federica...

Putin : opresc războiul dacă ucrainenii se retrag din teritoriile lor ocupate de noi

Putin : opresc războiul dacă ucrainenii se retrag din...

Topics

Putin şi Şoigu ameninţă Europa cu războiul

După ce au răvăşit Europa cu cel mai sângeros...

Arestări şoc la Bruxelles

Arestări şoc la Bruxelles Fosta șefă a diplomației UE, Federica...

Unul din oligarhii lui Putin a încasat 7 miliarde de dolari

Leonid Fedun, cofondatorul Lukoil, și-a vândut participația de aproximativ...

Anul 2025 în 5 cuvinte

''Skibidi'', ''prompt'', ''matcha'', ''parasocial'' și ''broligarhie''. Deși nu toată...

Gramma, ţestoasa care a trăit 141 de ani

Gramma, broasca țestoasă din Galapagos, poreclită 'regina Grădinii Zoologice...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img