Saturday, March 7, 2026
5 C
Bucharest

Cand presedintele gratiaza o femeie acuzata de crima…

Președintele francez François Hollande i-a acordat duminică lui Jacqueline Sauvage, condamnată la 10 ani de închisoare pentru că și-a ucis soțul violent, o grațiere parțială, tradusă prin reducere de pedeapsă, deschizând astfel calea pentru punerea sa rapidă în libertate, probabil în luna aprilie, relatează AFP și Reuters preluate de Agerpres.

‘Președintele Republicii a dorit, în fața unei situații umane excepționale, să facă posibilă, în cel mai scurt timp, revenirea dnei Sauvage în sânul familiei’, a anunțat duminică Palatul Elysée, într-un comunicat.

Reducerea de pedeapsă ‘de 2 ani și 4 luni’ se referă la ‘ansamblul perioadei care îi rămâne de ispășit’, precizează textul.

Această înseamnă că Jacqueline Sauvage, în vârstă de 68 de ani, ar putea beneficia de eliberare condiționată de la mijlocul lunii aprilie, au precizat avocatele sale.

În septembrie 2012, a doua zi după sinuciderea fiului său, Jacqueline Sauvage și-a ucis soțul cu trei gloanțe în spate, după 47 de ani de infern conjugal și de violențe, inclusiv sexuale, cărora le-au căzut victime și cei patru copii ai cuplului.

Confirmarea, la 3 decembrie 2014, de către o curte de apel a condamnării femeii la 10 ani de închisoare le-a revoltat pe cele trei fiice ale sale, Sylvie, Carole și Fabienne Marot.

‘Mama noastră a suferit de-a lungul întregii sale vieți de cuplu, victimă a tatălui nostru, un om violent, tiranic, pervers și incestuos’, au pledat ele.

Cazul lui Jacqueline Sauvage a suscitat un val de emoție și o amplă mobilizare în Franța. Fiicele sale i-au adresat președintelui o cerere de grațiere, sprijinită de numeroși parlamentari și de personalități ale vieții civile, și susținută de o petiție care a strâns 400.000 de semnături.

După anunțul de duminică seară, fostul ministru francez al justiției, Christiane Taubira, care a demisionat săptămâna trecută din guvern, a reacționat pe Twitter, declarându-se ‘fericită’ că, ‘în pofida tuturor avizelor rezervate, președintele a dat câștig de cauză argumentelor’ sale.

‘În sfârșit! Sub presiunea opiniei publice mobilizate, Hollande a cedat. Sunt fericită pentru Jacqueline Sauvage și pentru cauza femeilor’, a postat și Nathalie Kosciusko-Morizet, fost ministru de dreapta, care a vizitat-o marți pe condamnată în închisoare.

Constituția franceză îi dă oferă președintelui dreptul de a grația, din 2008 doar cu titlu individual. Aceasta a fost a doua oară când François Hollande și-a exercitat această prerogativă, după ce în 2013 i-a acordat o reducere de pedeapsă celui mai vechi deținut din Franța, Philippe El Shennawy, eliberat condiționat după 38 de ani petrecuți în închisoare.

Hot this week

Europol : “ameninţări ridicate” de terorism şi „extremism violent” pe teritoriul european

Escaladarea conflictului din Iran pune Europa în stare de...

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Oficial iranian : China și Rusia ne sprijină

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat vineri...

Ideologul Pentagonului spune că Israelul l-a ucis pe Khamenei

Un oficial de rang înalt de la Pentagon, subsecretarul...

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect în război

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect...

Topics

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Oficial iranian : China și Rusia ne sprijină

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat vineri...

Ideologul Pentagonului spune că Israelul l-a ucis pe Khamenei

Un oficial de rang înalt de la Pentagon, subsecretarul...

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect în război

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect...

A început al 3 lea Război Mondial?

A început al 3 lea Război Mondial? E întrebarea care...

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img