Wednesday, May 13, 2026
10.7 C
Bucharest

Care sunt cele mai frecvente fracturi în sezonul rece?

Care sunt cele mai frecvente fracturi în sezonul rece?

 

Fracturile pot să apară în orice perioadă a anului, dar, în sezonul rece, condițiile meteorologice specifice și practicarea sporturilor de iarnă cresc semnificativ frecvența acestora. Cele mai frecvente fracturi care apar iarna sunt fracturile pumnului, ale antebrațului și gleznei, însă pot să apară și fracturi grave, cum este cea de femur. Odată cu venirea sezonului rece, crește riscul de alunecare și cădere, astfel, un singur pas greșit sau o săritură nereușită pot duce la o gleznă ruptă. De asemenea, practicarea unor sporturi de iarnă, precum schiul sau hocheiul, crește riscul unor fracturi severe, cum este fractura de femur. Aceasta poate să apară și în urma căderii de la înălțime, mai ales la alpiniști, prin accidente rutiere dar, cel mai frecvent, se produce prin cădere din picioare, alunecând pe gheață sau pe zăpadă, mai ales la vârstnici, care au oasele fragile.

O fractură se manifestă în special prin durere intensă, instalată brusc în zona afectată, dar și prin umflarea și deformarea locului de fractură. Mai pot să apară vânătăi și dificultăți la mers sau la mișcarea membrului. În fractura de femur, pacientul nu se poate sprijini pe membrul afectat, iar acesta poate fi scurtat, deformat, tumefiat și, uneori, fixat într-o poziție vicioasă.

În astfel de situații, este foarte important ca pacientul să fie transportat de urgență la spital, pentru un diagnostic precis și tratament adecvat, prevenind astfel apariția complicațiilor. Diagnosticul este stabilit, în general, prin examinare clinică și prin realizarea unei radiografii, dar, uneori, pot fi necesare și investigații imagistice avansate, precum examen CT sau RMN.

Medicul ortoped va aprecia severitatea fracturilor ținând cont de mai multe criterii: cât de mare este deplasare fragmentelor osoase, cât de mult e sfărâmat osul și, dacă există, de implicarea articulară.

Tratamentul unei fracturi poate fi conservator sau chirurgical, în funcție de gravitatea leziunii și de particularitățile fiecărui caz. Tratamentul non-chirurgical este realizat prin imobilizarea osului, de obicei în ghips, iar când fractura este complexă și există un risc crescut de deplasare a fragmentelor osoase în timpul imobilizării, este indicată intervenția chirurgicală.

La Spitalul Clinic SANADOR, echipa chirurgicală specializată în ortopedie și traumatologie efectuează cu succes tratamentul chirurgical complex al fracturilor. Procedurile se desfășoară în deplină siguranță, într-un bloc operator modern, echipat cu aparatură de ultimă generație. P

Promptitudinea și eficiența tratamentului chirurgical sunt esențiale pentru o recuperare rapidă și fără complicații. La Spitalul Clinic SANADOR, singurul spital din sistemul privat care are un Compartiment de Primiri Urgențe, pacienții pot solicita asistență medicală nonstop. Aici, beneficiază de consultații de specialitate și de investigații imagistice performante, disponibile la orice oră din zi și din noapte, esențiale pentru stabilirea unui diagnostic prompt și corect.

 

Hot this week

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

Topics

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore pe inimă

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore...

A murit Iosif Boda, consilierul lui Iliescu și sursă prețioasă a Evenimentului zilei în anii 90

Iosif Boda, personalitate a vieții politice și intelectuale din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img