Thursday, October 29, 2026
12.1 C
Bucharest

Cat ar putea dura invazia ruseasca si razboiul din Ucraina?

Preşedintele rus Vladimir Putin nu a renunţat la dorinţa sa de a pune stăpânire pe toată Ucraina şi războiul riscă să dureze ”luni, chiar ani”, a avertizat miercuri Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit AFP şi EFE.

”Nu avem indicii că Putin a renunţat la ambiţia sa de a controla toată Ucraina şi de a rescrie ordinea internaţională. Trebuie să fim realişti. Războiul poate dura mult timp, câteva luni, chiar ani. Şi acesta este motivul pentru care trebuie de asemenea să fim pregătiţi pentru un parcurs lung, simultan în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina, menţinerea sancţiunilor şi consolidarea apărărilor noastre”, a declarat Stoltenberg înaintea începerii unei reuniuni a miniştrilor de externe ai statelor din Alianţa Nord-Atlantică.

El a reafirmat că Moscova pregăteşte o ofensivă în estul Ucrainei pentru a prelua controlul asupra întregii regiuni Donbas şi a realiza ”o punte terestră” cu Crimeea, peninsulă ucraineană anexată de Rusia în 2014, scrie Agerpres.

Hot this week

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Topics

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a bărbatului

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a...

Nicuşor Dan : manipularea informațională și interferența străină pot influența procese electorale

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri, 21 octombrie...

NATO : vom întări apărarea la Marea Neagră

Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img