Saturday, September 26, 2026
20.2 C
Bucharest

Cati romani mor in accidente rutiere. Romania, corigenta UE la capitolul autostrazi

Aproximativ 18.800 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui accident rutier în cursul anului trecut în Uniunea Europeană, o scădere anuală fără precedent, de 17% faţă de 2019, arată datele publicate marţi de Comisia Europeană.

Cifrele arată că un număr de 4.000 de vieţi au fost cruţate pe drumurile din UE în 2020 în comparaţie cu anul 2019,

Deşi evoluţia fără precedent constatată în 2020 a determinat anumite schimbări în clasamentul ratelor mortalităţii pe ţări, cele mai sigure drumuri rămân în Suedia (18 decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori ), în timp ce România (cu 85 decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori) a înregistrat cea mai ridicată rată a mortalităţii în 2020. Media UE a fost de 42 de decese la un milion de locuitori.

“Cu aproape 4 000 de decese mai puţin pe drumurile din UE în 2020, în comparaţie cu 2019, drumurile noastre rămân cele mai sigure din lume. Cu toate acestea, suntem în urma obiectivului nostru pentru ultimul deceniu şi este necesară o acţiune comună pentru a împiedica o întoarcere la nivelurile anterioare pandemiei de COVID-19. În Strategia pentru o mobilitate sustenabilă şi inteligentă, ne-am reafirmat angajamentul de a pune în aplicare strategia UE privind siguranţa rutieră şi de a reduce aproape la zero numărul de decese pentru toate modurile de transport”, a declarat comisarul pentru transporturi, Adina Vălean.

Potrivit cifrelor provizorii publicate marţi de Executivul comunitar, 18 state membre au înregistrat o scădere record a numărului de accidente rutiere mortale în 2020. La nivelul UE, numărul deceselor a scăzut în medie cu 17% faţă de 2019, deşi reducerea a fost departe de a fi uniformă, cele mai mari scăderi (de 20% sau mai mult) fiind observate în Belgia, Bulgaria, Danemarca, Spania, Franţa, Croaţia, Italia, Ungaria, Malta şi Slovenia. În schimb, cinci state membre (Estonia, Irlanda, Letonia, Luxemburg şi Finlanda) au înregistrat o creştere a numărului de decese, deşi numărul acestora tinde să fluctueze de la an la an în ţările mici.

În cazul României, scădere a fost de 12%, de la 96 decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori în anul 2019 până la 85 decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori în 2020.

În 2020, a existat un singur accident rutier soldat cu deces în Liechtenstein (comparativ cu zero decese în 2010 şi 2019).

În cursul deceniului precedent, între 2010 şi 2020, numărul deceselor cauzate de accidente rutiere a scăzut cu 36% în Uniunea Europeană, de la 67 până la 42 de decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori, o scădere care nu atinge obiectivul stabilit pentru deceniul respectiv, şi anume reducerea cu 50% a numărului de decese. Cu toate acestea, cu 42 de accidente rutiere mortale la un milion de locuitori, UE rămâne continentul cu cele mai sigure drumuri din lume. Cu titlu comparativ, media mondială este de peste 180.

În România, între 2010 şi 2020, numărul deceselor cauzate de accidente rutiere a scăzut cu 31%, de la 117 la 85 de decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori.

Potrivit Comisiei Europene, reducerea volumelor de trafic, ca urmare a pandemiei de COVID-19, a avut un impact clar, deşi nemăsurabil, asupra numărului de accidente rutiere mortale. Cu toate acestea, datele preliminare arată că în SUA, de exemplu, numărul accidentelor mortale a crescut vertiginos în 2020, în pofida reducerii volumelor de trafic. Într-adevăr, statisticile înregistrate în unele ţări ale UE indică, de asemenea, o creştere a comportamentelor mai riscante, în special excesul de viteză, în perioadele de restricţii de deplasare a persoanelor.

Mersul cu bicicleta a cunoscut o creştere semnificativă în popularitate şi numeroase oraşe din întreaga lume au realocat (temporar) spaţiu rutier cicliştilor şi pietonilor. Această evoluţie încurajatoare poate avea un impact pozitiv considerabil asupra calităţii aerului şi a schimbărilor climatice şi, în acelaşi timp, creează noi provocări în materie de siguranţă rutieră.

La nivelul UE, aproximativ 70% dintre accidentele rutiere mortale din zonele urbane implică participanţi la trafic vulnerabili, printre care se numără pietonii, motocicliştii şi bicicliştii. Abordarea siguranţei rutiere în mediul urban este, prin urmare, un domeniu-cheie de interes, iar Comisia doreşte să se asigure că siguranţa rutieră este luată în considerare în toate etapele planificării mobilităţii urbane. Siguranţa rutieră va fi un element important al noii iniţiative privind mobilitatea urbană care urmează să fie prezentată de Comisie în cursul acestui an, scrie Agerpres.

Hot this week

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

Topics

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img