Thursday, December 12, 2024
2.9 C
Bucharest

Cazul socant al femeii care murit dupa rapelul cu vaccin COVID. Ce s-a aflat

Site-ul g4media.ro dezvaluie ca o femeie din județul Cluj, în vârstă de 70 de ani, vaccinată cu ambele doze de vaccin Pfizer, a murit recent în secția de Terapie Intensivă a Spitalului din Turda, după ce a fost depistată cu Covid la două luni după rapel. Cazul este unic în România.

  • Este unic deoarece, potrivit medicilor consultați de G4Media.ro, persoana decedată avea făcut rapelul în luna februarie, apoi a fost testată pentru anticorpi după vaccin. Și avea un număr considerabil, 6700.
  • Explicațiile în acest caz le oferă unul dintre medicii care au tratat pacienta în Terapie Intensivă, medicul specialist Sergiu Habago.
  • Infectări cu Covid-19 după rapel mai sunt la mai multe spitale din județul Cluj. O femeie de 50 de ani a ajuns la Spitalul de Pneumoftiziologie cu Covid-19, cu formă moderată, după peste o lună de la a doua doză de vaccin.  Sunt și alte cazuri de infectare după rapel la spitalele din Cluj. Dacă unele persoane s-au infectat între cele două doze, cu atât mai ciudat este cazul de la Turda, unde persoana își făcuse rapelul și a fost testată pozitiv la Covid la o perioadă considerabilă după. Vaccinurile, se știe, nu oferă protecție 100%, te poți infecta chiar dacă ești vaccinat, dar, cel puțin în cazul Pfizer, specialiștii spun că oferă protecție împotriva formelor severe. Te poți infecta, dar teoretic faci o formă ușoară.

Așadar, cum s-a ajuns ca o persoană vaccinată cu ambele doze să ajungă în stare critică în spital, iar apoi să moară?

Directorul medical de Spital, Andrașoni Victor: „Avea dozele făcute, avea titru de anticorpi mare, a fost confirmată cu Covid și avea afectare pulmonară de peste 85%. Asta a fost. Explicația este greu de găsit.”

Managerul spitalului, doctorul Stănilă Ovidiu, a transmis că: „Nu am o explicație, iar colegii mei infecționiști nu se pronunță deocamdată vizavi de particularitatea acestui caz.”

Departe de a fi un caz obișnuit, decesul pacientei din Turda are, însă, câteva particularități logice. Stăm de vorbă cu medicul Sergiu Habago, unul dintre doctorii care au tratat-o în secția de Terapie Intensivă.

  • „E strict părerea mea personală ceea ce vă voi spune. Eu nu cred că acest caz are vreo legătură cu Covidul activ. Este vorba despre o pacientă cu multe boli, o mare cardiacă, care probabil a avut o expunere la Covid undeva la finalul toamnei sau în iarnă, apoi a făcut prima doză de vaccin, în februarie pe a doua, iar acum i-a ieșit un test PCR pozitiv. După cum bine știm din literatura de specialitate un test PCR poate ieși pozitiv și la șase luni după infecție. Unele lucruri le putem interpreta foarte ușor greșit.  Eu cred că în privința acestei paciente a fost vorba candva de o infecție Covid minim simptomatică, peste care s-a vaccinat, a făcut și rapelul și a ajuns la un nivel de anticorpi de 6700. Paradoxul a făcut să-i iasă acest test PCR pozitiv, deși, repet, asta se poate întâmpla și la șase luni după. E cea mai logică variantă. Nu am descoperit noi America.”

Medicul spune că după testul PCR pozitiv în cazul femeii, acesteia i-au fost făcute cel puțin alte patru test antigenige, toate ieșind negative.

  • „Am repetat testele de antigen, au ieșit toate negative, doar PCR-ul pozitiv. Trebuie să privim lucrurile rațional. Multe nu se leagă. Antigenul negativ de fiecare dată, de patru ori cel puțin, pacienta avea insuficiență cardiacă, detresă respiratorie, un plâmân umed, o detresă cu complianță pulmonară alterată, ca o pneumonie clasică cu suprainfecție  bacteriană. Nu cred că am văzut Covidul aici. Vedeam insuficiența respiratorie și a ieșit Covid fiindcă a ieșit PCR-ul pozitiv.  Fiind pozitiv, cu simptomatologie respiratorie, a fost încadrat la definiția de caz dată de Ministerul Sănătății. A avut evoluție proastă de la început. Avea diabet zaharat, insuficiență cardiacă,  insuficiență respiratorie cronică pe decompensarea cordului. A venit cu insuficiență respiratorie acutizată, avea un plămân voalat cu leucocitoză, cu însemne de infecție bacteriană, cu elemente de sepsă bacteriană și cu complianță pulmonară redusă. Avea anumite elemente care nu corespundeau unei infecții Covid clasice. A făcut insuficiență cardio-circulatorie acută, insuficiență multiplă de organe, detresă respiratorie severă. A fost intubată, ventilată, au căzut toate organele. În certificatul de deces poate apărea Covid, fiindcă a ieșit testul PCR pozitiv. Poate că a jucat un rol cândva, dar nu cred că de Covid a murit. Părerea mea este că este vorba despre o infecție veche, s-a vaccinat apoi și a ieșit acest test PCR. Nu putem spune niciodată că s-a vaccinat și a murit”, spune medicul pentru g4media.ro.

Potrivit doctorului, s-au recoltat mai multe probe și au fost trimise la analiză de specialitate la Institutul Matei Balș în București și la Timișoara, la Oncogen, pentru a se vedea exact ce tulpină de virus, dacă a fost cazul de așa ceva, a avut pacienta.

Pacienta care a murit la Turda nu este singura persoană cu test PCR pozitiv după rapel. Un alt caz a fost la Spitalul de Pneumotfiziologie Leon Daniello, unde o femeie de 50 de ani a fost depistată cu Covid la peste o lună după rapelul cu Pfizer.

Doctorul Vasile Mureșan, managerul spitalului, explică: „Am avut o pacientă, la o lună după rapel. În jur de 50 de ani, fără comorbidități, care a făcut o formă moderată, după care s-a externat. Sunt anumite persoane , sunt cazuri rare, care nu dezvoltă anticorpi. E un procent de aproximativ 5% din populație care nu dezvoltă anticorpi. Dar repet, sunt cazuri foarte rare acestea. Altfel, am mai avut și noi două sau trei cazuri de infectare, dar între doze.”

Alte cazuri s-au înregistrat și în alte spitale din Cluj, precum cel de Boli Infecțioase. Sunt două cazuri aici de infectare post rapel după vaccinul Pfizer, dar ambii pacienți cu forme ușoare, potrivit conducerii spitalului. Au mai fost și cazuri de infectare cu Covid după prima doză de Astra-Zeneca.

G4Media.ro a solicitat o poziție oficială Direcției de Sănătate Publică Cluj în privința acestor cazuri, dar până la publicarea acestui material, nu am primit nici un răspuns.  Am cerut, de asemenea, un număr precis de cazuri de infecție post-rapel. Deocamdată nu ni s-a răspuns.

Potrivit unui raport al Institutului Național de Sănătate Publică din 14 aprilie, de la începutul pandemiei, la un număr de 34 persoane (1.1% din totalul persoanelor care au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea celei de a doua doze de vaccin) a survenit decesul. Dintre acestea, 32 (94.1%) erau vaccinate cu Pfizer, iar 2 (5.9%) cu Astra Zeneca, scrie g4media.ro

Hot this week

Suspectat de favorizarea lui Georgescu, Greblă ar fi plecat în concediu

Suspectat de favorizarea lui Georgescu, Greblă ar fi plecat...

Mesajul de ultimă oră al lui Hellvig

Eduard Hellvig pe X : Nu candidez pentru nicio funcție,...

Să ne pregătim pentru a 2 a mare înfrângere

Să ne pregătim pentru a 2 a mare înfrangere...

Alianța pro-europeană : Bolojan premier, Ciolacu șef Cameră, Hellvig candidat comun la prezidențiale

Liderii partidelor pro-europene au stabilit un acord pentru o...

Topics

Suspectat de favorizarea lui Georgescu, Greblă ar fi plecat în concediu

Suspectat de favorizarea lui Georgescu, Greblă ar fi plecat...

Mesajul de ultimă oră al lui Hellvig

Eduard Hellvig pe X : Nu candidez pentru nicio funcție,...

Să ne pregătim pentru a 2 a mare înfrângere

Să ne pregătim pentru a 2 a mare înfrangere...

Lituania : politician, arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei

Parchetul lituanian a arestat un membru al opoziţiei conservatoare...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img