Sunday, March 1, 2026
-1.1 C
Bucharest

Ce a discutat directorul SRI la Washington cu directorii CIA si FBI

Ce a discutat directorul SRI la Washington cu directorii CIA si FBI

Directorul SRI, Eduard Hellvig, alături de o delegației din conducerea instituției, a fost într-o vizită în Statele Unite. El s-a întâlnit cu mai mulți oficiali americani din domeniul informațiilor, printre care William J. Burns, directorul CIA și Christopher Wray, directorul FBI.

“Sunt două elemente care trebuie subliniate. Primul, îngrijorarea din ce în ce mai sporită a aliaților, de pe flancul de Est. Provocările care vin din partea Rusiei trebuie să beneficieze de un răspuns adecvat, iar structurile de Intelligence au un rol absolut esențial în combaterea acestor amenințări”, a explicat Radu Tudor, la Antena 3.

“Doi, Directorul Eduard Hellvig, prin vizitele pe care le-a făcut în ultimii doi ani, este un lider apreciat în comunitatea de Intelligence a NATO. faptul că a fost primit și de șeful CIA și de șeful FBI și de liderul comunității de Informații a Statelor Unite, demonstrează faptul că România are acces la cel mai înalt nivel în structurile de Intelligence americane.

Există un interes cât se poate de deschis că acest parteneriat strategic în zona de securitate să fie amplificat. Și că România nu este abandonată atunci când vine vorba de îngrijorările pe care le avem în privința amenințărilor permanente care vin asupra noastră, noi fiind pe linia întâi a flancului estic al NATO”, a mai precizat Radu Tudor.

„Zilele acestea, directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, însoțit de o delegație din conducerea instituției, a realizat o vizită partenerială la Bruxelles și în Statele Unite ale Americii.

Pe parcursul întâlnirilor, conducerea SRI a avut întâlniri cu o serie de oficiali americani din domeniul informațiilor – Avril Haines, directorul Comunității Naționale de Informații a SUA, William J. Burns, directorul CIA și Christopher Wray, directorul FBI. De asemenea, au avut loc discuții cu Robin Dunnigan,

Adjunct al Secretarului de Stat pentru Europa Centrală şi de Est în Biroul de Afaceri Europene şi Euroasiatice”, anunță Serviciul Român de Informații.

Potrivit sursei citate, pe agenda convorbirilor s-au regăsit subiecte de actualitate care privesc securitatea regională și globală, cu accent pe importanța schimbului de informații si al cooperării în domeniul intelligence.

„Discuțiile au prilejuit în egală măsură o analiză a situației de securitate din regiune și a capacităților comune prin care se poate crește nivelul rezilienței în fața amenințărilor constante la adresa securității naționale a ambelor state.

Hot this week

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Topics

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img