Wednesday, January 7, 2026
2.9 C
Bucharest

Ce acopera diversiunea cu acoperitul?

Finalul regimului condus de Traian Băsescu este oribil, ceva la fel de greu de suportat ca cei 10 ani de abuzuri si folosirea justiţiei şi a instituţiilor de forţă în interesul său personal.

Băsescu a lansat o diversiune naţională privind existenţa unui asa-zis „ofiter acoperit” printre candidaţii la prezidenţialele din noiembrie. Majoritatea oamenilor au văzut în acest demers unul tipic securist, pentru a încerca lovirea lui Victor Ponta cu o presupusă colaborare a sa cu o structură informativă în vremea când era procuror.

Povestea a fost amplificată şi de un delir mistic, cu accente de instabilitate emoţională evidente, de ziaristul preferat al lui Băsescu, Robert Turcescu. Acesta pretinde cu nişte acte false că ar fi ofiţer acoperit, încercând prin diversiunea lui să o amplifice pe cea lansată de Băsescu. Organismele medicale, dar şi cele penale se vor pronunţa în legatură demersurile cuplului Băsescu-Turcescu.

Doi foşti şefi ai SIE s-au pronunţat deja. Mihai Răzvan Ungureanu spune că Băsescu „s-a lansat într-o acţiune devastatoare la limita infracţiunii”, iar Teodor Meleşcanu a calificat toată povestea drept un „non-subiect”

Ce vrea de fapt să ascundă Băsescu prin povestea cu „ofiţerul acoperit”, pe lângă dorinţa de a-l ataca pe Victor Ponta?

Amănuntele pot fi găsite chiar în evoluţiile spectaculoase ale unor scandaluri imense în care este implicată toata familia lui Traian Băsescu.

Partenerul de şpăgi şi trafic de influenţă al fratelui preşedintelui României, l-am numit aici pe Bercea Mondial, a făcut azi dezvăluiri incendiare despre „sacii de bani de la Constanţa”.

Unde sunt aşadar sacii de bani de care vorbeşte Bercea Mondial? De ce nu au făcut procurorii percheziţie la casa lui Mircea Băsescu din Constanţa? Ce ştie Traian Băsescu despre fratele său aflat în puşcarie şi ascunde opiniei publice? Ce sume erau în „sacii de bani” de la Bercea la Băsescu şi cum rămâne cu afirmaţia lui Mircea Băsescu : „Am ajutat-o şi eu cu bani pe Elena Băsescu”?

Toate aceste aspecte explozive, ce pot avea efecte penale dupa 21 decembrie, sunt şi ele acoperite de povestea tulbure cu „ofiterul acoperit”.

Mai mult decât atât, Jurnalul Naţional face azi o dezvăluire extrem de importantă în contextul afacerii Nana, investigată deja de Parchetul General. Amănuntele dezvăluite de Jurnalul Naţional sunt de-a dreptul spectaculoase:

„Firma Berfige SRL de la care Ioana Băsescu a achiziţionat terenurile de la Nana a fost înfiinţată pe 23 iulie 2009. Pe 6 august 2009 începea achiziţia masivă de terenuri la Nana. Firma are ca obiect de activitate cumpărarea de bunuri imobiliare în nume propriu. O anchetă a Jurnalului Naţional arăta că la momentul achiziţiei terenurilor Berfige SRL avea sediul într-un bloc din sectorul 3 al Capitalei şi un capital social de 200 de lei. Berfige are ca unic asociat pe Mara Bertola, o italiancă rezidentă în Monaco. La aceeaşi adresă era domiciliat româno-canadianul Zoltan Boszormeny, o mai veche cunoştinţă a familiei Băsescu. În 2002, Boszormeny devenise acţionar la Luxten Lighting Company SRL, o firmă apropiată a liderilor PD-L, unde Elena Băsescu a fost consilier îninte de a deveni europarlamentar. Mara Bertola a administrat Berfige SRL împreună cu tatăl său Fioravante Bertola, cel care a semnat contractul cu Ioana Băsescu. Notarul la care s-a semnat tranzacţia a fost Liuba Alexandrescu, arestată în dosarul legat de fraude bancare mamut în care apare şi numele lui Bebe Ionescu, cuscrul lui Traian Băsescu. Fioravante Bertola a fost administratorul unei firme din Timişoara, în spatele căreia există în hăţiş de firme off-shore”.

Acum cred că toata lumea înţelege miza diversiunii cu ofiţerul acoperit. Sunt saci de bani negri despre care interlopii spun că au ajuns la familia Băsescu, sunt elemente de tip mafiot cu paradisuri fiscale şi pierderea urmei banilor şi aranjamentelor făcute pentru cele 300 de hectare ale lui Băsescu de la Nana.

Hot this week

Zf.ro : fermierii români, mai bogați decât cei francezi

Un fermier din România care deţine 100 de hectare...

O rușine pentru Guvernul României : ghiseul.ro

Exact când era mai mare nevoie de o platformă...

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

Topics

Zf.ro : fermierii români, mai bogați decât cei francezi

Un fermier din România care deţine 100 de hectare...

O rușine pentru Guvernul României : ghiseul.ro

Exact când era mai mare nevoie de o platformă...

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img