Tuesday, September 22, 2026
13 C
Bucharest

Ce au aflat autoritatile din Scoţia dupa lansarea campaniei de vaccinare

Campania de vaccinare din Scoţia pare să fi redus considerabil riscul de spitalizare din cauza maladiei COVID-19, sugerând că atât vaccinul Pfizer-BioNTech, cât şi vaccinul AstraZeneca-Oxford au o eficienţă foarte mare în prevenirea infecţiilor severe, potrivit unui studiu preliminar publicat luni, informează Reuters.

Rezultatele acestui studiu, care a acoperit întreaga populaţie a Scoţiei – 5,4 milioane de persoane -, au arătat că, în a patra săptămână după administrarea primei doze, vaccinurile Pfizer şi AstraZeneca reduc riscul de spitalizare cu 85%, respectiv cu 94%.

“Aceste rezultate sunt foarte încurajatoare şi ne-au oferit motive solide să fim optimişti pentru viitor”, a declarat Aziz Sheikh, profesor la Institutul Usher din cadrul Universităţii Edinburgh, unul dintre coordonatorii studiului.

Foto: (c) Aurelien Morissard / EPA

El a adăugat totuşi că aceste rezultate reprezintă date preliminare, care încă nu au fost văzute şi analizate de comitete independente de oameni de ştiinţă. “Sunt însă foarte încrezător. Acum avem dovezi la scară naţională… că vaccinarea oferă protecţie împotriva spitalizărilor cauzate de COVID-19”, a adăugat el.

Profesorul Sheikh se aşteaptă ca şi alte ţări care folosesc aceleaşi două vaccinuri şi strategii similare de vaccinare, precum Anglia şi Ţara Galilor, să remarce un impact pozitiv similar în ceea ce priveşte reducerea numărului de persoane care ajung să fie spitalizate din cauza maladiei COVID-19.

Datele despre efectul generat de vaccinurile anti-COVID în Scoţia au fost colectate între 8 decembrie şi 15 februarie.

Potrivit cercetătorilor, în această perioadă au fost administrate 1,14 milioane de vaccinuri, iar 21% din populaţia Scoţiei a primit deja cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, scrie Agerpres.

În rândul persoanelor de peste 80 de ani – una dintre categoriile care prezintă cel mai mare risc medical -, vaccinarea a fost asociată cu o scădere cu 81% a riscului de spitalizare în cea de-a patra săptămână de după administrarea primei doze, atunci când rezultatele pentru ambele vaccinuri au fost combinate.

Jim McMenamin, directorul departamentului de incidenţă a maladiei COVID-19 în cadrul Ministerului de Sănătate Publică din Scoţia, a spus că aceste rezultate sunt deosebit de importante, “întrucât de acum trecem de la aşteptări la dovezi concrete în ceea ce priveşte beneficiile aduse de vaccinuri”.

Hot this week

ONU : militarii ruși au violat, mutilat sexual, torturat și ucis mii de copii și femei în Ucraina

Organizația Națiunilor Unite (ONU) acuză forțele armate ruse că...

Funcțiile deținute de preotul-ofițer Ion Negoescu

Unul din complicii lui Călin Georgescu este Ion Negoescu,...

Răzvan Leu : Am avut încredere în Călin Georgescu. Mi-a furat 1,1 milioane de euro

DECLARAȚIE DE PRESĂ Bună dimineața, Puțini dintre dumneavoastră mă cunosc. Sunt...

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie și spălare de bani cu cetățeni ruși

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie...

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Topics

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img