Saturday, February 21, 2026
-1.8 C
Bucharest

Ce i-a promis Liviu Dragnea ambasadorului SUA

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat joi, la Parlament, că a discutat cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, şi cu adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA, Dean Thompson, despre noile prevederi din programul de guvernare, urmând ca, de săptămâna viitoare, să aibă loc întâlniri organizate între membrii Guvernului şi companii.

„Am discutat despre noua guvernare, despre noua echipă guvernamentală, am deschis subiectul eu referitor la discuţiile care au apărut despre noile prevederi din programul de guvernare, şi am explicat ceea ce am spus şi public, şi am spus şi în discuţia pe care am avut-o cu domnul ministru de Finanţe: avem o parte din companiile mari din România care, cu toate că au o cifră de afaceri foarte mare, raportează un profit mic. Şi interesul nostru e să vedem împreună cu aceste companii, din discuţii şi întâlniri pe care le vor avea factorii guvernamentali, ce se poate face pentru ca şi ei să aibă un profit mai mare şi statul român să încaseze un impozit pe profit aferent mai mare. Şi împreună să găsească care sunt cele mai bune modalităţi, că poate este nevoie de modificări ale unor norme interne din România sau prevederi legislative, dar tot în cadrul unui proces predictibil”, a afirmat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a ţinut să precizeze că, „dacă se vor identifica soluţii care pot face bine tuturor părţilor, se vor adopta, dacă se vor identifica soluţii care pot avea efecte secundare asupra mediului de afaceri, nu se vor adopta”.

„Şi de săptămâna viitoare vor avea loc aceste întâlniri organizate de către guvern, la iniţiativa primului ministru şi a ministrului de Finanţe”, a completat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Întrebat dacă Dean Thompson şi Hans Klemm şi-au exprimat în vreun fel îngrijorarea, Liviu Dragnea a răspuns negativ.

„Nu, categoric nu. Eu am deschis subiectul, adică n-am vrut să fie doar o vizită de rămas bun. A fost o întâlnire pe care am convenit-o. Eu am deschis subiectul şi am spus că sub nicio formă cadrul fiscal din România nu-şi va pierde atractivitatea, dimpotrivă. Dar vrem să vedem cum facem ca cât mai multe companii să devină şi mai profitabile – asta e de fapt toată discuţia”, a completat liderul social-democraţilor.

Liviu Dragnea a susţinut că afirmaţia sa potrivit căreia vor exista discuţii între membrii Guvernului şi companiile interesate a fost apreciată de oficialii americani.

„Propunerea mea, adică intenţia anunţată sau anunţul făcut referitor la întâlnirile care vor avea loc între factorii guvernamentali şi companiile respective şi chiar bănci a fost foarte apreciat, pentru că aşa şi trebuie să se şi întâmple. Şi am spus asta pentru că am înţeles că a apărut un zvon că vor fi controale la bănci. Nu există aşa ceva din partea Guvernului. Guvernul va avea o atitudine mult mai activă şi mult mai implicată în dialog”, a conchis Liviu Dragnea citat de news.ro

Hot this week

Lecţia Franţei : 100 milioane de turişti, 77 miliarde euro încasări

Franța a înregistrat anul trecut de 102 milioane de...

În maxim 8 ani, AI atinge nivelul creierului uman

Directorul executiv al Google DeepMind, Demis Hassabis, a estimat, miercuri, la...

Zuckerberg, audiat în instanţă

Directorul general al Meta Platforms și fondatorul Facebook, Mark...

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani All Eyes On...

Misterul statuetei de 7500 de ani descoperită în România

Specialiștii Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe...

Topics

Lecţia Franţei : 100 milioane de turişti, 77 miliarde euro încasări

Franța a înregistrat anul trecut de 102 milioane de...

În maxim 8 ani, AI atinge nivelul creierului uman

Directorul executiv al Google DeepMind, Demis Hassabis, a estimat, miercuri, la...

Zuckerberg, audiat în instanţă

Directorul general al Meta Platforms și fondatorul Facebook, Mark...

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani All Eyes On...

Misterul statuetei de 7500 de ani descoperită în România

Specialiștii Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe...

Soluția modernă pentru o boală gravă

Soluția modernă pentru o boală gravă   Menopauza nu înseamnă sfârșitul...

Adăposturile din România sunt abandonate sau transformate în depozite

Adăposturile din România sunt abandonate sau transformate în depozite   Printre...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img