Thursday, April 9, 2026
13.1 C
Bucharest

Ce s-a aflat despre tulpina indiana din Romania care a ucis o femeie de 72 de ani, nevaccinata

Femeia de 72 de ani care a murit la Spitalul Judeţean din Piteşti, după ce a fost infectată cu tulpina Delta a virusului SARS-CoV-2, nu fusese vaccinată, a anunţat, joi, medicul Valeriu Gheorghiţă. El a afirmat că unele dintre cazurile de infectare cu această tulpină “par de origine autohtonă mai degrabă”, şi nu de import, iar estimările arată că tulpina Delta va deveni curând dominantă la nivel global.

“Din informaţiile mele, obţinute de la Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Argeş, mai este o persoană care în momentul de faţă e confirmată cu tulpina Delta, internată în terapie intensivă, în terapie non-COVID, având în vedere că este la distanţă mai mare de timp de la debutul bolii şi nu mai este considerată contagioasă la acest moment”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, joi după-amiază, într-o conferinţă de presă.
Conform acestuia, din secvenţierile realizate până în 20 iunie a reieşit că au fost identificate 44 de cazuri de infectare cu tulpina Delta, în nouă judeţe, cele mai multe fiind în Ilfov, Argeş şi Bucureşti.

“O parte dintre cazuri nu au un istoric epidemiologic relevant, şi anume sunt cazuri care par de o origine autohtonă mai degrabă, decât cazuri de import. Tocmai de aceea este important – reamintesc faptul că tulpina Delta are toată capacitatea de a deveni tulpină dominantă, tulpină majoritară în ceea ce priveşte numărul de cazuri de COVID-19, prin faptul că are această capacitate crescută de transmitere, cu cel puţin 60%, are o capacitate crescută de a se lega de receptorii specifici virusului SARS-CoV şi de asemenea se poate asocia, într-o oarecare măsură, cu reducerea eficienţei vaccinurilor dacă nu completăm schema de vaccinare, aşa încât este foarte important să avem o schemă de vaccinare completă pentru a beneficia de protecţia maximală faţă de această variantă virală de îngrijorare, tulpina Delta”, a adăugat medicul.
El a subliniat importanţa vaccinării unui număr cât mai mare de persoane, în contextul în care la nivel mondial se estimează că tulpina Deta va deveni dominantă până la sfârşitul lunii august.
Gheorghiţă a menţionat că datele din alte ţări arată că transmiterea acestei tulpini este ridicată în rândul celor nevaccinaţi sau al persoanelor care nu au făcut schema completă de imunizare, scrie news.ro

Hot this week

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar putea testa solidaritatea NATO

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Topics

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img