Thursday, April 2, 2026
8.9 C
Bucharest

Ce se intampla cu inima lui Alexandru Arsinel

Managerul Spitalului Universitar de Urgență București, Adriana Nica, a declarat, într-o conferință de presă, că actorului Alexandru Arșinel i-a fost implantat luni un stent, starea acestuia după intervenție fiind una favorabilă.

“A fost supus mai multor analize medicale. S-a decis internarea în Secția de cardiologie a Spitalului Universitar. Pentru a avea și o părere medicală mai amănunțită a venit și domnul profesor Vinereanu care l-a examinat și a decis, împreună cu domnia sa, să continue investigațiile în cursul dimineții de astăzi. Astăzi a fost spus unei coronarografii în urma căreia s-a decis implantarea unui stent pe artera interventriculară anterioară inimii. Starea domniei sale este acum favorabilă, este conștient, cooperant, stabil hemodinamic, respirator, mănâncă, este foarte bine. În funcție de evoluția ulterioară, domnul profesor Vinereanu și medicii Secției de cardiologie vor decide ziua când domnul Alexandru Arșinel va putea fi externat”, a spus Nica citata de Agerpres.

Potrivit medicului, intra-procedural nu a apărut nicio complicație, iar intervenția a durat în jur de 40 de minute, totul decurgând în condiții normale.

“Se introduce un cateter pe artera femurală. Cateterul acesta este însoțit de un balonaș care se deschide fix în zona arterei stenozate și permite în felul acesta revascularizația mușchiului cardiac în zona unde perfuzia coronariană nu s-a putut face în condiții optime din cauza acestei obstrucții. 70% artera era obstruată, motiv pentru care s-a decis implantul unui stent, care se umflă ca o umbreluță și permite revascularizația mușchiului cardiac”, a explicat managerul spitalului.

La momentul internării, actorul era conștient, cooperant, cu o durere difuză la nivel toracic inferior, a precizat Adriana Nica.

“Starea domniei sale s-a păstrat bună pe parcursul întregii nopți. Dimineață a fost bine, echilibrat a intrat în sală”, a adăugat ea.

Actorul ar putea fi externat în două sau trei zile, însă acest lucru va fi decis de medicii cardiologi.

“Stresul este implicat în aproape toată patologia cardiacă, însă, în afară de stres, dumnealui are și alte afecțiuni: dislipidemie, un diabet zaharat care nu este controlat cu insulină ci cu antidiabetice orale și o hipertensiune arterială. Toate acestea coroborate au dus la depunerea unor cristale de colesterol cu greutate moleculară mică care obstruează această arteră de la nivelul cordului. În câteva zile va putea fi externat, în funcție de evoluția post-procedurală. Cred că în două, trei zile o să poată să fie externat. Colegii mei din Secția de cardiologie vor decide acest lucru”, a afirmat Nica.

Hot this week

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Topics

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img