Wednesday, January 21, 2026
-2.3 C
Bucharest

Ce se intampla cu pensiile militare?

La fel ca si in cazul impozitelor pe gospodarie sau pe cifra de afaceri, cei din PSD pare ca intai au lansat ideea, apoi s-au gandit sa faca niste calcule. Dovada : amanarea discutiei si deciziei privind pensiile militare. Care oricum nu se platesc din fondul de pensii, ci din bugetele MApN, MAI si alte structuri militare. Bugete care vor fi taiate pe viitor daca se micsoreaza pensiile militare?!

Şedinţa de Guvern de joi, în care ar fi trebuit să fie discutată, printre altele, şi Ordonanţa de Urgenţă prin care să se modifice modul de calcul al pensiilor militare, a fost amânată, potrivit unor surse oficiale. Şedinţa va avea loc, cel mai probabil, vineri.

Potrivit surselor citate, motivul amânării este lipsa tuturor avizelor de specialitate necesare discutării acestei OUG.

Şedinţa de Guvern ar fi trebuit să înceapă la ora 13.00. Ea va fi, cel mai probabil, reprogramată pentru vineri, tot pentru ora 13.00.

Actul normativ prin care se modifică modalitatea de calcul a pensiilor pentru angajaţii Ministerului de Interne şi Ministerului Apărării Naţionale ar fi trebuit să intre în discuţia cabinetului Tudose în şedinţa de Guvern de joi, alături de Legea vaccinării şi a plafonării indemnizaţiilor de creştere a copilului.

Anunţul privind intenţia Executivului de a schimba prevederile legale ce reglementează sistemul de pensii speciale a fost făcut, duminică, de către ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

”Avem de gând să dăm o ordonanţă chiar săptămâna viitoare. Am lucrat la ea. Nu ne-am apucat încă de Legea pensiilor pe partea de contributivitate unde este obligatoriu să facem creşterile din programul de guvernare, însă după apariţia Legeii salarizării ne-am dat seama că, dacă nu corectăm sistemul, în sensul că, dacă lăsăm pensiiile de serviciu să se actualizeze cu ce este la cei activi, vom ajunge într-o situaţie foate neplăcută de anul viitor, în sensul că economia nu poate să susţină astfel de creşteri”, a motivat Lia Olguţa Vasilescu.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis joi că specialiştii din minister, alături de cei din Ministerul Afacerilor Interne, pregătesc în acest moment un draft al Ordonanţei de Urgenţă privind pensiile militarilor, scrie news.ro

 

Hot this week

Un fapt trăit de mine în Afganistan îl contrazice pe Donald Trump

În 2003 și 2005 am fost în Afganistan ca...

SACEUR : Rusia a fost descurajată de a ataca o ţară membră a Alianţei datorită nivelului de pregătire al Armatei Române

Generalul Alexus G. Grynkewich, Comandantul Suprem al Forţelor Aliate...

Şeful Apărării : România trebuie să aibă populația pregătită pentru „susținerea unui efort de război”

România trebuie să aibă populația pregătită „pentru crize”, dar...

Topics

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img