Sunday, March 29, 2026
8.7 C
Bucharest

Ce se intampla cu promotorii separatismului teritorial intr-o tara UE

Un fost comandant al poliţiei catalane, Josep Lluis Trapero, urmează să compară luni în faţa instanţei pentru rolul său în tentative de secesiune a Cataloniei în 2017, notează AFP.

Fostul şef al Mossos d’Esquadra este acuzat de rebeliune de Parchet, care a cerut o pedeapsă de 11 ani de închisoare contra sa. Procesul va începe la ora locală 10:00 (9:00 GMT) la înaltul tribunal al Audienţei Naţionale de la San Fernando de Henares, în apropiere de Madrid.

Alţi doi responsabili ai poliţiei şi Ministerului de Interne catalan, Pere Soler şi César Puig, sunt acuzaţi de rebeliune şi riscă de asemenea 11 ani de închisoare.

În acelaşi dosar mai este judecată Teresa Laplana, ofiţer de poliţie, acuzată de nesupunere şi care poate primi o pedeapsă de patru ani de închisoare.

Acest proces se deschide la trei luni după condamnarea la pedepse grele cu închisoare a nouă lideri separatişti catalani. Decizia a condus la manifestaţii, unele violente, în regiunea din nord-estul Spaniei.

Justiţia reproşează poliţiei regionale Mossos d’Esquadra ”pasivitatea sa totală” pentru a împiedica referendumul din 2017 privind independenţa Cataloniei.

În timpul procesului foştilor lideri separatişti catalani, Josep Lluis Trapero a afirmat că dispozitivul desfăşurat de Mossos d’Esquadra ”nu a avut nicio intenţie de a facilita referendumul”.

El a denunţat ”iresponsabilitatea” foştilor lideri catalani şi a declarat că ofiţerii Mossos d’Esquadra erau pregătiţi să îl aresteze pe fostul lider al executivului catalan Carles Puigdemont dacă ar fi primit un ordin în acest sens. Puigdemont a fugit în Belgia pentru a scăpa de urmărirea în justiţie în urma tentativei de secesiune a Cataloniei, scrie Agerpres.

 

Hot this week

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Topics

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru cancer

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img