Thursday, October 29, 2026
12.2 C
Bucharest

Ce spune guvernatorul Isărescu despre marirea salariilor

‘Noi le monitorizăm (creşterile salariale n.r.). În urmă cu mai multe trimestre am spus că având în vedere migraţia forţei de muncă, am prezentat aici în faţa dumneavoastră dacă nu mă înşel şi la ultimul raport privind inflaţia şi un indicator, l-am numit indicatorul privind tensionarea pieţei forţei de muncă, lucrurile devin aici evidente. Se manifestă lipsă de forţă de muncă în mai multe sectoare. În consecinţă ceea ce am spus noi şi repetăm şi acum este că majorările salariale sunt inevitabile şi această mişcare a forţei de muncă le accentuează. Ceea ce trebuie să facem noi însă este să fim înţelepţi, să le ţinem sub control într-o manieră rezonabilă, corelat cu mai mulţi indicatori…productivitatea este numai unul, l-am menţionat pe acesta, ţin de ceea ce se numeşte echilibru macroeconomic şi macrostabilitate financiară. Sunt bunuri de foarte mare preţ. România le-a obţinut cu mari sacrificii şi ar fi o eroare să le slăbim toate aceste echilibre macro’, a spus guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

Acesta a precizat că nu depind numai de Banca Naţională şi din acest motiv se discută despre mix echilibrat de politici. Isărescu a precizat, totodată, că nu crede că politica monetară poate să echilibreze sau să contrabalanseze slăbiciuni în alte domenii, iar dacă o va face o va face într-o manieră suboptimală.

‘Nu avem evoluţii slabe în ceea ce priveşte economia şi productivitatea. Dimpotrivă. Evoluţiile sunt pozitive. Nu avem o situaţie aş spune încă macroeconomică cu riscuri inevitabile. Riscurile există, sunt în creştere, dar pot să fie evitate. Ce ne trebuie în prezent este să ţinem buna măsură, ca să spunem aşa, a lucrurilor. Şi acesta înseamnă o bună colaborare şi cu Guvernul, suntem disponibili la asemenea lucruri, şi cu Parlamentul. Am scăpat de unele riscuri majore. Anul trecut riscurile majore erau în domeniul legislaţiei bancare. Ele sunt semnificativ diminuate şi veţi observa că aceste ieşiri din anumite capcane, în special în domeniul legislaţiei financiar bancare vor fi menţionate şi de către agenţiile de rating aşa cum ele observă riscurile pe care le-am menţionat şi noi aici, în special în ceea ce priveşte nu creşterea, ci dimensiunea creşterilor salariale, pasul creşterilor, dozajul creşterilor salariale şi echilibrele fiscale. Noi ne vom face datoria. Atât pot s
ă vă spun’, a mai declarat Mugur Isărescu

Hot this week

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Topics

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a bărbatului

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a...

Nicuşor Dan : manipularea informațională și interferența străină pot influența procese electorale

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri, 21 octombrie...

NATO : vom întări apărarea la Marea Neagră

Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img