Thursday, April 16, 2026
19.3 C
Bucharest

Ce spune Ministerul de Externe despre asasinarea consulului onorific din El Salvador

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) își exprimă profundul regret față de decesul consulului onorific al României în Republica El Salvador, Emanuel Ricardo Salume Barake, și transmite sincere condoleanțe familiei acestuia.

“Detaliile referitoare la împrejurările în care a survenit decesul consulului onorific urmează a fi clarificate în cadrul investigațiilor judiciare întreprinse de autoritățile locale, cu care se menține legătura. MAE exprimă speranța că cei vinovați pentru comiterea acestui act vor fi identificați în cel mai scurt timp pentru a fi trași la răspundere în fața justiției. Ministerul Afacerilor Externe reiterează condamnarea tuturor actelor de acest tip și respinge cu tărie violențele, indiferent de rațiune și formă de manifestare”, se arată într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

MAE amintește că Salume Barake a fost numit consul onorific al României în El Salvador în anul 1994. Potrivit sursei citate, activitatea sa, în calitate de consul onorific al României, s-a concretizat mai ales prin acordarea de sprijin cetățenilor români în raport cu autoritățile salvadoriene.

Ministerul român de Externe menționează că propunerea de numire a lui Barake în funcție a fost formulată în 1992 de către Ambasada României din Costa Rica, ambasadă care la data respectivă asigura reprezentarea diplomatică a României și în El Salvador.

“Domnul Salume Barake era cunoscut în cercurile economice și financiare din El Salvador ca o personalitate integră și onestă. Candidatura sa a fost promovată după consultări prealabile cu Ministerul Afacerilor Externe din El Salvador”, adaugă MAE.

După cum precizează autorităților române, consulii onorifici nu sunt angajați ai statului român și nu sunt retribuiți pentru activitatea prestată, fiind aleși din rândul cetățenilor români sau străini cu domiciliul în statul acreditar.

“Domnul Salume Barake nu era cetățean român, ci doar al statului El Salvador. România a stabilit relații diplomatice cu Republica El Salvador în anul 1979. În prezent, relațiile diplomatice ale României cu Republica El Salvador sunt gestionate de Ambasada României la Ciudad de Mexico”, se mai arată în comunicatul citat.

Hot this week

Blocada strâmtorii Ormuz, un pariu periculos, risc de autogol gigantic

Presa internațională analizează efectele blocadei instituite de SUA, luni...

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de zilele trecute...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Topics

Blocada strâmtorii Ormuz, un pariu periculos, risc de autogol gigantic

Presa internațională analizează efectele blocadei instituite de SUA, luni...

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de zilele trecute...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img