Friday, November 6, 2026
5.3 C
Bucharest

Ce va doriti? Ponta sau Basescu?

Conflictul constitutional, institutional si relational dintre premierul Victor Ponta si presedintele Traian Basescu va fi transat de institutia esentiala pentru democratie, Parlamentul. Pentru a preveni la Consiliul European frecusurile intre palate care au avut loc in preambulul summit-ului NATO de la Chicago, seful Guvernului cere un mandat clar din partea plenului Camerei Deputatilor si Senatului, institutii care oricum vor trebui sa aprobe ce se decide la Bruxelles.

Constitutia (extrem de ambigua din punctul meu de vedere) spune cam asa :

ARTICOLUL 80: Rolul Preşedintelui

(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării
ARTICOLUL 91: Atribuţii în domeniul politicii externe
(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
ARTICOLUL 102: Rolul şi structura
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

Pina se va lamuri din punct de vedere juridic aceasta disputa, voi pe cine doriti sa va reprezinte la Bruxelles : Ponta sau Basescu?

Hot this week

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Topics

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img