Tuesday, November 11, 2025
11.1 C
Bucharest

“Cifrele în lunile următoare nu arată bine”

Decizia boardului BNR de a continua ciclul de întărire a po­li­ticii monetare prin­tr-o no­uă majorare a do­bânzii-cheie, până la 2,25%, se va vedea în do­bân­zile româ­nilor la credite, însă creşterea va fi „margi­na­lă“, nu de amploare, după cum a arătat Mugur Isărescu, guver­na­torul BNR.

„Cred că Robor la trei luni, cel care influenţează ratele dobânzilor la creditele în lei, va urma într-o anumită pe­rioa­dă de timp majorarea dobân­zii-cheie şi, în consecinţă, creditele în lei se vor scumpi mar­ginal. Spun marginal, pentru că ma­jorările nu sunt de amploare. Dacă ne gândim la nivelul istoric pe care l-a avut rata dobânzii la creditele în lei, aceasta s-a situat la 5-6%“, a declarat ieri Isăres­cu la briefingul de presă de după cea de-a doua şedinţă de politică monetară din acest an.

BNR a intrat în acest an în liga câtorva bănci centrale din lume aflate într-un ciclu de întărire a politicii monetare, luând decizia de a majora dobânda-cheie după o pauză de un de­ceniu. Ieri, boardul băn­cii centrale a decis să ma­joreze din nou do­bânda-cheie, de la 2% până la 2,25%, după creş­te­rea ope­ra­tă în ianuarie.

„Trebuie să avem în vedere şi rata inflaţiei. Măsura pe care am dat-o astăzi urmăreşte să ju­gu­leze inflaţia. Ne batem cu inflaţia. Până spre Paşti vom avea creşteri de preţuri. Creşterile importante de preţuri sunt în spate, cam din septembrie, octombrie anul trecut, inclusiv ce s-a întâmplat deja în ianuarie. Pericolul este să se schimbe anticipaţiile, de aceea acţionăm. Noi urmărim să temperăm inflaţia şi majorările de dobânzi“.

Rata anuală a inflaţiei a urcat în luna decembrie la 3,32%, plasându-se în interiorul intervalului de variaţie al ţintei staţionare, dar peste nivelul prognozat.

În lupta cu inflaţia, BNR mai are şi alte bă­tălii. „Nu ştim ce se va întâmpla în Europa. Cei care spun că dobânda ar trebui să fie mai sus, că trebuia să începem mai devreme cu majo­ra­rea dobânzii, ar trebui să se uite la realitate. În zona euro dobânda este zero şi inflaţia de circa 2%. Polonia, Ungaria au declarat că nu majo­rea­ză dobânda, cu toate că au inflaţie ridicată. Poate dau dânşii un semnal mai bun şi consideră că inflaţia în Europa – de care vom depinde şi noi – este scăzută, şi ne va influenţa pozitiv.”, scrie zf.ro

Hot this week

Aşa procedează un ministru care-şi respectă meseria de bază

Aşa procedează un om care-şi respectă meseria. Care mai...

Sondaj bombă : dezastru PSD și PNL pe public tânăr

Sociologul Remus Ștefureac pe Facebook : Intenția de vot a...

Unde se câștigă cel mai bine în Europa

Unde se câștigă cel mai bine în Europa În ultimii...

Topics

Aşa procedează un ministru care-şi respectă meseria de bază

Aşa procedează un om care-şi respectă meseria. Care mai...

Sondaj bombă : dezastru PSD și PNL pe public tânăr

Sociologul Remus Ștefureac pe Facebook : Intenția de vot a...

Unde se câștigă cel mai bine în Europa

Unde se câștigă cel mai bine în Europa În ultimii...

General german : Rusia are capacitatea de a lansa un atac asupra NATO

Rusia are capacitatea de a lansa un atac limitat...

Până și bulgarii ne bat obrazul

Guvernul bulgar vrea să construiască trei noi poduri peste...

Revoltă bi-partizană în Congresul SUA : nu retrageți trupele din România !

Republicanii şi democraţii din Congresul SUA au făcut o rară alianţă...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img