Sunday, August 30, 2026
23.9 C
Bucharest

Ciolacu îi bate obrazul lui Ciucă şi-l avertizează să nu treacă “linia roşie”

Ciolacu îi bate obrazul lui Ciucă şi-l avertizează să nu treacă “linia roşie”

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat marţi că este corectă abordarea potrivit căreia în politică niciodată să nu spui niciodată, dar, de obicei, există în această privinţă şi “o linie roşie”.

Declaraţia premierului a venit în contextul în care preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre o colaborare cu USR că orice opţiune este pe masă, precizând că, de când a intrat în politică, a învăţat un lucru şi anume că în politică niciodată să nu spui niciodată.

“Cred că l-am auzit şi pe domnul Nicolae Ciucă că niciodată să nu spui niciodată în politică, că asta a învăţat de când este dânsul politician. Corect. E corectă abordarea, dar, de obicei, există şi o linie roşie. După ce ai avut o performanţă, pe care ai avut-o, PNL cu USR, timp de opt luni de zile, când a fost nevoie să vină PSD care câştigase alegerile să repună economia şi ţara într-o direcţie corectă, fiindcă pierdeam şi fonduri europene, eram şi în criză socială şi în criză energetică, se certau încontinuu în Guvern, dacă vrem ni le amintim acele opt luni pierdute de către români, pentru că cineva s-a ambiţionat ca nu cumva PSD să facă propunerea de prim-ministru, deoarece câştigase alegerile. (…) Nu cumva majoritatea în Consiliul General al Capitalei, şi avem aceste performanţe istorice în tot Bucureştiul, e făcută PNL- USR? Nu cumva la Sectorul 1 majoritatea a fost PNL – USR? Părerea mea este că trebuie să ne gândim bine când mai avansăm niciodată să nu spunem niciodată“, a afirmat Ciolacu, la DC News.

El a fost întrebat dacă este supărat pe Nicolae Ciucă şi dacă o să citească cartea pe care a scris-o acesta.

“Nu sunt supărat, dimpotrivă. O să îi citesc cartea când o să o primesc. Momentan nu am primit-o, nu am citit. Presupun că urmează. Nu sunt supărat. Eu încerc ca măcar să nu mai greşim ce au greşit alţii. Eu nu vreau altceva şi presupun că am şi eu dreptul să spun adevărul, cum fiecare are dreptul să spună adevărul”, a explicat preşedintele PSD.

Marcel Ciolacu a precizat că trebuie făcut orice efort pentru ca actuala coaliţie de guvernare să continue şi după alegerile din acest an pentru că “România are nevoie de o stabilitate politică puternică”, scrie Agerpres.

Hot this week

01:08:55

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul Occident

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul...

Comoară prețioasă descoperită în adâncuri

La mai bine de 2.400 de ani de la...

Ce ascunde China? Replica unui distrugător SUA, în poligon

Construcția de către China a unei replici la scară...

O veste bună : biblioterapia câștigă teren

Biblioterapia, definită ca utilizarea lecturii pentru îmbunătățirea sănătății mintale...

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit   Crampele...

Topics

01:12:50

Răspunsuri tranșante la o întrebare explozivă

Se apropie 23 august, o dată istorică pentru România. Ca...

O groapă comună sub cazarma Malmaison, în București?

Ansamblul Cazărmii Sf. Gheorghe - Malmaison şi imobilele din...

Canicula afectează puternic producția de parmezan în Italia

În urmă cu 50 de ani, fermierii din regiunea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img