Wednesday, November 12, 2025
10 C
Bucharest

Cioloș : “Toată lumea pornește de la prezumția de minciună”

Premierul Dacian Cioloș a declarat, joi, că îl ”doare” faptul că, în România, nimeni nu mai are încredere în nimeni și toată lumea pornește de la prezumția de minciună.

“După patru ani și jumătate la Bruxelles, chiar dacă n-am fost deconectat de ce se întâmplă în țară, dar întors acasă și mai ales asumându-mi responsabilitatea asta, e lucru care mă doare cel mai mult probabil și pe care l-am resimțit cel mai mult — lipsa de încredere. Nimeni nu mai are încredere în nimeni, pentru că de prea multe ori li s-a spus un lucru, s-au răzgândit cei care le-au spus anumite lucruri sau chiar nici n-au avut intenția de la început să facă treaba asta. Și atunci toată lumea pornește de la prezumția de minciună. Cel care îmi spune un lucru mă minte, nu-mi spune adevărul, deci trebuie să interpretez altfel ceea ce se spune”, a afirmat premierul Cioloș, la Summitul Repatriot, de la Banca Națională a României, potrivit Agerpres.

Cioloș a atras atenția că se pierde foarte multă energie ”cu tot felul de dispute, de îndoieli”.

“Pot să spun de câteva luni de zile același lucru, n-o să spun care acum, că sunt mai multe cazuri, și sistematic sunt întrebat același lucru, pentru că nimeni nu crede că ceea ce spun chiar e adevărat. Deci din punctul ăsta de vedere cred că trebuie să ne regăsim, pentru că pierdem foarte multă energie, care poate să fie canalizată altfel, pierdem foarte multă energie cu tot felul de dispute între noi, de îndoieli pe care le avem față de noi înșine sau în relație cu ceilalți și asta face că ne învârtim în cerc de multe ori, pe multe domenii, în care am putea progresa”, a arătat Cioloș.

Hot this week

Cum votează românii în funcție de nivelul de educație

Sociologul Remus Ștefureac pe Facebook : Cum votează românii în...

Carmen Uscatu la Antena 3 CNN : “Gheorghiu ne vulnerabilizează. E incompatibilă. Nu mai vorbim la telefon”

Carmen Uscatu, cofondatoarea Asociației “Dăruiește Viață”, a declarat marți...

Regimul Erdogan vrea 2340 de ani de închisoare pentru liderul opoziţiei

Primarul din Istanbul, Ekrem Imamoglu, lider al opoziției și...

Carmen Uscatu o acuză pe Oana Gheorghiu : Ne-a creat o vulnerabilitate foarte mare. E incompatibilă

„O vulnerabilitate foarte mare”. Aşa descrie Carmen Uscatu, copreşedintă...

Nicușor Dan : voi bloca anchetarea penală a vicepremierului Oana Gheorghiu

Președintele Nicușor Dan a declarat marți că declarația vicepremierului...

Topics

Aşa procedează un ministru care-şi respectă meseria de bază

Aşa procedează un om care-şi respectă meseria. Care mai...

Sondaj bombă : dezastru PSD și PNL pe public tânăr

Sociologul Remus Ștefureac pe Facebook : Intenția de vot a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img