Sesizarea depusă de liderul PMP Eugen Tomac, în care reclamă modul în care a reacţionat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în urma votului Parlamentului în cazul lui Dan Şova, a fost trimisă de PICCJ la DNA, după ce Parchetul de pe lângă instanţa supremă şi-a declinat competenţa.

Oficiali din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că procurorii de la Secţia de urmărire penală au decis că, în acest caz, competentă să continue cercetarea penală este Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Conform sursei citate, declinarea competenţei a avut loc ca urmare a faptului că la DNA deja există un dosar în care sunt verificate faptele reclamate.

În 27 martie, la două zile după ce Senatul nu a încuviinţat arestarea preventivă a lui Dan Şova, PMP a anunţat că va depune plângere penală împotriva preşedintelui Senatului pe motiv că ar fi încălcat articolul 176 din Constituţie la votul în privinţa cererii justiţiei de arestare preventivă a Dan Şova.

Curtea Constituţională (CC) a decis, în 8 aprilie, referitor la sesizarea preşedintelui CSM, în urma votului în cazul Şova, că există un conflict juridic de natură constituţională între PICCJ şi Senat, declanşat de refuzul acestuia din urmă de a redacta hotărârea care atestă rezultatatul votului.

În 17 aprilie, judecătorii constituţionali au făcut publică motivarea acestei decizii, iar în 22 aprilie aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial.

În 25 martie, la votul din plenul Senatului, din cele 151 de voturi exprimate în cazul solicitării vizându-l pe Dan Şova, au fost înregistrate 79 de opţiuni “pentru”, 67 “împotrivă”, iar cinci voturi au fost anulate.

Senatul a invocat atunci articolul 24, alineatul 4 din Legea 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, potrivit căruia fiecare cameră hotărăşte în cazul cererii de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului “cu votul secret al majorităşii membrilor săi”, deşi Constituţia prevede, la articolul 76, că hotărârile celor două camere ale Parlamentului “se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare cameră”. Senatul nici nu a emis atunci o hotărâre de respingere a solicitării DNA, arătând doar că s-a pronunţat prin vot secret asupra cererii, nefiind întrunit numărul suficient de voturi pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării unui senator.

Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele CSM şi PNL au sesizat CC, iar, în urma delibărărilor, judecătorii constituţionali au admis doar sesizarea şefului Consiliului Superior al Magistraturii.

 

40 COMMENTS

  1. daca incalca constitutia Tariceanu aparandu-l pe Sova, care este prieten cu ponta si afaceristi impreuna, toata lumea a devenit basista ca i-a deconspirat … cat ne mai manipulati domnule Radu? Sa raspunda in fata legii absolut toti indiferent ca este Tariceanu, Sova, Ponta sau Basescu. Legea trebuie respectata si nu interpretata dupa placul celor care au candva majoritate.

    • @Ovidiu, haida de Tariceanu n-a obstructionat justitia, Dan Sova poate fi cercetat in continuare in libertate de justitia basista chiar daca Parlamentul n-a aprobat arestatrea lui.

      • Nu te compica. Basistul de serviciu stie bine cum sta treaba, dar face pa prostu’, pentru ca asa are ordin.

    • Ai dreptate, doar ca unii sunt in slujba hotilor pentru ca asa vor, iar altii sunt in slujba hotilor ca sa lupte importiva altor hoti.
      Concret: domnule Radu este in slujba hotului Voiculescu si lupta impotriva hotului Basescu.
      Restul sunt pioni, victime colaterale.
      E clar, chiar daca suntem cenzurati si nu avem voie sa spunem: daca un hot este impotriva lui Basescu el va fi aparat la Antena3.

    • Bai Oaie,tu vorbesti de legi si nici proprii nadragi nu ti-i cunosti.Daca legea 96/2006 zice ca votul este cu cvorum ce mai comentati?.Tariceanu a respectat legea care este in vigoare si nedeclarata neconstitutionala,iar daca acum aveti contestatii,luati-va de Blaga si Anastase, care au avut ani la dispozitie sa schimbe legea aia dupa cum au interpretat ccr-ul basist, Constitutia in 2008 si asta la doi ani dupa ce tot ei au interpretat alfel Constitutia si au dat legea care acum nu le mai convine.De 25 de ani basoii tai umbla numai cu golanii, interpretari si sucituri de legi in paralel cu hotiile lor de au terminat dracu tara asta definitiv.Iar astia ca tine i-ati tot sustinut in magariile lor,dar stiti apoi sa urlati de foame si ca nu mai aveti decat sa adunati ciuperci si melci din padure.

    • mai Ovidiule cum poti sa spui asa ceva pe site-ul unei carpe a psd-ului? Sa raspunda toti in afara de psd si famiglia Voiculescu.

    • bai ovidiule tu esti basist clar. toate intrerventiile tale se caracterizeaza prin pupincurism basist si critici la restul care nu sunt basisti si noii basisti numiti de prostime liberali.ti-am mai spus odata daca ai 1-2 neuroni citeste constitutia si regulamentul senatului si apoi scremete sa scrii ceva.

  2. Avocatul Lucian Bolcaș declara astazi la A 3 si cred ca are perfecta dreptate : Parlamentul României nu mai exista.
    Ne convingem pe zi ce trece ca DNA este fostul PCR:
    „Partidul e-n toate
    E-n cele ce sunt
    Și-n cele ce mâine vor râde la soare
    E-n pruncul din leagăn
    Și-n omul cărunt,
    E-n viața ce veșnic nu moare.”(George Lesnea)

    • Asa incepe sa se reliefeze,mai ales au inceput sa i se cante imnuri si ode,iar lui 6 Klause ii se face traseu comemorativ de parca este Lenin in viata.Toate astea repeta Cultul Personalitatii al lui Ceausescu. Pai daca este asa ,mai facem o Revolutie.

  3. De 25 de ani conducatorii acestei tari, incepand cu Iliescu si terminand cu Basescu au fost tradatori, comunisti, hoti, prosti si mafioti.Noul ,,oberste Führer der Armeen” – Johanis este un apatrid, o marioneta a stapanilor coloniei Romania, cum bine spune Ilie Serbanescu, cel mai simpatic invitat de la Antena3.In tara asta nu mai exista de mult legi, guverne, conducere, justitie, armata, scoala, sanatate, nu mai este nimic.Suntem Un Mare Circ Trist, unde zi de zi cu ocazia reperezentatiilor date de Circarii Sefi, mor tot mai multi spectatori, fara sa mai incerce sa se salveze.Suntem o tara de ”zombii”, o tara de suflete ratacite, incapabile sa mai reactioneze la ceva, poate la McDonad’s si KFC.Zi de zi Marele Circ Trist ne da reprezentatii de batjocura si mictioneaza pe capetele noastre;noi aplaudam si ne stergem crestetele de pisu si guritele de kaka.Coalitie de infractori avem din 1990 pana in ziua de azi si inca vom mai avea, nu importa cine se coalizeaza si pe cine afecteaza, conteaza ca suntem un po_por de dobitoci, cum spunea Petre Tutea si-l aproba atat de frumos Octavian Paler.

  4. Tariceanu e cel care forta alianta cu basescu in 2009, cel care a dus imprumuturile peste 100% din venituri sporind bula imobiliara la maximul posibil si facand sclavi din milioane de romani. Parca Tariceanu e cel care ne invata sa mergem sa cumparam imobiliare in SUA pentru ca s-au ieftin casele cand toata lumea zicea ca se apropie dezastrul financiar-imobiliar. O sa-mi para tare rau de Tariceanu!

  5. Da, nimeni nu trebuie sa fie mai presus de lege si totusi Basescu este ! Sova ,trebuie sa fie judecat de o instanta abilitata si aceasta sa se pronunta ? Dar,ce ne facem cu procurorii si judecatorii Basisti ! Eu propun sa fie inlaturati din posturi importante de decizii ,cunoscut fiind faptul ,ca nu Basescu ,sau altii ii platesc ci noi poporul Roman ,contribuabilii. Procurorii sunt reprezentantii statului si trebuie sa apere interesul poporului ,dar constat ca ei apara tagma jefuitorilor,de neam si tara ,de ce si pana cand ??????

  6. Tariceanu l-a favorizat pe Dan-Coman Sova.
    19.11.2014 – Senatorul Ecaterina Andronescu a rămas fără imunitate în urma unui vot foarte strâns. 72 de senatori au votat “PENTRU” și 62 “ÎMPOTRIVĂ”.
    19.11.2014 – Senatorul Şerban Mihăilescu a rămas fără imunitate. 77 de senatori au votat “PENTRU” şi 51 “ÎMPOTRIVĂ”.
    25.032015 – Senatorul Dan Sova cu 79 de voturi “PENTRU”, 67 “IMPOTRIVA”, 5 abţineri a scapat de arestare.

    • Oaie,primele doua exemple nu sunt pentru arestare si s-au votat in conformitate cu alta lege.Pe tine te-a prostit Gorghiu si vii aici “sa pui papagalul” ca sa arati ce “informat” esti.Bezna in capul vostru.

  7. Daca Tariceanu ar fi fost corect, in cazul lui Vosganian, votul ar fi trebuit repetat fiind necesare minim 85 de voturi “pentru” sau “impotriva”. Tariceanu a aplicat prevederile Constitutiei in acest caz. Concluzia este ca Tariceanu aplica legile discrectionar, in functie de interesele proprii(Vosganian, prieten vechi, Sova, prietenul lui Ponta).

  8. Portocalii vor Senatul. Impotentii electoral sunt adusi la butoane pe usa din dos prin parghiile basiste anti romanesti Kovesi/Koldea, CCR, CSM si propaganda basisto-macovista prin abuzuri, minciuni si intimidari, ce anume e neclar aici ?

  9. Cred ca, atata timp cat Tariceanu impune respectarea unor principii, cu certitudine corecte (corespondenta intre puteri, aici executiva si legislativa, se efectueaza intre ministrul de justitie si BP al Senatului), mai exista o sansa de prevenire a dictaturii procurorilor. Santajul DNA la adresa judecatorilor, care nu sunt receptivi la solutiile impuse,sau a lui Tariceanu, azi, este inadmisibil, mai ales ca ei insisi beneficiaza de aceeasi imunitate precum parlamentarii (avizul pt ei este dat de CSM). Incl judecatorii CCR sunt “ascultatori”, mai ales de cand cu Toni Grebla, decizia lor fiind constitutionala atata timp cat este aplicata in viitor, nu retroactiv. Va asigur ca fara o miscare ampla de protest la adresa mendrelor procurorilor, care sa aiba drept consecinte scoaterea lor din “puterea judecatoreasca”, asimilarea lor cu functionarii publici si impunerea raspunderii materiale pentru deciziile luate de ei, viitorul acestei minime democratii este sumbru. Astia chiar nu vor sa priceapa ca Parlamentul, asa cum este el in privinta calitatii umane, este supremul for in stat, el fiind rezultatul direct al unui vot?

  10. Puneti va rog frumos din nou pe tapet afacerea Carabulea intr-o emisiune de mare audienta la Antena3, merita zau ca merita. “Unul dintre zvonurile care mai circulă, în glumă, prin Parlament a fost preluat de jurnalistul Radu Moraru la televiziune de știri Nașul TV.

    În emisiune cu Robert Turcescu, Radu Moraru a explicat că are informații conform cărora între prim-adjunctul SRI, Florian Coldea, și procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, ar fi avut o relație amoroasă.

    Această relație s-ar fi consumat în timp ce Kovesi era Procuror General al României, susține Radu Moraru.

    ”In investigatiile mele fulger am aflat ca Seful Operativ al SRI a avut o mare poveste de iubire cu Procurorul General al Romaniei, Laura Codruta Kovesi! O poveste de mare amor, cu lacrimi si cu despartiri. Coldea a vrut chiar sa divorteze de sotia lui, un eminent absolvent SRI, astazi fiind psihologul institutiei. Coldea a fost avertizat ca daca divorteaza isi pericliteaza cariera de general instelat si se pare ca asta e motivul pentru care „Lulutza” l-a parasit, ca el nu a divortat! Coldea a plins mult dupa Codruta dar i-a trecut si, din razbunare, a pus tehnica de urmarire pe ea pina a prins-o in traficul de influenta in afacerea Carabulea! Intrebati-i pe Daniel Morar si pe Traian Basescu. Carabulea era bun prieten cu Procurorul Lascu, tatal Codrutei Kovesi, cazut si el pe interceptari. Lulutza nu a putut sa-si vada tatal in puscarie si de atunci sta drepti in fata lui Coldea! Pe care nu il mai iubeste, ba chiar il detesta, dar nu are de ales!”, susține Radu Moraru.”

  11. Si inca un subiect plin de importanta care ar trebui luat in vizor de Antena3. “MAPN, SCU(D)TUL NOSTRU UNDE E?
    Rachete româneşti (sute de milioane de dolari), destinate casării, şi-au schimbat destinaţia
    BURSA 01.06.2007

    De curând, americanii au provocat furia Moscovei, hotărând să instaleze elemente din scutul anti-rachetă în Polonia şi Cehia. Ruşii au răspuns cu lansarea unei super-rachete ce nu va putea fi oprită de nici un scut. RS-24 este, potrivit aprecierii experţilor, o variantă a rachetei de tip Topol-M (care pe lista NATO figurează sub denumirea de SS-X-27). La Pentagon au apărut şi primele comentarii referitoare la faptul că flancul de sud-est al alianţei rămâne descoperit. Adică, România ar rămâne în pielea goală în faţa unei eventuale agresiuni, după ce a fost obligată să renunţe la numeroase facilităţi militare în vederea integrării în organis­mele euro-atlantice.

    Presa centrală a relatat despre desfiinţarea ultimelor două brigăzi de rachete operativ tactice cu rază medie de acţiune (ROT) de la Te­cuci şi Ineu. Surse din serviciile secrete ne-au confirmat că echipamentele trebuiau transportate în Statele Unite, unde urmau să fie casate, operaţiuni pentru care România a plătit bani grei. Iniţial, s-a convenit ca transportul să treacă prin Africa de Sud. Oficial, armata ne-a comunicat că “rachetele şi instalaţiile de lansare au fost valorificate în anul 1996, prin C.N. “Romtehnica” SA; conform instrucţiunilor care reglementează clasificarea informaţiilor din armată, datele referitoare la aceste produse sunt exceptate de la liberul acces al cetăţenilor”.

    Am încercat să aflăm, totuşi, cât ne-a costat afacerea “casării” rachetelor. Mai bine de două săptămâni ne-am căciulit pe lângă Ministerul Apărării Naţionale (MapN), pentru a obţine nişte cifre despre una dintre cele mai interesante tranzacţii cu echipament militar. N-am aflat nimic.

    În condiţiile în care o rachetă cu rază medie de acţiune se vinde pe piaţa neagră a “dealerilor morţii” cu sume cuprinse între 3 şi 5 milioane de dolari, se poate spune că afacerea ROT se cifrează la cel puţin 1,2 miliarde de dolari. Atenţie! N-am pus la socoteală maşinile de încărcare şi lansare (TEL), transportul şi nici costul operaţiunii de “casare”. Echipamentele noastre urmau să fie transportate prin Africa de Sud şi dezmembrate în SUA.

    Din surse SIE am aflat că rachetele operativ-tactice nu au ajuns niciodată în Statele Unite. Au fost transferate în Israel, în anul 1996. La afacere au participat “Defence Intelligence Agency” din SUA, înalţi oficiali Mossad, cadre ale MApN şi din Serviciul de Informaţii Externe. Sursele noastre povestesc că rachetele au fost îmbarcate pe nave transcontainer ale companiei de transport naval israelian ZIM, prima societate de transport care a operat cu containere. Este prezentă la Constanţa, încă din anul 1976. Totul s-a desfăşurat sub supravegherea directă a unui agent Mossad (serviciul secret israelian) pe nume Aliza, împreună cu ofiţerii de la Serviciul de Informaţii Externe.

    Israelul, interesat de rachete la nivel înalt

    O comisie formată din ofiţeri SIE şi MApN trebuia să asiste la distrugerea echipamentelor. La vremea aceea, armata funcţiona sub ministeriatul lui Gheorghe Tinca, iar Serviciul de Informaţii Externe era condus de Ioan Talpeş. Acesta din urmă nu a vrut să comenteze în nici un fel dispariţia rachetelor operativ-tactice. Noi am aflat de ce.

    Pentru perfectarea “afacerii”, s-a deplasat în România, însuşi şeful Directorarului de Securitate al Ministerului Apărării din Israel, Eliezer (Eli) Pincu, evreu născut la Galaţi. Vechi ofiţer de informaţii, Pincu a lucrat în ministerul apărării israeliene încă din anul 1970. Până de curând, Pincu a fost ataşat militar la Misiunea Europeană din Paris (MOD).

    Anul trecut, demnitarul a fost numit şeful Departamentului de Control al Exporturilor (ECD) din ministerul apărării israelian. Se pare că de la mijlocul anului trecut, ECD a preluat competenţele în materie de licenţiere şi exporturi militare de la SIBAT, echivalentul sereiului nostru.

    Sovieticii erau speriaţi de aplasamentul propriilor rachete

    Regimul comunist de la Bucureşti a primit de la fraţii sovietici, înainte de 1989, mai multe tipuri de rachete. Cele operativ-tactice (ROT) cu rază medie de acţiune (între 200 şi 600 Km), tip SCUD, Volhov sau rachete AA tip Neva.

    ROT-urile au fost îmbunătăţite de specialiştii români şi erau capabili să poarte focoase nucleare sau chimice. Experţii spun că ţara noastră a echipat trei-patru batalioane cu sute de rachete operativ-tactice şi că aveau în dotare cel puţin 18 lansatoare SCUD (TEL).

    Unul dintre traducătorii personali de limbă rusă ai dictatorului Ceauşescu ne-a povestit că generalii sovietici erau foarte interesaţi de amplasamentul acestor echipamente. Serviciile secrete sovietice încercau cu disperare să afle unde sunt postate rachetele şi încotro sunt îndreptate. Nu cumva chiar către Moscova?

    Nu se ştie precis ce s-a întâmplat cu o mare parte din rachete, dar se pare că, imediat după Revoluţie, ar fi ajuns în Libia şi în Irak.

    Ultimele două unităţi militare care aveau în dotare rachete operativ-tactice cu rază medie de acţiune, de la Tecuci şi Ineu au fost desfiinţate, la cererea americanilor, în anul 1995. Personalul specializat a fost împrăştiat la alte unităţi militare.

    Locuitorii din Tecuci spun că operaţiunea a dus la declinul oraşului, care era întreţinut în mare parte de salariaţii unităţilor militare.
    Eduard Ovidiu Ohanesian

    O afacere de sute de milioane de dolari a fost trecută de armată la secret. Rachetele operativ-tactice (ROT) cu rază medie de acţiune, de tip SCUD, care asigurau “scutul” militar al României au fost prăduite la adăpostul integrării noastre în NATO. La afacere au participat Defence Intelligence Agency din SUA, înalţi oficiali Mossad, cadre din MApN şi din Serviciul de Informaţii Externe. Ultimele 400 de rachete cu rază medie de acţiune de la Tecuci şi Ineu au ajuns în Israel. O rachetă de acest tip se vinde pe piaţa neagră de armament cu o sumă între 3 şi 5 milioane de dolari. Nu mai punem la socoteală instalaţiile de lansare (TEL) şi costul operaţiunilor de transport şi casare. Pentru perfectarea “afacerii”, s-a deplasat la faţa locului actualul şef al Departamentului de Control al Exporturilor din ministerul apărării israelian, Eliezer Pincu.
    “Operaţiunea Banat”
    Rachetele tip SCUD au ajuns în Israel. Cele de tip NEVA, deasemenea. Surse din serviciile secrete au relatat că am fost obligaţi să înstrăinăm rachetele AA NEVA, după ce am fost prinşi cu mâţa-n sac. Un avion american F-117a fost doborât în 1999, în războiul din Iugoslavia, cu o rachetă tip NEVA românească. Sârbii au primit, pe la Turnu-Severin şi Jimbolia, armament şi combustibili cu ajutorul serviciilor secrete din România, în timpul răboiului. Dovezile sunt în dosarul “Operaţiunea Banat”. Mărturiile fostului şef al Serviciului Român de Informaţii pe zona Banat, Costi Matargiu sunt zdrobitoare. Securistul a povestit cu lux de amănunte despre sereleurile care făceau contrabandă cu motorină şi armament rusesc spre Kosovo. Zeci, sute de vagoane folosite la contrabandă, nu au mai fost returnate de pe teritoriul fostei Iugoslavii. Protecţia tranzacţiilor era asigurată de Serviciul Român de Informaţii.
    Alianţa nu are nimic în comun cu afacerile
    O ţeapă mai mică a fost achiziţionarea sistemului expirat Hawk PIP III. Intrarea în NATO ne-a mai costat încă 23,5 milioane de dolari. “Rachetele cancerului”, cum au fost denumite echipamentele Hawk, urmau să înlocuiască sistemul sovietic Volhov. Contractul cu olandezii a fost încadrat ca “strict secret”.
    La ora actuală, mai avem în dotare, rachete APR-40 (tip Katiuşa) cu bătaie de până la 30 de Km şi rachete CA-94 sau CA-95, fabricate la Electromagnetica Ploieşti, uzina de la Crângul lui Bod.
    Ultimele rapoarte ale serviciilor speciale aliate aflate în Irak ne acuză că alimentăm insurgenţa sunită care luptă împotriva coaliţiei. Elicopterele americane cad la Bagdad ca muştele sub tirul rachetelor tip STRELA, vândute de “dealerii morţii” români pe o filieră din Iordania. STRELA modificate în România sunt uşor de identificat. Capul rachetei conţine un disc modulator realizat de institutul de cercetare I101, de pe şoseaua Olteniţei.
    Cu alte cuvinte, suntem aliaţi cu americanii, trimitem soldaţi români să lupte dar vindem arme “teroriştilor”.
    Afacerile sunt afaceri… “

  12. Amanunte in afacerea Carabulea gasiti aici, zau ca merita. “http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/afacerea-carabulea-are-conexiuni-la-varful-puterii-15021”

  13. Votul a fost perfect valabil in senat,Tariceanu are dreptate iar dna sa-si bage undeva presiunea pe care o face de ochii lumii, de intaratat prostii,trebuiesc respectate institutiile in stat,nu poti da ordine tu dna cand ti se scoala pe cineva pe care-l vrei de hartuit pentru a da ca iote dna-ul are palmares lista lu’ kovesika!Ministrul de justitie ce pastoreste?Pe basescu cand il gabjeste sunt atatea fapte penale faptuite de javra asta,si cum e cu recuperarea prejudiciilor,la capitolul asta e rahat imprastiat!Sova sa-si regleze treburile in justitie, ce ii opreste sa dea drumul dosarului?!Aratare de muschi,nimic altceva,vor sa faca cartile in stat dar o iau la moaca fiind foarte multi achitati de justitie,dar dupa ce l-ai terfelit ce om mai e ala!Pana una alta in beciul domnesc sunt cativa arestati ale caror,udrea,georgescu, prejudicii sunt uriase,daca ar face inventarul troacelor de fite spaga primita plus ce e la vedere din avere si tot ar recupera ceva,doar 2000 de euro,pe putin,este chiria la stejarii ce venit,basca intretinerea lunara a hardugiei, sa ai venituri constante asa de mari denota multi euroi furati si spaguiti,imi vei spune mai vinde o geanta hermes si mai sta sau a facut blat cu tiriac ca tot s-a facut comlexul spa din banii europeni dati de ea!II doresc succes lui Tariceanu si respectul meu pentru verticalitate!

  14. Oare Tariceanu stie ce e aia management defectuos? Sincer,cum si-au asternut asa dorm! Au toate parghiile sa isi ”hartuiasca” tabara adversa! In rest demagogie ieftina si multa victimizare.

  15. acest Tomac (sau poate Tolomac!) cu toti basistii lui, au 200 clase sub pregatirea lui Sova, Ponta si Tariceanu!

  16. Totul se intampla pentru ca dupa ruperea USL, nimeni n-a fost in stare sa faca dreptate si, implicit, sa organizeze alegeri parlamentare anticipate, pentru ca PNL a luat jumatate din voturile USL fara sa le obtina.

  17. Mafia băsistă din magistratura românească supune cu paşi repezi această ţară. Parlamentul trebuie să reacţioneze şi să-şi reia locul cuvenit între instituţiile statului, iar magistraţii care fac abuzuri să fie pedepsiţi drastic

  18. Cum deciziile CCR , NU SE DISCUTA, deciziile INSTANTELOR, NU SE DISCUTA, nici VOTURILE din SENAT, NU SE DISCUTA. Cei din PARLAMENT au fost alesi de NOI (buni – rai CUM SUNT). Orice ar zice CCR, se poate aplica de astazi pana in vecii vecilor, NICIODATA RETROACTIV. Poate spune ca e neconstitutional si pentru urmatoarele cereri de arestare, de perchezitie etc. SA SE APLICE IN MODUL ……, cum or decide cei e la CCR.
    Tot vorbim de separarea puterilor (LEGISLATIV, EXECUTIV, JUSTITIE) in STAT, ok.
    Si nici o PUTERE trebuie sa o surclaseze pe alta putere si toate trebuie sa fie EGALE si sa se CONTROLEZE reciproc.
    Cand este atacat PARLAMENTUL, ESTE ATACATA DEMOCRATIA !!!!!!!!!!!!!!
    DE CE NU VORBESTE NIMENI DE SALARIILE celor trei PUTERI, sa se vorbeasca de pe picior de egalitate.
    Judecator salar …. ron
    Procuror salar …. ron
    Ministru salar …. ron
    Parlamentar …. ron
    Trebuie sa ne schimbam MENTALITATEA DE GANDIRE, sa nu mai COMENTAM EFECTELE, ci sa reglam CAUZELE, sau macar sa le comentam …

    • @Vio,
      .
      Foarte corect ceea ce spui.
      Referitor la întrebarea retorică(….se-nțelege) a dumitale:
      ”DE CE NU VORBESTE NIMENI DE SALARIILE celor trei PUTERI?
      Permite-mi să completez cu ceea ce cred eu. Știindu-se cutuma, ”codul”( ceva gen OMERTA) că parlamentarii, guvernanții și presedintele ori nu au voie, ori le tremură nădragii pentru ”făcute” sau ”nefacute” de ei(pentru că pot fi, cum s-a văzut, și de astea) și nu zic nici PÎÎS…de ĂILALȚI ACTORI, MULT MAI MULȚI, care completează PANOPLIA celor plătiți la greu din bani publici, PRESA, DRAGA DE EA, de ce tace, complice parcă, și-i omoară la greu DOAR pe parlamentari?
      Pentru PRESĂ titluri ca ….HALUCINANT sau… INDECENT pe care le tot vedem atunci când e vorba de salarii sau pensii ale parlamentarilor sunt cel puțin incorecte câtă vreme, atunci când e vorba de salariile celorlalți(PARCHET, CSM, CCR, JUSTIȚIE, SERVICII) ” se pune batista pe țambal”.
      .
      O întrebare (la fel retorică) pusă presei(pentru că eu, unul nu am acces la date precum PRESA):
      Dacă Parlamentul, care numără cca 600 de aleși ”nesimțiți”…și-ale lor salarii și pensii ”nesimțite” este un Parlament al RUȘINII NAȚIONALE și, urmare, NUMAI BUN DE LINȘAT MEDIATIC, cât reprezintă, și numeric dar și salarial, cealaltă parte care-i și CĂLĂREȘTE pe deasupra pe ”nesimțiții” de mai sus respective PARCHET, CSM, CCR, JUSTIȚIE, SERVICII… ????!!!!

      • Da amice,bine punctat.Se pare ca presa este in foarte mare parte controlata de patroni subventionati la negru si acoperiti stipendiati suplimentar din fonduri negre de origine basista,oengista externa sau poate sereista.Da,se vede dupa cum “lucreaza”,dupa cum se pornesc intr-o generala oracaiala contra cui primesc ei ordin si in acelasi fel ,”in corpore”,pun “perna pe difuzor” cand,intamplator mai pica si cate o musca basisto-liberala in vrajeala,in ciorba, “luptei cu coruptia”.Si propaganda basisto-liberala de dezimformare,adica mai bine zis,puturos-mincinoasa,care se porneste sau se reia masiv pe cate o tema aiurea, zilnic, pana la tampeala,astfel incat “sa nu se raceasca fraierii”.

      • Şi eu eram convins că-K ovesi, stanciu, merkel erau bărbaţi, dar JOShannis mi-a schimbat părerea 💡 de 8 martie, când a început cu ODE la adresa lor….
        Şi atunci mi-am spus, NU CRED că JOShannis, ridică în slăvi de 8 martie bărbaţi, chiar aşa de prost să fie …

  19. Dar Senatul,mai are comisii? Anchete se mai fac in Senat?Materie prima aveti din plin,chef de munca nu prea sau poate cojones. Cand o sa vad ca va pasa,si ca munciti neobosit,poate o sa imi pese si mie de starea voastra.

Leave a Reply to AurelCancel reply