Thursday, March 20, 2025
12.3 C
Bucharest

“Conducere sub influenta bauturilor alcoolice”

accident-1

In sfarsit, apare o prevedere foarte clara in legatura cu alcoolemia la volan :

– pina in 0,2 – nici un fel de sanctiune

– intre 0,2 si 0,5 – contraventie si suspendarea permisului de conducere o perioada mai scurta

– peste 0,5 – infractiune cu amenda mare si suspendare permis intre 1 si 3 ani

Daca se va defini si faimoasa expresie fara nici un reper “reducerea vitezei pina la limita evitarii oricarui pericol”, inseamna ca acest nou Cod Rutier va lamuri doua din marile mistere ale existentei sale de 50 de ani…

Iata ce spune primul ministru

Premierul Victor Ponta a anunţat luni, înaintea şedinţei USL, că a convenit cu ministrul de Interne, Radu Stroe, o serie de modificări la Codul rutier astfel încât cei care vor merge la nunţi vor putea să bea un pahar de vin sau un pahar de bere fără să fie sancţionaţi.
Ponta a susţinut că a aplicat regulile europene în ceea ce priveşte consumul de alcool.
“Până la 0,2 (miligrame alcool pur în aerul expirat – n.r.) nu e nici măcar contravenţie. 0,2 înseamnă un pahar de bere sau… Dar de la 0,5 în sus – nu 0,8 – să fie infracţiune, exact cum se întâmplă în toată Europa – până la 0,2 vorbesc de omul obişnuit care se duce la o nuntă şi gustă la un pahar de vin, nu e nici măcar contravenţie. Dar de la 0,2 la 0,5 e contravenţie, se suspendă permisul, iar de la 0,5 e infracţiune”, a anunţat Ponta.
El a precizat că a lucrat cu echipa ministrului de Interne astfel încât noul Cod rutier să-şi atingă scopul, respectiv acela al siguranţei mai mari pe şosele.
Ponta a fost întrebat de un jurnalist dacă prevederea de 0,2% alcoolemie se referă la concentraţia din sânge sau cea din aerul expirat.
“Am vrut să anunţ o schimbare de principiu pe care o înţeleg şi eu fără să ştiu să vă răspund cu sângele sau cu aerul. Ştiu să vă spun următorul lucru, că 90% din cetăţenii acestei ţări au spus un lucru: dacă mă duc la o terasă şi după ce am jucat fotbal şi beau o bere îmi iei permisul? Dacă mă duc la nuntă şi ciocnesc cu nuntaşul îmi iei permisul? Am întrebat cum e în UE, mi s-a spus că până la 0,2, care înseamnă nu ştiu, o bere, două… Nu poţi să spui chestia asta, pentru că depinde de persoană. Dumneavoastră de exemplu vă îmbătaţi mai repede decât mine, pentru că e vorba de greutate şi de cantitatea de sânge a fiecăruia (…) Am lucrat cu medicii legişti, contează foarte mult greutatea, starea de sănătate”, a susţinut Ponta.
Premierul a afirmat că modificările propuse presupun o înăsprire a legislaţiei pe de o parte, dar şi o relaxare a acesteia în cazul celor care consumă o cantitate minimă de alcool.
“E mai dur pentru cei care beau mai mult, e infracţiune mai repede, dar pentru cei care ciocnesc un pahar la ziua cuiva nu-i mai luăm permisul pentru asta”, a explicat Ponta.

Hot this week

Tesla o ia la vale

Pe măsură ce acțiunile Tesla au scăzut în ultimele...

De ce vrea Putin să dețină controlul nordului Mării Negre

De ce vrea Putin să dețină controlul nordului Mării...

Raport UE : Rusia şi China atacă democraţiile occidentale prin reţelele sociale

Raport UE : Rusia şi China atacă democraţiile occidentale Serviciul...

Atac cibernetic uriaș la Orange România

Orange România se confruntă cu un nou atac cibernetic de amploare, după...

Topics

Tesla o ia la vale

Pe măsură ce acțiunile Tesla au scăzut în ultimele...

De ce vrea Putin să dețină controlul nordului Mării Negre

De ce vrea Putin să dețină controlul nordului Mării...

Raport UE : Rusia şi China atacă democraţiile occidentale prin reţelele sociale

Raport UE : Rusia şi China atacă democraţiile occidentale Serviciul...

Atac cibernetic uriaș la Orange România

Orange România se confruntă cu un nou atac cibernetic de amploare, după...

ROMAERO, un caz de sabotaj și trădare

Cea mai complicată situație de securitate din Europa după...

Becali : Plec din AUR ! Cum să fie una ca Gavrilă candidat?

Gigi Becali a anunțat vineri, la Antena 3 CNN,...

Nimeni nu vrea să interzică TikTok. Membrii BEC, ameninţaţi cu moartea

În urma invalidării candidaturii lui Călin Georgescu de către...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img