Saturday, July 4, 2026
23.5 C
Bucharest

Combinatie exploziva in Franta : extremistii de dreapta si fundamentalistii islamici

Armele folosite de Amedy Coulibaly în atacul terorist de la magazinul evreiesc din Vincennes, din ianuarie 2015, ar fi trecut prin mâinile lui Claude Hermant, reprezentant al extremei drepte franceze, informează marţi BFMTV şi 20 minutes, preluate de Agerpres.

Acest membru al extremei drepte, plasat în detenţie provizorie de la sfârşitul lui ianuarie 2015 şi anchetat pentru trafic organizat de arme, a relatat în timpul interogatoriului la care a fost supus de serviciile antiteroriste în decembrie anul trecut că la acea vreme era informator pentru jandarmii secţiei de urmărire din Lille şi că avea drept misiune să cumpere zeci de arme pentru a le revinde. Însă nu exista decât un singur cumpărător, numit Samyr.

Armele descoperite în arsenalul teroristului au fost cumpărate printre alte câteva zeci de o societate patronată de concubina lui Hermant, în perioada iulie-noiembrie 2014.

‘Toate livrările de arme făceau obiectul unei autorizaţii şi supravegheri din partea jandarmeriei’, le-a explicat Claude Hermant anchetatorilor de la subdirecţia antiteroristă (SDAT), în 15 decembrie 2015, potrivit BFMTV. ‘Jandarmii nu şi-au făcut treaba’, a confirmat la rândul său iubita presupusului traficant de arme.

‘În acest gen de trafic, există întotdeauna unul sau mai mulţi intermediari. Claude Hermant nu cunoştea neapărat destinaţia finală a armelor. Aceasta dezvăluie permeabilitatea între diverse medii islamiste şi banditism’, indică o sursă citată de La Voix du Nord în mai 2015.

Potrivit anchetei, aceste arme ‘oarbe’ (arme catalogate drept inactive) provenite din Slovacia au trecut pe la un intermediar în Belgia, după care au fost revândute societăţii concubinei lui Hermant. Anchetatorii încearcă să afle în ce fel aceste arme inactive au fost reactivate.

Claude Hermant ar fi reactivat în decursul mai multor ani aceste arme expediate în containere spre Anvers sau Rotterdam de o întreprindere slovenă, AFG. De profesie instalator şi având vârsta de 52 de ani, Claude Hermant a avut multă vreme legături cu poliţia secretă şi extrema dreaptă, aminteşte La Voix du Nord.

Acest fost membru al poliţiei secrete, cu un fizic de luptător profesionist, a co-organizat un ‘marş identitar’ la Lille, la care au participat în jur de 500 de militanţi ai extremei drepte, în octombrie 2011. El l-a invitat la manifestaţie pe Serge Ayoub, a cărui mişcare ‘A treia cale’ a fost dizolvată în 2013.

Fost campion de box thailandez, trecut prin PDS, serviciul de securitate al Frontului Naţional (FN) în anii 1990, apoi prin ‘Casa flamandă’, loc apreciat de membrii extremei drepte, Claude Hermant a fost voluntar într-o legiune croată în timpul războiului din fosta Iugoslavie. Totodată, el a afirmat că a acţionat în folosul Direcţiei Generale pentru Securitate Externă (DGSE) în Africa, în anii 1990.

La Voix du Nord dezvăluie de asemenea mesajele dintre Claude Hermant şi poliţie. ‘Clientul meu este un luptător, el nu ar fi acţionat niciodată împotriva intereselor ţării sale’, explică avocatul său Maxime Moulin. ‘El intenţionează să-şi apere onoarea’, a adăugat acesta, potrivit Agepres.

Hot this week

Rusia spionează masiv cu drone obiective strategice din NATO

Kremlinul a orchestrat o campanie concertată de supraveghere folosind...

Genocidul Rusiei în Ucraina : 2 milioane de victime

Decizia Rusiei de a lansa o invazie pe scară...

Aproape jumătate din energie UE e deja verde

În primul trimestru din acest an, 45,5% din electricitatea...

Ce se întâmplă cu prețul aurului?

Prețul aurului a scăzut cu aproximativ 29% față de...

Ce aduce chirurgia robotică în revizia protezei de genunchi

Ce aduce chirurgia robotică în revizia protezei de genunchi   Pentru...

Topics

Rusia spionează masiv cu drone obiective strategice din NATO

Kremlinul a orchestrat o campanie concertată de supraveghere folosind...

Genocidul Rusiei în Ucraina : 2 milioane de victime

Decizia Rusiei de a lansa o invazie pe scară...

Aproape jumătate din energie UE e deja verde

În primul trimestru din acest an, 45,5% din electricitatea...

Ce se întâmplă cu prețul aurului?

Prețul aurului a scăzut cu aproximativ 29% față de...

Ce aduce chirurgia robotică în revizia protezei de genunchi

Ce aduce chirurgia robotică în revizia protezei de genunchi   Pentru...
01:12:50

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele din Poarta Focșanilor

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele...

Președintele Israelului : Trebuie să ne ridicăm cu toții împotriva urii

Isaac Herzog, Președintele Israelului, se află în aceste zile...

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi să nu se blocheze

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img