Tuesday, August 18, 2026
32 C
Bucharest

Comisar european : “Bulgaria şi România nu mai au nimic de făcut pentru a putea intra în spaţiul Schengen”

Comisarul UE pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a reafirmat marţi că România şi Bulgaria îndeplinesc toate criteriile UE pentru a deveni membre ale spaţiului Schengen, subliniind că acest lucru a fost foarte clar şi după misiuni suplimentare de verificare efectuate de Comisie înainte de ultimul Consiliu de Justiţie şi Afaceri Interne, dar că totodată este important ca spaţiul Schengen să funcţioneze bine.

”Bulgaria şi România nu mai au nimic de făcut pentru a putea intra în spaţiul Schengen. Dar, din alte motive, care nu au legătură cu aceasta, trebuie, desigur, să avem un spaţiu Schengen care să funcţioneze bine şi, de exemplu, sunt îngrijorată de situaţia în care, în Austria, de exemplu, 75% dintre cei care sosesc ilegal nu au fost înregistraţi înainte de a ajunge în această ţară. În Ţările de Jos, 90% dintre imigranţii ilegali care ajung acolo nu au fost înregistraţi înainte şi, desigur, face parte din acquis-ul Schengen şi faptul de a avea o bună funcţionare a înregistrării persoanelor care intră”, a declarat Ylva Johansson într-un interviu acordat la Bruxelles agenţiilor de presă care fac parte din European Newsroom (enr), între care şi AGERPRES.

Ea a subliniat că, din aceste motive, este important ca toţi cei implicaţi să se concentreze asupra modului în care pot avea un spaţiu Schengen care să funcţioneze mai bine şi care să includă şi datele privind returnările, conform Regulamentului Dublin al UE, care prevede ca migranţii să fie expulzaţi în ţara prin care au intrat prima dată în blocul comunitar şi ca solicitările lor de azil să fie administrate acolo.

”Aşadar, acesta este un aspect pentru care putem face mai mult din partea Comisiei şi sunt convinsă că vom reuşi să avem destul de curând o decizie privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen”, a spus Ylva Johansson.

Ministrul român al afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a declarat recent că România va continua să fie o parte a soluţiei pentru consolidarea securităţii, pentru protejarea eficientă a frontierei externe a Uniunii Europene şi că România “are o abordare constructivă privind susţinerea adoptării şi implementării, la nivel european, de măsuri care să combată concret fenomenul migraţiei ilegale la frontierele externe ale Uniunii Europene, care trebuie să fie întărite”.

“Aceasta este poziţia României, chiar dacă noi respingem conexiunea artificială dintre aderarea la Schengen şi evoluţiile la nivel european în materie de migraţie ilegală”, a punctat şeful diplomaţiei române, scrie Agerpres.

Hot this week

Trotinetele electrice dau mari dureri de cap și în Germania

Camera inferioară a Parlamentului german, Bundestagul, a adoptat joi...

Când va intra soarele în faza finală

Peste aproximativ 5 miliarde de ani, Soarele nostru va...

Sectorul energetic, supus unor șocuri mondiale permanente

Piețele intră în perioada de raportare a rezultatelor financiare...
00:06:57

NATO Allies united in supporting Ukraine

NATO Allies united in supporting Ukraine https://www.youtube.com/watch?v=jwiKTFP8bFw

Terapia țintită pentru boala avansată a prostatei

Terapia țintită pentru boala avansată a prostatei   În formele avansate...

Topics

Trotinetele electrice dau mari dureri de cap și în Germania

Camera inferioară a Parlamentului german, Bundestagul, a adoptat joi...

Când va intra soarele în faza finală

Peste aproximativ 5 miliarde de ani, Soarele nostru va...

Sectorul energetic, supus unor șocuri mondiale permanente

Piețele intră în perioada de raportare a rezultatelor financiare...
00:06:57

NATO Allies united in supporting Ukraine

NATO Allies united in supporting Ukraine https://www.youtube.com/watch?v=jwiKTFP8bFw

Terapia țintită pentru boala avansată a prostatei

Terapia țintită pentru boala avansată a prostatei   În formele avansate...

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img