Saturday, March 14, 2026
11.1 C
Bucharest

Comisia Europeană ia la bastoane organizatorii şuşei penibile Eurovision

Interzicerea steagului Uniunii Europene (UE) în cadrul concursului Eurovision reprezintă “o greşeală complet regretabilă”, ce trebuie rectificată anul viitor, conform unui comunicat publicat luni de Comisia Europeană (CE), transmite Reuters.

Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union – EBU), care organizează Eurovision, a precizat că televiziunea gazdă suedeză SVT a ales să limiteze numărul steagurilor în rândul participanţilor şi al spectatorilor în sala din Malmo la cele ale ţărilor participante şi la steagul curcubeu, ce reprezintă minorităţile sexuale.

Astfel steagul UE, deseori fluturat la ediţia din 2023 a Eurovision, a fost interzis. Mai mulţi participanţi au semnalat pe site-urile de socializare că agenţii de securitate prezenţi la eveniment le-au interzis intrarea cu steagul UE.

La rândul său, Comisia Europeană a susţinut că steagul cu 12 steluţe aurii reprezintă toate statele membre ale UE şi este în acelaşi timp şi un simbol pentru cele 46 de naţiuni din Consiliul Europei, din Islanda şi până în Azerbaidjan.

“Cu siguranţă că este complet regretabil că steagul tuturor statelor membre ale UE care au participat la competiţie precum şi al altor state care fac parte din Consiliul Europei nu a putut fi prezent”, a declarat Eric Mamer, purtător de cuvânt al Comisiei. “Putem cu siguranţă să încurajăm EBU să înţeleagă că aceasta este o greşeală şi apoi este decizia lor în legătură cu modul în care vor proceda”, a mai adăugat el.

Margaritas Schinas, vicepreşedintele Comisiei însărcinată cu cultura, ridică această chestiune cu reprezentanţii EBU luni, iar conform purtătorului de cuvânt discuţia se anunţă a fi “foarte animată”.

EBU a mai precizat că regulile privind steagurile au fost aplicate mai strict de către agenţii de pază la ediţia din acest an din cauza tensiunilor geopolitice crescute. Mai multe sute de demonstranţi fluturând steaguri palestiniene s-au adunat în centrul oraşului Malmo pentru a protesta împotriva participării Israelului la Eurovision în contextul campaniei militare israeliene din Gaza.

“Vom examina din nou regulile privind steagurile pentru anul 2025 alături de noua televiziune gazdă SRG SSR”, a anunţat EBU cu privire la ediţia de anul viitor a Eurovision, ce va fi organizată în Elveţia, scrie Agerpres.

Hot this week

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

Topics

UE avertizează : Bienala de la Veneția va fi sancționată

Uniunea Europeană va impune sancțiuni dacă Bienala de la...

Operată pentru a doua oară de hernie de disc, după 20 de ani

Operată pentru a doua oară de hernie de disc,...

Ce vor să aducă americanii în bazele aeriene din România

Potrivit unor surse oficiale, Departamentul de Război al SUA...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img