Saturday, October 31, 2026
10 C
Bucharest

Comisia Europeana saluta eforturile Guvernului Romaniei

Frank Timmermans, prim vicepresedinte al Comisiei Europene, a declarat la Bruxelles in prezenta premierului Romaniei Sorin Grindeanu ca saluta eforturile Guvernului Romaniei pentru a ramane pe traiectul luptei anticoruptie, dar “tinand cont de hotararile Curtii Constitutionale”.

Timmermans a anuntat ca Executivul european va ajuta guvernul Romaniei si in renovarea si “construirea de penitenciare la standarde europene”.


Primul-ministru Sorin Grindeanu a declarat, joi, la Bruxelles, că se gândeşte ”extrem de serios” să numească la Ministerul Justiţiei o persoană neafiliată politic, el precizând că a avut discuţii cu unele persoane, iar acestea vor continua astfel încât o decizie să fie luată, cel mai târziu, la mijlocul săptămânii.

”Iau extrem de în serios să propun o persoană neimplicată politic. Am avut discuţii cu unele persoane cu un background profesional dincolo de orice contestare. ”Întâlnirile cu persoanele pe care le consider eligibile continuă în zilele următoare, inclusiv în weekend. Cel târziu la mijlocul săptămânii viitoare o să fac o propunere şi ar putea fi o persoană apolitică”, a declarat Sorin Grindeanu.

Primul-ministru Sorin Grindeanu a declarat, marţi, la Antena 3, că a discutat cu liderii PSD şi ALDE chestiunea desemnării noilor miniştri de la portofoliile Justiţiei şi Mediului de Afaceri astfel încât propunerile care vor fi înaintate preşedintelui Klaus Iohannis să fie ”de nerefuzat”. Grindeanu preciza atunci că este posibilă şi numirea unei persoane apolitice la Justiţie.

Printre persoanele apolitice care au fost vehiculate pentru portofoliul Justiţiei în ultimele zile se află fostul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Dan Lupaşcu şi preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan, scrie news.ro.

 

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img