Tuesday, March 17, 2026
13.9 C
Bucharest

Compania Vesta, amendata pentru trucarea unor licitatii

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 3.182.184 lei (aprox. 667.000 euro) patru companii pentru trucarea unor licitații privind achiziționarea de indicatoare rutiere și/sau lucrări de marcaje rutiere, potrivit unui comunicat al instituției.

Amenzile au fost aplicate astfel:

– Vesta Investment SRL – 725.267 lei;
– Helvespid SRL 21.843 lei;
– Loial Impex SRL – 1.504.279 lei;
– Girod Semnalizare Rutieră SRL – 930.795 lei.

Vesta Investment este liderul pieței locale.

Investigația Consiliului Concurenței a vizat atât licitații publice, organizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere sau alți administratori de drumuri (consilii locale, de exemplu), cât și licitații private, organizate de antreprenorii de lucrări de reabilitare/modernizare/construcţie de drumuri publice, care erau obligați să asigure și semnalizarea rutieră.

Astfel, în cadrul investigaţiei declanșate în anul 2017, autoritatea de concurență a constatat existența a două înțelegeri anticoncurențiale, ce au avut ca scop eliminarea concurenței prin coordonarea comportamentului companiilor în cadrul licitațiilor publice şi/sau private.

Vesta Investment SRL, Helvespid SRL și Loial Impex SRL au făcut schimb de informații sensibile concurențial și și-au adaptat comportamentul în contextul participării la licitații, fie ca ofertanţi individuali, fie ca membri ai unei asocieri, astfel încât să nu se concureze între ele. Eliminarea concurenței a condus la atribuirea contractelor pentru indicatoare rutiere și/sau lucrări de marcaje la prețuri mai mari, în perioada 2010-2017, arată Consiliul Concurenței.

De asemenea, în perioada 2009 – 2016, firmele Girod Semnalizare Rutieră SRL şi Loial Impex SRL și-au adjudecat contractele la prețuri mari deoarece și-au coordonat comportamentul și au depus oferte astfel încât să nu se concureze la licitațiile (publice sau private) de comercializare a indicatoarelor rutiere.

În cadrul procedurii de clemenţă, Vesta Investment SRL și Loial Impex SRL au furnizat o serie de documente şi informaţii ce au avut o contribuţie semnificativă la probarea faptei și, ulterior, au recunoscut fapta anticoncurențială, beneficiind, prin urmare, de o reducere a amenzii.

De asemenea, Helvespid SRL a recunoscut încălcarea Legii concurenței, fapt ce a condus la reducerea amenzii aplicate acesteia.

În perioada investigată, companiile Helvespid SRL si Girod Semnalizare Rutieră SRL furnizau doar indicatoare rutiere, iar Vesta Investment SRL și Loial Impex SRL realizau marcaje rutiere, dar furnizau și indicatoare.

Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în fapte anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, în felul acesta, putând beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor, scrie g4media.ro

Hot this week

Rachete supersonice chinezești pe avioane de luptă rusești, în coasta Scutului NATO de la Deveselu

În contextul celor 2 războaie ce implică indirect Europa...

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Topics

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

UE avertizează : Bienala de la Veneția va fi sancționată

Uniunea Europeană va impune sancțiuni dacă Bienala de la...

Operată pentru a doua oară de hernie de disc, după 20 de ani

Operată pentru a doua oară de hernie de disc,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img