Sunday, March 1, 2026
7.2 C
Bucharest

Comunicat al Finantelor despre banii de la buget

Execuția bugetului general consolidat pe primele trei luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un excedent de 1,52 miliarde lei, reprezentând 0,19% din PIB, informează, marți, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) intr-un comunicat.

Comparativ, în trimestrul I din 2016, bugetul general consolidat a înregistrat un excedent de 3 miliarde lei, respectiv 0,4% din PIB, potrivit datelor MFP, date publicității anul trecut.

În primul trimestru din 2017, veniturile bugetului general consolidat, care însumează 59,53 miliarde lei și reprezintă 7,3% din PIB, au fost cu 7,1% mai mari, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent.

S-au înregistrat creșteri față de anul precedent la colectarea impozitului pe salarii și venit (+15,8%), a contribuțiilor sociale (+14,8%), a impozitului pe comerț exterior și tranzacții internaționale (+18,2%) și a veniturilor din capital (+12,7).

Colectarea altor impozite și taxe pe bunuri și servicii a crescut cu 60,2% față de aceeași perioadă a anului precedent, creșterea fiind determinată, în principal, de evoluția încasărilor aferente contribuției datorate pentru medicamente, precum și pentru contractele finanțate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

În ceea ce privește colectarea TVA, s-a înregistrat o scădere cu 9,1% față de primele trei luni ale anului 2016, pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2016, a cotei standard de la 24% la 20%, măsură care a produs efecte din februarie 2016. Totodată, din februarie 2017, încep să se resimtă și efectele reducerii cotei standard de TVA de la 20% la 19%. Cu toate acestea, colectarea TVA a crescut cu 2,5% în februarie 2017 față de februarie 2016, și cu 8,9% în martie 2017, comparativ cu martie 2016.

De asemenea, față de anul precedent, s-au înregistrat creșteri de 21,2% la impozitele și taxele pe proprietate virate de administrațiile locale la bugetul de stat.

Au fost alocați 2,9 miliarde lei, din care 2,7 miliarde lei reprezintă sume aferente proiectelor din domeniul agriculturii, care vor fi decontați din sumele primite de la Uniunea Europeană.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 58 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 10,4% față de aceeași perioadă din anul precedent, iar cheltuielile de personal au crescut cu 16,4%, ca urmare a majorărilor salariale acordate angajaților din sănătate și educație din administrația locală și din instituțiile publice de spectacole sau concerte, precizează MFP.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de anul precedent cu 9,7%, fiind influențate, în principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie până la 917,5 lei, majorarea indemnizației acordate adultului cu handicap vizual grav prin majorarea cu 25% a salariului net al asistentului social debutant cu studii medii, indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție etc.

Potrivit sursei citate, cheltuielile cu bunuri și servicii s-au redus cu 3,1% față de aceeași perioadă a anului precedent, diminuările înregistrându-se la bugetul de stat, cu 2,6%, și la nivelul administrațiilor locale, cu 2,5%.

“Subvențiile sunt în creștere cu 114,0% față de aceeași perioadă a anului trecut, creșterea majoră provenind de la subvențiile pentru sprijinirea producătorilor agricoli. Pentru investiții au fost alocați 1,7 miliarde de lei, respectiv 0,2% din PIB, care includ cheltuieli de capital și programe de dezvoltare finanțate din surse interne și externe”, afirmă Ministerul de Finanțe.

Hot this week

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Topics

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img