Monday, May 4, 2026
8.4 C
Bucharest

Concluziile primului Consiliu NATO-Rusia din 2017

NATO și-a exprimat ‘profunda îngrijorare’ în legătură cu situația din estul Ucrainei în cadrul unei reuniuni la nivel de ambasadori între membrii Alianței Nord-Atlantice și Rusia, a declarat joi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, relatează DPA.

‘Aliații și Rusia continuă să aibă dezacorduri clare cu privire la criza din și din jurul Ucrainei’, a spus Stoltenberg.

Acesta este primul Consiliu NATO-Rusia organizat în acest an, care vizează promovarea dialogului și transparența între cei 28 de membri ai Alianței Nord-Atlantice și Rusia.

Stoltenberg a menționat încălcări repetate ale armistițiului în estul Ucrainei, lupte intense și eșecul retragerii armamentului greu de pe linia frontului ca fiind cele mai importante motive de îngrijorare pe care membrii Alianței le-au comunicat Rusiei în timpul reuniunii.

Liderul NATO a afirmat că ambele părți au făcut schimb de informații cu privire la desfășurările lor de forțe.

‘A fost o reuniune substanțială pe teme de interes comun. Nu este un dialog simplu, însă este un dialog în care suntem angajați’, a adăugat secretarul general al NATO, potrivit Agerpres.

http://www.mediafax.ro/externe/amiral-italian-consolidarea-prezentei-militare-ruse-in-marea-neagra-si-in-zona-mediteranei-are-rolul-incercuirii-europei-16214461

Hot this week

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Topics

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată   O...

Regele Charles în Congresul SUA : Întăriți NATO și fiți alături de Ucraina

Într-un rar discurs adresat Congresului SUA, marți, regele Charles...

Antena3.ro : un istoric britanic luptă pentru limba română în Marea Britanie

Tessa Dunlop e istoricul și jurnalista britanică a cărei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img