Friday, December 19, 2025
1.8 C
Bucharest

Crucea de pe Caraiman, veste extraordinara !

Guvernul a aprobat astăzi, printr-un Memorandum, trecerea Monumentului Eroilor – Cruce, de pe Masivul Caraiman, din domeniul public al Oraşului Buşteni, în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, măsură necesară pentru finanţarea reabilitării monumentului din bugetul ministerului.

Monumentul Eroilor necesită lucrări de reabilitare, acestea fiind estimate de comisia de specialitate din cadrul Ministerului Culturii, la suma de 6 milioane de lei. Primăria Buşteni a transmis o scrisoare de intenţie Ministerului Apărării Naţionale pentru identificarea unor soluţii de finanţare la nivelul instituţiei militare pentru restaurarea monumentului.

Având în vedere importanţa deosebită a monumentului şi participarea în cadrul Programului Naţional “România 100” pentru aniversarea, la 1 decembrie 2018, a 100 de ani de la crearea statului naţional unitar român, a fost identificată ca soluție finanțarea lucrărilor de reabilitare de la bugetul anual aprobat MApN.

Monumentul Eroilor – Cruce, de pe Masivul Caraiman, a fost realizat prin grija Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria în perioada 1926-1928 de către arhitecţii români Georges Cristinel şi Constantin Procopiu. Monumentul reprezintă unul din simbolurile unităţii naţionale, ale jertfei pentru înfăptuirea acesteia, construit în memoria militarilor căzuţi în luptele primei conflagraţii mondiale.

Crucea Caraiman este situată la altitudinea de 2.291 metri,  are o înălţime de 39,5 metri şi include un soclu din ciment de 8 metri şi a fost desemnată de Guinness World Records cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.

Hot this week

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini pe picior

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini...

Topics

În sfârşit ! Vom avea Schengen militar

Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea unui ''spațiu...

Bolojan aruncă bomba : ”Lucrurile se vor termina prost”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, în cadrul unui...

Ordinul dat de Ceaușescu pentru asasinarea românilor în decembrie 1989

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a publicat...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img