victor-ponta-teza-doctorat-plagiat
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit, joi, raportul Inspecţiei Judiciare potrivit căruia declaraţiile premierului Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase şi celeritatea soluţionării unor sesizări penale au afectat independenţa sistemului judiciar.
În favoarea însuşirii de către CSM a raportului Inspecţiei Judiciare au votat majoritatea membrilor Consiliului.
Declaraţiile premierului Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase şi celeritatea soluţionării unor sesizări penale afectează independenţa justiţiei şi induc un sentiment de neîncredere în rândul populaţiei, potrivit concluziilor din raportul Inspecţiei Judiciare, prezentat joi, în Plenul CSM.
Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, în 8 ianuarie, Inspecţia Judiciară în cazul declaraţiilor făcute de premierul Victor Ponta atât despre condamnarea lui Adrian Năstase, cât şi despre celeritatea soluţionării unor sesizări penale.
În sesizarea transmisă Inspecţiei Judiciare, Secţia pentru judecători a CSM arăta că declaraţiile premierului au caracter politic, “iar în raport cu principiul separaţiei puterilor în stat, Consiliul nu poate interveni în disputele de natură politică”.

Pozitia ministrului justitiei Robert Cazanciuc

“Vis-a-vis de independenţa sistemului, cred că ar trebui să judecăm mai degrabă faptele, decât anumite declaraţii făcute într-un anumit context. Cel puţin de când sunt eu ministru al Justiţiei, cred că avem destul dovezi prin care Guvernul a sprijinit în mod constant independenţa sistemului judiciar şi a oferit cadrul normativ şi susţinerea financiară pentru ca sistemul să poată funcţiona şi să fie cu adevărat independent”, a spus Cazanciuc.
Ministrul Justiţiei a precizat că a aflat despre concluziile raportului Inspecţiei Judiciare din presă, ceea ce, în opinia sa, arată o lipsă de respect faţă de membrii CSM.
“Am văzut un material în această dimineaţă. Cred că este un lucru care arată o lipsă de respect faţă de membrii CSM să aflăm din spaţiul public propunerea unei inspecţii. Nu vom face neapărat o ancheta despre cum a apărut în spaţiul public”, a mai spus Cazanciuc.

PS : Reamintesc faptul ca in SUA, congremani democrati si republicani au declarat despre unele decizii ale Curtii Supreme de Justitie a SUA ca fiind “un atac la sistemul democratic american”. Unii dintre ei au organizat si mitinguri de protest chiar in colegiul lor. Acest aspect nu este considerat in SUA ca fiind “o afectare a independentei sistemului judiciar”, pentru ca in acea tara libertatea de expresie, garantata de Constitutie, este mai presus de orice.

59 COMMENTS

  1. Pentru maxima eficienta, asa cum aducem arbitrii din afara, cred ca tot asa ar trebui adusi “justitiari” din strainatate. Ii platim pe aceia mai bine si mai eficient daca este asa de “sensibila” justitia noastra. Si fotbalistii nostrii sunt “sensibili” si ati vazut ce rezultate avem. 🙂

    • Vezi ca a promis USL ca aduce vamesi din strainatate. Era chiar in programul de guvernare. Ai vazut vreunu’?

  2. Declaratiile ministrului Robert Cazanciuc exprima realitatea. Oare crede cineva ca Victor Ponta sau Crin Antonescu nu vor independenta justitiei ? Oare, numai Besescu lupta pentru statul de drept si pt. independenta justitiei ?
    Besescu vrea sa induca in tara si in afara tarii ca numai LUPTA LUI SA FIE CREDIBILA. Dar nici ambasada SUA si nici alti basisti nu vor sa vada realitatea, cum stau lucrurile cu CHEILE BESESCULUI:
    Livia Stanciu este une dintre cele doua CHEI(complete de judecata de 5) ale Besescului de la ICCJ. Cele doua….chei decid in functie de dorintele Besescului.
    Inca o CHEIE se mai afla la DNA(Kovesi) cu care “incuie si descuie” orice considera Besescu ca trebuie rezolvat(PDL sau USL)…
    Dar, ce putem face ?? Doar sa semnam si noi cate o …..PETITIE ! Si sa mai strigam JOS BESESCU !

    • D>LE VICTOR PONTA noi cei multi stim care este adevarul,aveti dreptate cand spuneti ca AVETI INCREDERE IN JUSTITIE ca si noi.SCAPATI>NE de base cat mai repede .AM votat la referendum ,la parlamentare cu USL,in speranta ca scapam de base.Acum votam PETITIA PTR> SUSPENDAREA LUI BASE.AJUTORRRRRRRRRRRRRRR ,va cer toti ROMANI care au votat SUSPENDAREA

  3. Cine a fost cea mai vehementa -madam stanciu care e cu musca pe caciula .Astia din justitie cred ca sint mai presus de orice ,adica ei nu dau socoteala nici in fata opiniei publice (atunci si un sondaj de opinie care arata increderea cetateanului in justitie e presiune -deci intoata lumea se preseaza justitia).Mi-a placut o parafrazare a celor zise de Nuland :sint platita sa nu fiu obosita -magistratii sint platiti de noi sa fie independenti.

  4. deci…cei din justitie sunt perfecti, nu sunt influentabili si au intotdeauna dreptate ?…eu nu cred asa ceva, nu traiesc zei pe pamant, atunci cand nu poti fi sanctionat daca ai facut greseli, faci ce vrei, adica, devii un dictator… eu nu cred ca mai dorim o dictatura, fie ea si a justitiei…

  5. In Romania Primul Ministru NU are voie sa atace justitia pentru ca exista principiul separarilor puterilor in stat. Iar Victor Ponta ca prim ministru reprezinta o putere in stat, pe cand Justitia reprezinta o a doua putere in stat. Iar principiul separarilor asta si spune: ca cele 2 puteri sa fie SEPARATE, adica nu au voie sa intervina una in treaba alteia.

    Eu stiu ca democratia nu inseamna ca orice infractor sa spuna ca el e nevinovat si ca are dosar politic. In ritmul asta toti o sa spuna ca e dosar politic si ca nu exista hoti in Romania, ci toate sunt dosare politice. Sau sa spunem ca singurii hoti sunt de la PDL in rest nu exista hoti ?

    Parerea mea personala: sa ne bucuram cand ajung hoti la puscarie indiferent ca sunt de la USL sau de la PDL si sa nu se mai planga pe la televizor

    P.S.: Nu suntem in USA

    De asta ce aveti de spus Domnule Radu Tudor ?

      • Deci trebuie sa repet, poate se prinde si de Domnul Radu Tudor

        Eu stiu ca democratia nu inseamna ca orice infractor sa spuna ca el e nevinovat si ca are dosar politic. In ritmul asta toti o sa spuna ca e dosar politic si ca nu exista hoti in Romania, ci toate sunt dosare politice. Sau sa spunem ca singurii hoti sunt de la PDL in rest nu exista hoti ?

        Parerea mea personala: sa ne bucuram cand ajung hoti la puscarie indiferent ca sunt de la USL sau de la PDL si sa nu se mai planga pe la televizor

        In rest, spor la toate !

  6. Dar va spun eu de ce Ponta e asa de virulent cu Justitia Romana:

    Pentru ca Victor Ponta este CERCETAT la Parchetul General în 5 DOSARE aflate în curs de soluţionare! DNA îl anchetează pentru afacerile Turceni şi Rovinari !!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Asa ca omul isi ia deja masuri si incearca sa se apare

    De asta ce spuneti Domnule Radu Todor ?

      • Vreo proba, ceva?

        DNA-ul nu a fost nicodata criticat pentru activitatea sa de catre nimeni din afara tarii. Singurii care spun ca nu au incredere in DNA sunt insusi inculpatii, dvs fiind unul dintre ei. Dar asta nu conteaza, bineinteles.

        Oare chiar asa de prost sa fie impartita lumea asta? Oare cu ce a gresit Radu Tudor ( ma scuzati) de a ajuns sa traiasca inconjurat numai de basisti?

        Libertatea de exprimare nu trebuie sa aduca prejudicii nimanui. Si nu este mai presus de orice, cu atat mai putin fata de dreptul la demnitate si intimitate al individului.

        Dvs trebuie sa aveti proprietatea afirmatiilor pe care le faceti. Nu puteti sa va ascundeti in spatele libertatii de expresie pentru a jigni sau defaima.

        Inapoi la scoala!

        • stimate dle sau doamna glenncoco, cititi ultima postare cu afirmatiile lui basescu despre DNA si apoi incercati sa fiti onest si nebasist pentru o secunda. daca dvs stiti ce este aceea o scoala, probabil asta s-a intamplat doar din fuga troleibuzului in care va aflati. succesuri !

    • Cin’ sa fie, cin’ sa fie “sef” la DNA? Oare sa fie Kovesi cea propusa de Ponta? Binenteles ca eu il URASC pe Ponta pt numirea facuta, dar pe de alta parte, daca dorea sa scape de anumite dosare, nu o mai propunea pe Kovesi la DNA niciodata, chiar daca noua ne arunca flegma cu “Europa” sau flegma cu “nu semna basescu”. Nu ar strica un pic de logica…

  7. Domnule Radu Tudor, va rog sa imi raspundeti corect cu argumente “matematice” asa cum v-a descris Mircea Badea, nu “in doi peri”….

    • daca vrei argumente matematice invata mai intai aritmetica facaturilor juridico-basiste cu care este atacat usl-ul sau mai precis numararea nodurilor gasite in planta numita papura.

    • Vezi ca ce ai citit tu cu cele 5 dosare e o dorinta nu o realitate iar afacerea cu Turceni e inchisa demult bai tarane american

  8. Daca ai o justitie ca a noastra,trebue sa taci? EU nu cred.Daca e impartieala sau corupta si nu imparte dreptatea conform legi,critico indiferent ce functie deti.Asa ii atragi atentiea ca nu e bine ce face.

  9. Sunt alaturi de Ponta. Pe cine incearca ei sa pacaleasca. Este vizibil chiar si pentru cel mai naiv roman!Ultimile actiuni si decizii ale justitiei sunt mai mult decit graitoare!vezi Nicolaiciuc si altii care au ucis oameni si sunt liberi. Ca roman as fi vrut ca americani sa fi fost alaturi de noi atunci cind votul nostru a peste 7 milioane nu a fost recunoscut.Vrem sa hotarim noi cum ne este mai bine. Se poate???

    • Cât fac soro 21-7 ( milioane) ??? Cred ca e destul de greu !!!
      7 milioane ați ramas cu cifra asta si atât . La ce va ajutat??? Exista legi pe lumea asta !!!

      • Iti spun eu cit fac 19 milioane -4 milioane care nu voteaza =15 milioane =REFERENDUM VALID SI 90 % DIN 8,5 MILIOANE PREZENTI L-AU DEMIS PE CHIORETE .

  10. Da’ procurorii si judecatorii care au bagat dupa gratii oameni nevinovati , sau care au fost condamnati de CEDO pentru ca au incalcat drepturile omului , nu au afectat justitia ?! Asta nu scade increderea justitiabilului in justitie ?! De ce nu sunt dati afara din justitie astfel de calai ?! De ce ei nu raspund niciodata pentru , hai sa le spunem ,,greseli,, ?! Medicii , cadrele didactice si toti ceilalti sunt pedepsiti cand isi practica meseria defectuos , ei sunt zei ? Sa raspunda fizic si material cand nu stiu sau ,,nu vor sa stie,, meserie .

  11. Problema-i FALSA, lansata de Basel, in sprijinul luptei sale cu poporul roman! Cum adica sa nu vorbim despre Coana Oarba? S-asa s-au cam scapat haturile in privinta ei. Ce angajator nu-si poate trage la raspundere angajatul asupra felului in care-si face treaba? Justitia asta SFANTA este angajatul POPORULUI ROMAN si nu vad de ce acesta, poporul, nu poate nici macar sa-si dea cu parerea, prin reprezentantii sai ALESI, asupra muncii sale si, mai ales, a rezultatelor acesteia…. In plus, cine ne trage la raspundere vis-a-vis de INDEPENDENTA justitiei? Tocmai reprezentantii statului ce-a avut, la un moment dat, PROCUROR GENERAL, numit de PRESEDINTE, tocmai in persoana fratelui presedintelui (fratii Kenedy)!!! Cat de independent era acel procuror general???

    • de cand nu mai am voie sa critic ineficienta Justiei implicit a CSM-ului?

      Daca un om ajung e printr-o eroare judiciara dupa gratii, avem cazul Tundrea, nu avem voie sa discutam?

  12. care justitie este atacata?de 9 ani avem numai injustitie.sa se respecte procedurile legale,sa se judece dupa probe si in spiritul legii,este de risul curcilor sa condamni pt.mita numai pe declaratii si reclamatii,sa invoci ca a comis infractiuni prin telepatie.Domnule Bordea,va stie lumea de om cu coloana,nu deveniti sluga Basista…este rusinos.

  13. daca nici primul ministru nu are voie la o reactie ferasca, este clar ca libertatea de exprimare pentru justitia romaniei nu conteaza !! sloganul lor ca justitia trebuie sa fie independenta sa faca ce vor muschii lor este ceva alarmant!! PARLAMENTUL ROMANIEI SA CEARA CURTII CONSTITIONALE CA UNDE SCRIE IN CONSTITUTIE CA PRESEDINTELE BASESCU ARE IMUNITATE!!???RADULE , ESTE CEVA STALINIST IN TARA ASTA ASA CUM SPUI TU SI MULTI ALTII!!

  14. Domnule Radu Tudor!
    Conform declaratiilor dumneavoastra,in urma cu 24 de ani v-ati numarat printre ”tinerii frumosi si liberi” care au manifestat in Piata Universitatii impotriva regimului politic condus in acele vremuri de Ion Iliescu.Pe atunci,PSD-ul de astazi se numea FSN.
    Ulterior ati devenit jurnalist iar cariera dumneavoastra a fost un remarcabila.Am fost unul dintre fanii dumneavoastra pe vremea cand ati fost analist militar.
    Din pacate,de-o buna perioada de timp v-ati schimbat cu 180 de grade.
    Din contestatarul regimului de odinioara ati devenit aparatorul acestuia.Este imposibil sa nu observati ca PSD-ul lui Victor Ponta a mostenit aproape toate naravurile FSN-ului condus de Ion Iliescu sau al PSD-ului condus intre 2000-2004 de Adrian Nastase.
    Cred ca sunteti la curent cu hotiile la care se dedau baronii PSD-ului in teritoriu.Sunteti la curent cu tendintele lui Victor Ponta de a inchide posturile de televiziune care nu-I convin.
    Sunteti la curent cu faptul ca PSD-ul a cumparat anul trecut,in sistem angro,parlamentari de la alte formatiuni politice in vederea constituirii unei alte majoritati intr-un viitor mai apropiat sau indepartat.
    PSD-ul se intareste si consolideaza iar dumneavoastra,jurnalistii de la antenna 3 contribuiti activ.
    NU E BINE DOMNULE RADU TUDOR!

    • draga dle zoli, faceti confuzii. nu era vorba despre pta universitatii, era despre timisoara, in decembrie 1989. faptul ca m-ati apreciat candva si acum nu o mai faceti ma determina sa regret. am criticat si critic zilnic in emisiunile la care particip naravurile psd. este imposibil sa nu vedeti lucrul asta. faptul ca-l critic pe basescu si institutiile lui abuzive nu inseamna ca laud psd. aveti o perceptie profund subiectiva. si va rog nu-l mai parafrazati pe basescu, riscati sa deveniti ca el ! sanatate !

  15. maharii astia din justitie cu salarii grase isi mai permit sa jigneasca si populatia afirmand ca declaratiile lui ponta induc populatiei un sentiment de neincredere de parca populatia este asa o adunatura de oi proaste care nu a vazut de ani de zile cum merge justitia in romania si numai acum veni ponta sa instige populatia la neincredere,vezi doamne.astia se inspira cumva din arhivele ziarului scanteia?

  16. Domnule Radu,
    Prin PS-ul dvs ati spus cintesenta: ai nostrii magistrati au probleme cu vederea. Ei nu pot vedea decat pana la Cotroceni, iar de SUA nici nu se pune problema, este atat de departeeeeeee.
    In ritmul asta, cat de curand, orice opinie privind o solutie, hotarare sau solutie va fi aspru pedepsita cu ani grei de temnita grea.

  17. Parerea mea este ca justitia se face pe probe si nu pe parerile unuia sau altuia. Au murit niste oameni la revolutie ca eu sa am dreptul sa vorbesc liber sa gandesc cu voce tare daca vreau.
    Daca eu am furat si exista probe in acest sens si nu doar acuzatii nefondate nu merg la puscarie ca vine un prieten cu o functie importanta si declara prin presa ca nu am furat.
    Au destule avantaje de la stat acesti oameni din justitie ar trebui sa fie varticali si nu cocosati. Dar ia invatat Baselu ceva ” capul plecat sabia nu il taie”
    O sa ajungem mai rau ca in 80.

  18. CSM e o instituție paranoică(oamenii din instituție) sau nu folosește egala măsură când compară declarațiile lui Ponta cu declarațiile de război/denigrare și intrarea cu tancu în treburile și bunul mers al justiției!Hai sîcthir Justiție Română!

  19. Ponta e prea prost si prea las ca sa afecteze justitia in general si nici macar partea basista in special. asa ca ironiile lui de doi lei si alte declaratii deplasate fac rau perceptiei despre Romania in plan international si da apa la moara propagandei basisto-macoviste

    • tE DOARE MAI BASIST IMPUTIT ,CINE ESTI TU MAI SA JIGNESTI -PANARAMA BASISTA.aSA V-A INVATAT CHIORUL TICALOS.

  20. Eu chiar nu stiu de ce atata vorbarie cand de atatia ani Basescu face numai ce vrea el si-l doare in cot de toate ofensele poreclele si huiduielile ce le incaseza zi de zi. Altul sa fi fost in locul lui, om cu bun simt si educat s-ar ofensa si ar intelege ca trebuie sa-si dea demisia , dar in cazul lui prostia si nesimtirea e atat de mare incat depaseste limitele oricarui comportament uman, asa ca nu va mai bateti capul cat inca va fi oficial presedinte nimic nu-l va atinge si afecta si chiar si dupa, cred ca tot basma curata va ramane.

  21. inspectia judiciara a facut o labareala, intrucat Ponta s-a pronuntat dupa sentinta si nu inainte. Deci independenta au avut cu toptanul sa-si formuleze deciziile.

  22. Si-o trag mafiotii la gioale intre ei pt controlul staborului numit “justitie”.

    Am trait sa vad cum un gusat precum nicusor de la constanta este asemanat cu cei care am fost umflati cu dubele si batuti de catre biciul securitatii jandarmeria in 13-19 ianuarie 2012, asta e culmea tupeului fara margini. Pai nu pot sa urez mafiei usl, dupa ce s-a sters la fund cu votul meu, sa aiba parte de acelasi regim de bataie pe care l-am avut si eu cand am fost umflat de pe strada nu cu “va rugam domnu nicusor” ca macar sa aiba de ce sa strige cu gura pana la urechi pe urma.

    Biciul securitatii jandarmeria se afla acum sub controlul absolut al mafie usl care se comporta la fel ca si mafia basista trimitand acesti zmardoi sa le rupa oasele celor care se impotrivesc hotiei si jafului precum in Pungesti si pe urma au tupeul sa strige ca sunt abuzati de catre mafiotii loiali lui basescu precum dna, asta e CULMEA TUPEULUI. Pai foarte bine va fac si sa va ganditi la TEROAREA IMPUSA LA PUNGESTI dragi mafioti uslisti cand o sa mai plangeti pe umarul romanilor jefuiti de catre voi toti.

    Stati sa vedeti voi dragi mafioti uslisti si basisti dus cu gheata la europarlamentare si la presedintie.

    • Matale uiti ca vorbesti cu aia care l-au facut pe infractorul condamnat Adrian Nastase “detinut politic” si l-au pus alaturi de Maniu?

  23. Hello Radu Tudor,

    De ce se plange sefa curtii supreme este ca si acea fraza din popor “hotii striga hotii” . DOar doua rflexiii facem de aici din Timisoara. Prima, cate decizii a dat Curtea Suprema ca sentinte definitive si irevocablein favoarea rromilor din Timisoara, care au pus stapanire abuziv si ilegal pe patrimoniul istoric al municipiului martir..??!?!!? A doua, atata timp cat numirea judecatorilor se face de catre un presedinte politic acestia vor fi politici si vor raspunde, asa cum a pretins presedintele statului in public chiar in fata csm, la telefonul si ordinele acestuia. Deci despre ce independenta a justitiei vorbim. Singura tema este ca daca PM ar fi adus si explicatii la cea ce a afirmat si anume ca, unele dosare se judeca politic poate ca ar fi fos tmai bine dar, si asa este bine deoarece lasa forumul deschis pentru dezbatere pe aceasta tema.!!!

  24. CORECT !!!,,DINASTIA PROCURORILOR ÎNCEPE SĂ FUNCŢIONEZE CU BRIO, SUNT PREA BINE ÎNŢELINAŢI, STABILIZAŢI, CA SĂ MAI POATĂ FI ZGUDUIŢI/ÎNLOCUIŢI”…
    Radu, de ce nu mai apare CORLĂŢEAN pe ecran???(din cauza tăticului său comunist-securist, care i-a pătat cariera???). Pont bun de cercetat: se vorbeşte real, că, tăticul lui Corlăţean Bucureştean get-be-get, a contribuit din plin la distrugerea IAS-urilor, CAP-urilor din zona Puieşti, jud.Vaslui, alături de luzerii judeţului, comunelor, satelor, care erau la conducere prin anii 1991-1995, prin concesionarea terenurilor statului pe 99 de ani, culmea, că nici nu au retrocedat toate terenurile ţăranilor, care, ulterior, au decedat. Pe aceste terenuri concesionate(posibil vîndute, că legea scria clar: dacă deţii un teren timp de 30 de ani, primăriile sunt obligate să facă acte de proprietate respectivului deţinător) se amplasează sondele pentru gaze de şist, fără acceptul celor din jur. Exact ca şi cu RMG, patrimoniu, după ce i-au strămutat pe proprietari, morţii din zonă şi RMG-iştii au devenit proprietari pe terenul/zona respectivă, pot face exact ceea ce vor cu terenul proprietate, nicio lege nu interzice proprietarului/cumpărător să folosească proprietatea în orice scop, doar proprietarilor de baştină li se impune restricţii prin lege…ESTE REALITATE RADU !!!

  25. Acesta e regimul basist de care nu stiu cum vom scapa,poate aducind de afara magistrati independenti,dar care ,se pare, ca incepe sa fie disperat ca este dovedit ca fiind incompetent profesional si aservit lui Basescu.Deservicii nu le fac politicienii,jurnalistii sau cetatenii,ci ei insisi prin partinirea de care dau dovada ,prin rapiditatea de a rezolva dosarele dupa voia lui Basescu,prin numarul tot mai mare de dosare solutionate de CEDO in favoarea cetatenilor.DE remarcat e si frica si disperarea ce incep sa-l domine pe Basescu. Va veni si ptr. el ziua scadentei ptr.ca nimic in viata nu ramine fara rasplata cuvenita.

  26. Raportul Inspectiei Judiciare insusit de CSM constata ca declaratiile premierului Ponta “afectează independenţa justiţiei şi induc un sentiment de neîncredere în rândul populaţiei”. Deci se subintelege ca, inainte de declaratiile lui Ponta, justitia era independenta, iar populatia avea incredere in justitie.
    Poate nu ar fi rau sa comunicati acestor institutii sa studieze rezultatele eurobarometrului privind justitia in UE, publicat de Comisia Europeana (nu de Antena 3! acum mai putin de 2 luni, si prezentat si in presa autohtona : http://www.mediafax.ro/social/eurobarometru-peste-50-din-romani-tind-sa-nu-aiba-incredere-in-justitie-11713537.
    Prea ne considera pe toti idioti. Si poate ca si sintem, daca le toleram toate imbecilitatile si magariile si ii mai si platim, pe deasupra…

  27. Astia,csm si inspectia lu’peste au probleme serioase de legitimitate,precis ca la capul patului au fotografia lui basescu,si peste tot ca sa-l aiba indesat in mental si in suflet,si la 18.30 cand canta cucul sunt extaziati si patrunsi pana in strafunduri de invataturile tatucului lor!Libertatea de exprimare este notiunea care le provoaca iritatii si mancarimi,pentru turma asta democratia este de neinteles fiind doar executantii comenzilor si…gura ba,vorbesti doar cand iti dau eu voie!Sa le mai amintim ca ii platim sa fie independenti si echidistanti ar fi jenant ii jignim si ar lua-o ca pe o ofensa,ne mai trezim iar cu turma de procurori cu bibliile la ei la vanatoare de infractori,in timp ce infractorul nr.1 al statului isi indeasa averea ca mai este putin si zboara,face manarii la Nana,manarii cu rusii,flota si casele atribuite fara nici macar sa se screama!Si mai vorbesc slugile astea de independenta justitiei,o cloaca de procurori cu apucaturi securiste!Pumnul in gura,apucaturile astea staliniste este de domeniul trecutului si cat ar vrea ei sa inchida guri tot or sa existe altele descatusate!Cand ai specimene ca morar,kovesi,haineala,danilet,ghica si care or mai fi sub acoperire poti sa spui linistit slugi si incompetenti,multor dosare le-a dat despagubire statul si multe sunt rezolvate de CEDO!Ce fac ei este hartuiala si comenzi politice,asta este starea de fapt,da-mi un exemplu,udrea,videanu,hoara si atatia altii din varfurile pdl,devalizand statul de milioane de euro!Ce mai,sunt penibili si prosti,daca taceau si faceau filozofi ramaneau!

  28. Radu, apropos de ce spui tu in PS, sunt perfect de acord… Totusi, in acea situatie nimeni nu se indoieste de independenta justitiei, iar contestarile mentionate nu veneau de la nivelul de premier…

    • TU de unde ai venit mai acesta ,cum adica premierul unei tari nu are voie la opinie ,mai citeste Constitutia si decizia CCR.

  29. Dar ce are de spus madame stanciu in cazul unui complet de judecata de la Tribunalul Constanta ,care pe aceeasi cauza da castig de cauza unora ,iar altora nu?
    Sa nu-mi spuna si ea despre “maretia dreptului”!
    Vorbesc in cunostinta de cauza…nu sunt inventii.. pot demonstra cu probe.
    Si se mai plange ca declaratiile politicienilor scad increderea oamenilor in justitie!
    “Stimata doamna”increderea oamenilor in justitie se CASTIGA,PRIN DECIZII CORECTE !
    DACA JUSTITIA VREA SA FIE RESPECTATA,SA SE FACA RESPECTATA!

  30. Dupa aceasta declatatie a CSM sunt din ce in ce mai pesimist ca USL(foarte nehotarat si timorabil) va putea destructura acest sistem odios si mafiot.Acest sistem care a acumulat o avere de zeci de miliarde de RURO(din evaziune fiscala,din fraudarea bugetului,din imprumut FMI ,din retrocedari ilegale,din tradarea tarii prin vinderea resurselor tarii,padurilor si mai nou vrea sa vanda si pamanturile ROMANIAI)… BANI/AVERI din care isi permite sa plateasca o PROPAGANDA MASIVA ,o massmedia majoritar basista,foarte multi indivizi de pe net,cat si slujbasi santajabili din diferite institutii(si mai ales institutii din acelea cu bugete marite an de an).
    Ca sa vedeti cat de MARE si PUTERNICA este aceasta propaganda sa ne amintim ca aceasta a reusit in 2009(contra vointei populare a romanilor cinstiti/obisnuiti ) sa realeaga un comunist la presedentie manipulandu-i pe …saracii cu duhul cu sloganul:basescu lupta contra comunismului!(noaptea mintii) si contra rusilor!.Aici propaganda basista n-a mintit, decat partial, fiindca cel putin ioana basescu i-a mai usurat pe acesti rusi de niste bani(de notareala)…drept pedeapsa ca au luat de la noi CURENT ELECTRIC ieftin(prin interventia directa a lui basescu,trump,trumpitei si lui clopotel) si drept pedeapsa ca ne-au distrus siderurgia romaneasca si ne-au lasat cu sute de mii de someri.
    Apoi acest sistem odios ,cu sprijinul UE/SUA si a unor pesedisti “cu nasul in suflet” a reusit sa deturneze rezultatul referendumului “DE DEMITERE” din 2012(sa anuleze 8,5 milioane de voturi).
    Deasemeni constatam si astazi ca aceasta propaganda a sistemului care si-a subjugat justitia, este din ce in ce mai puternica si in aceste zile acuza pe USL/PONTA ca vrea sa-si subjuge justitia(tot.. noaptea mintii).
    Sunt convins ca daca cei 2 lideri ai USL nu se vor trezi si daca nu vor lupta la baioneta contra sistemului(punandu-i la index pe UNII din USL care fiind inca “cu nasul in suflet” ii saboteaza din INTERIOR cu diferite teme false ca :psd trebuie sa aiba candidat!!) ne vom trezi ca aceiasi propaganda masiva(care vad ca prinde tot mai mult la …multi saracuti cu capul ,schenghenisti,manelisti,”colonei”…multi afirmand, din numar din ce in ce mai mare, ca USL este la fel sau mai rau ca PDL)… va deruta tot mai mult lumea si in 2014 sistemul hot/corupt va reusi sa se mentina la butoane(ca in 2009) cu un slogan ca acela : NOI LUPTAM CONTRA UNUI USL HOT/CORUPT! si… sistemul(basescu,eba,udrea …)va castiga… din nou.

  31. Corecta pozitia CSM. Ponta&Co. oricum are antecedente foarte grave de imixtiune in actul de justitie, metehne insusite de la mentorul sau.
    Din Post Scriptum trag concluzia ca faceti un paralelism intre Curtea Suprema a SUA si ICCJ (Curtea Suprema), care a judecat si pronuntat in cazul lui Nastase o sentinta cu condamnare.
    Daca sunteti de buna credinta, va recomand sa accesati link-ul de mai jos pentru a accesa informatii de baza cu privire la sistemul judiciar american.
    http://people.howstuffworks.com/judicial-system.htm

  32. Ponta afecteaza clar idea de justitie.Basescu este Dumnezeu care ii apara.Niste zdrente cei de la CSM in frunte cu Danilet.

  33. Cui ii da asta explicatii,asa de la el pornire si-a cautat de un drum la Bruxelles,dar cum a iesit din prapastie cu labele de scafandru?De ce am impresia ca a venit de la puy cu coada intre picioare?!Are fata cam cazuta ca daca era ceva cel gadila sa te tii hahaiala!!!

      • A descoperit acum asta ce face odrasla,legalizare de acte,poate ca are dreptate ca pana acum vindea cartofi la supra-pret,de ii mai si ramane 6500 euro,rata cec pentru nana!Mirosi de puti,basescule!

  34. Americane- daca ai avea habar de putin drept atunci ti-ar fi rusine de postarile tale anterioare.Dosarul lui Nastase este clar politic,iar Ponta nu mai este cercetat pentru Turceni fiindca s-a stabilit ca nu a savirsit nici o infraciune.S-a propus si a ramas NUP.
    La tine in America este normal ca trei judecatori sa dea o solutie de achitare apoi tot din aia pe baza acelorasi probe sa spuna (4 ani) inchisoare ? Este de risul curcilor.
    La tine in America este normal ca acelasi judecator sa te judece in diferite cai de atac ? Ei vezi de ce esti ca “betonul” ?

  35. Sa fim seriosi! In perioada guvernului Nastase opozitia striga de se auzea pe tot mapamondul ca in Romania justitia este corupta si inregimentata politic. Daca incercai sa demonstrezi ca generalizarile nu sunt bune nu numai ca erai luat la refec ci erai caracterizat tu insuti ca fiind corupt. Atunci nu se gandea nimeni ca poate fi afectata independenta justitiei si nici pe plan international nu era un asemenea scandal. Acum e jale. Problema consta in faptul ca Traian Basescu a vrut si a obtinut intr-o oarecare masura aparenta unei justitii apolitice. Ca sa-ti dai seama de implicarea politicului in justitie trebuie sa analizezi situatia din Romania in profunzime si nimeni nu este atat de interesat de aceasta tara incat sa-si sacrifice o parte din timp pentru asta. Ceea ce trebuie sa facem noi este tocmai prezentarea in intregime si cu amanunte a adevaratei situatii din Romania. Daca cei din vest nu vin ei catre noi pentru a afla adevarul ( sau poate il stiu dar se fac ca ploua ) trebuie ca noi sa facem cunoscuta realitatea asa cum este si nu acest surogat pe care Traian Basescu l-a construit an cu an si pe care-l prezinta celor din occident ( dar trebuie sa vedem si daca nu cumva cei din U.E. si S.U.A. cunosc adevarul dar sunt de acord ca acest surogat de realitate sa fie afisat ca fiind situatia tarii deoarece este in favoarea propriilor interese si le asigura o comoditate a propriei constiinte).

Leave a Reply to parisCancel reply