Sunday, March 22, 2026
7.4 C
Bucharest

Cu ce s-a vaccinat primul ministru al Frantei

Premierul francez Jean Castex a primit prima doză de vaccin AstraZeneca împotriva COVID-19, vineri, la spitalul militar Begin din Saint-Mande, în apropiere de Paris, o injecţie destinată să-i liniştească pe francezi după scurta suspendare a acestui ser, relatează AFP preluata de Agerpres.

“Nu am simţit nimic, deşi sunt puţin cam sensibil la durere”, a comentat premierul în vârstă de 55 de ani. Cu două ore mai devreme, Înalta autoritate pentru sănătate (HAS) din Franţa a dat undă verde reluării “fără întârziere” a vaccinării cu AstraZeneca, recomandând totodată să fie rezervată persoanelor cu vârsta de peste 55 de ani.

La fel ca alte 15 ţări, Franţa a suspendat marţi utilizarea vaccinului suedez-britanic din motive de precauţie, după semnalarea unor efecte secundare grave, cum ar fi tulburări de coagulare şi formarea de cheaguri de sânge.

Dar joi, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a considerat vaccinul “sigur şi eficient” într-un aviz mult aşteptat, pe fondul lipsei de vaccinuri în Europa.

Confruntat cu riscul unei lipse de încredere a unei părţi din populaţie, Castex anunţase încă de marţi că îşi va face vaccinul “foarte repede” dacă suspendarea AstraZeneca va fi ridicată, catalogându-l drept “util” în pofida îngrijorărilor cu privire la posibilele efecte secundare.

“Până în prezent mi-am stabilit o linie de conduită, adică să mă vaccinez când îmi va veni rândul, fără privilegii”, a declarat marţi Castex, care nu face parte dintre persoanele prioritare din punct de vedere sanitar.

“Dar mi-am spus de fapt că ar fi judicios să mă vaccinez foarte repede pentru a le arăta concetăţenilor mei că vaccinarea este calea de ieşire din această criză şi că ne putem îndrepta într-acolo în deplină siguranţă”, a afirmat şeful guvernului francez.

 

Hot this week

NATO Secretary General with the President of Romania

NATO Secretary General with the President of Romania https://www.youtube.com/watch?v=APjLVjSYV6s

Mașini colosale: Giganții cerului

Mașini colosale: Giganții cerului National Geographic Romania https://www.youtube.com/watch?v=_oYB5T2aPBE

Ce se întâmplă cu Golden Dome, scutul minune al SUA

Costul programului american de apărare antirachetă ”Golden Dome” a...

Paradisul turistic din Iran plin de rachete în subsol

La suprafață cea mai mare insulă din Golf, Qeshm,...

Topics

NATO Secretary General with the President of Romania

NATO Secretary General with the President of Romania https://www.youtube.com/watch?v=APjLVjSYV6s

Mașini colosale: Giganții cerului

Mașini colosale: Giganții cerului National Geographic Romania https://www.youtube.com/watch?v=_oYB5T2aPBE

Ce se întâmplă cu Golden Dome, scutul minune al SUA

Costul programului american de apărare antirachetă ”Golden Dome” a...

Paradisul turistic din Iran plin de rachete în subsol

La suprafață cea mai mare insulă din Golf, Qeshm,...

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img