Monday, April 13, 2026
15.4 C
Bucharest

“Cu multă durere în suflet, cerem iertare tuturor credincioşilor”

Patriarhul Daniel reacţionează în contextul scandalurilor în care a fost implicată Biserica în ultima perioadă.

Iată comunicatul Patriarhiei Române, cu mesajul Înalt Prea Sfinţitului Daniel:

“În zilele de 27 şi 28 iulie 2017, a avut loc la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti o şedinţă de lucru a Comisiei pentru statut şi regulamente a Bisericii Ortodoxe Române, prezidată de Patriarhul României. Au fost studiate prevederile statutare şi regulamentare privind disciplina clerului de toate gradele: diaconi, preoți şi episcopi.

În acest sens, s-a constatat că atât Statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, cât şi Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată trebuie completate şi amendate privind procedurile de sesizare, cercetare şi judecare a abaterilor canonice şi administrative ale ierarhilor.

În această privinţă a fost prezentată şi legislaţia bisericească în domeniul respectiv din unele Biserici Ortodoxe surori.

Propunerile Comisiei pentru statut şi regulamente de completare şi explicitare a prevederilor actuale statutare şi regulamentare vor fi prezentate spre analiză şi aprobare Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în zilele de 17 şi 18 august 2017, date pentru care a fost deja convocat şi Sinodul Permanent.

Preocupată de tulburarea şi întristarea produse în Biserică de acuzaţiile aduse unor clerici pentru anumite abateri de la morala creştină, Comisia pentru statut şi regulamente, în baza Sfintelor Canoane şi a practicii celorlalte Biserici Ortodoxe surori, a evidenţiat următoarele principii călăuzitoare:

  • Disciplina bisericească privind slujitorii Bisericii este o necesitate şi o obligaţie pentru toţi clericii: diaconi, preoţi şi ierarhi
  • Sancţiunile sau pedepsele aplicate clericilor de toate rangurile pentru diferite abateri au ca scop atât restabilirea disciplinei bisericeşti, cât şi pocăinţa şi îndreptarea celor care au greşit, în vederea iertării păcatelor şi dobândirii mântuirii, sub îndrumarea duhovnicului
  • Îndreptarea duhovnicească a clericilor care au comis abateri grave, precum şi îndreptarea tuturor păcătoşilor, în general, necesită multă rugăciune, post, pocăinţă şi sfătuire duhovnicească.

Ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, cu multă durere în suflet, cerem iertare tuturor credincioşilor pentru tulburarea produsă de acuzaţiile aduse public unor clerici privind anumite abateri de la morala creştină.

Întrucât peste câteva zile începe perioada postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 august), când fiecare creştin ortodox se roagă mai mult şi se gândeşte mai mult la propriile sale păcate sau greşeli, cerând, prin spovedanie, iertare de la duhovnic pentru a se împărtăşi mai des cu Sfânta Euharistie, este mare nevoie să ne rugăm lui Dumnezeu şi pentru înnoirea vieţii duhovniceşti a clerului Bisericii noastre de toate rangurile (diaconi, preoţi, ierarhi), precum şi a vieţii monahilor şi credincioşilor mireni.

Să ne rugăm Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, Păstorul şi Păzitorul sufletelor noastre (I Petru 2, 25), să lumineze şi să ajute cu rugăciunile ei pe toţi slujitorii Bisericii lui Hristos şi pe toţi credincioşii ei, pentru a spori în viaţă curată şi sfântă, în faptele iubirii milostive faţă de cei aflaţi în nevoi şi în necazuri, spre a dobândi pace, bucurie şi binecuvântare de la Dumnezeu, în familie, în parohie şi în societate.”

 

Proaspat exclus din preoţie din cauza ca ar fi incercat sa racoleze minori pentru relatii sexuale, Cristian Pomohaci e invitat special la un festival al ciobanilor din Mărginimea Sibiului, transmite Agerpres. La eveniment sunt asteptati lideri politici precum ), Ludovic Orban, prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, şi deputatul Daniel Constantin.

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img