Friday, January 9, 2026
0.6 C
Bucharest

Cum a ales un britanic să se trateze în România

Cum a ales un britanic să se trateze în România

„Pentru mine, această problemă era o bombă cu ceas”, își începe povestea Evert, un pacient de 62 de ani. Născut în Marea Britanie, bărbatul locuiește de aproape trei ani România, care a devenit pentru el a doua casă. Evert a fost diagnosticat cu o afecțiune gravă, care îi punea viața în pericol – anevrism aortic.

„Am început să mă simt foarte obosit, din nimic. Urcam câteva scări și mă întrebam de ce obosesc așa. Dormeam și la prânz din cauza oboselii. Nu simțeam nicio durere și tocmai asta era problema, boala asta e un ucigaș tăcut. Fratele meu nu a avut același noroc ca mine. A murit cu același diagnostic în 2022, la vârsta de 43 de ani”, povestește bărbatul.

Cum în acea perioadă se afla la Londra, Evert a încercat să se programeze acolo, însă a renunțat repede, deoarece costurile erau foarte mari și timpul de așteptare de câteva luni. A luat atunci decizia să revină în România și să facă investigațiile necesare aici.

În urma unui examen RMN și a unei ecografii la inimă, a fost stabilit diagnosticul de anevrism de aortă ascendentă. Cardiologul care îl monitoriza pe Evert l-a sfătuit să meargă la Spitalul Clinic SANADOR, la Prof. Dr. Victor Costache, șeful Secției de Chirurgie Cardiovasculară.

Medicul de la SANADOR i-a recomandat pacientului o operație pe cord deschis, singura modalitate prin care poate fi tratat anevrismul de aortă ascendentă. Pe lângă proteza vasculară, pentru tratarea anevrismului, a fost necesară și protezarea valvei aortice, pentru stenoza aortică asociată, care îi cauzase simptomele de oboseală. Operația a fost realizată cu succes de echipa profesorului Victor Costache. În prezent, pacientul se simte foarte bine, încă se recuperează, dar spune că oboseala pe care o simțea înainte de operație a dispărut complet.

„Au folosit cele mai recente tehnologii, îți dai seama numai dacă te uiți la toate echipamentele pe care le au. După aceste dotări, nu aș putea spune în ce țară sunt. Aș putea să fiu în Marea Britanie, în Olanda sau în Germania. Acum am o aortă nouă, care sunt convins că va rezista cel puțin 20 de ani. Profesorul Costache mi-a oferit cea mai bună șansă de vindecare”, declară Evert. P

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții cu afecțiuni cardiovasculare severe au acces la tratamente chirurgicale de ultimă generație, realizate într-un bloc operator complet digitalizat, dedicat intervențiilor cardiovasculare. Pacienții beneficiază de îngrijiri medicale avansate pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă Cardiovasculară, acreditată ca secție ATI de categoria I.

Hot this week

Scandal în coaliție pe tema acordului UE-Mercosur

Potrivit unui document transmis de ministerul Agriculturii, consultat de...

Macron : SUA se îndepărtează de aliaţi

Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vehement joi 'noul...

Brazilia depaşeşte SUA, devenind cel mai mare producător de carne de vită din lume

Brazilia a depășit anul trecut SUA, devenind cel mai...

Crește non stop prețul la aur și argint

Cotațiile la aur și argint au crescut luni, investitorii...

Un număr mare de evrei ar putea pleca din Germania dacă AfD vine la putere

Un număr mare de evrei ar putea pleca din...

Topics

Scandal în coaliție pe tema acordului UE-Mercosur

Potrivit unui document transmis de ministerul Agriculturii, consultat de...

Macron : SUA se îndepărtează de aliaţi

Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vehement joi 'noul...

Crește non stop prețul la aur și argint

Cotațiile la aur și argint au crescut luni, investitorii...

Zf.ro : fermierii români, mai bogați decât cei francezi

Un fermier din România care deţine 100 de hectare...

O rușine pentru Guvernul României : ghiseul.ro

Exact când era mai mare nevoie de o platformă...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img