Thursday, March 26, 2026
9 C
Bucharest

Cum e turcul si pistolul. Rudy Giuliani, avocatul lui Trump, suspendat de justitie

Rudy Giuliani, avocatul lui Donald Trump şi fost primar al oraşului New York, a fost suspendat de Curtea Supremă a statului New York, unde nu va mai putea să practice dreptul, până la noi dispoziţii, pentru că a făcut o serie de declaraţii mincinoase în vederea favorizării realegerii fostului preşedinte american, relatează AFP şi DPA.

Documentele de la dosar nu precizează cine a sesizat Comisia de reclamaţii a avocaţilor (Attorney Grievance Committee), aflată la originea procedurii, dar conform New York Times ar fi vorba de zeci de avocaţi newyorkezi de prim-plan.

După scrutinul prezidenţial american de la 3 noiembrie 2020, Rudy Giuliani a devenit simbolul luptei lui Donald Trump de a obţine invalidarea, fără a putea aduce probe tangibile, a rezultatelor alegerilor, care l-au dat învingător pe adversarul său Joe Biden.

Fostul primar al New Yorkului din perioada 1994-2001, în prezent în vârstă de 77 de ani, a pledat, fără succes, în faţa justiţiei din mai multe state cheie pentru a obţine anularea scrutinului.

Comisia a reamintit că avocatul a lăsat de înţeles, în faţa unui tribunal din Pennsylvania, că alegerile au fost fraudate, deşi nu sesizase această instanţă decât asupra unor chestiuni tehnice.

El a fost de asemenea acuzat că a afirmat că mii de buletine de vot legate de persoane decedate au fost numărate în Pennsylvania, o acuzaţie niciodată confirmată.

Comisia a invocat de asemenea acuzaţii avansate de Giuliani despre alegerile din Georgia şi Arizona.

“Nu putem decât să subliniem gravitatea faptelor” lui Rudy Giuliani, a scris Curtea într-o decizie anunţată joi. “Această ţară este devastată de atacuri care vizează legitimitatea alegerilor din 2020 şi a preşedintelui nostru actual, Joseph R. Biden”, au continuat cei cinci magistrat care o compun.

“Declaraţiile mincinoase urmăresc erodarea încrederii în alegerile noastre şi în guvern în general”, se arată în decizie. Când ele aparţin unui avocat, “afectează reputaţia întregii profesii”.

Curtea a invocat de asemenea evenimentele de la 6 ianuarie, când protestatari, majoritatea susţinători ai lui Donald Trump, au invadat Capitoliul, la Washington. În opinia magistraţilor, ele arată “amploarea daunelor care pot apărea atunci când publicul este păcălit de false informaţii despre alegeri”, scrie Agerpres.

Hot this week

Rusia terorizează non stop populația din estul României

Rusia terorizează non stop populația din estul României O dronă...

Unul din cei mai cunoscuți specialiști în apărare și...

Guvernul declară situație de criză în România

Guvernul declară situație de criză în România Guvernul adoptă măsuri...

Cu ce forțe poate participa România în Strâmtoarea Ormuz

Există două variante prin care România poate participa la efortul...

Topics

Rusia terorizează non stop populația din estul României

Rusia terorizează non stop populația din estul României O dronă...

Unul din cei mai cunoscuți specialiști în apărare și...

Guvernul declară situație de criză în România

Guvernul declară situație de criză în România Guvernul adoptă măsuri...

Cu ce forțe poate participa România în Strâmtoarea Ormuz

Există două variante prin care România poate participa la efortul...

NATO Secretary General with the President of Romania

NATO Secretary General with the President of Romania https://www.youtube.com/watch?v=APjLVjSYV6s

Mașini colosale: Giganții cerului

Mașini colosale: Giganții cerului National Geographic Romania https://www.youtube.com/watch?v=_oYB5T2aPBE

Ce se întâmplă cu Golden Dome, scutul minune al SUA

Costul programului american de apărare antirachetă ”Golden Dome” a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img