Friday, October 9, 2026
21 C
Bucharest

Cum evităm formele grave de alergie la ambrozie?

Partea a doua a verii și începutul toamnei constituie sezonul în care apare alergia la ambrozie, una dintre cele mai severe alergii sezoniere, dat fiind că planta Ambrosia artemisiifolia produce cantități importante de polen, care se dispersează în atmosferă la distanțe mari, cu ajutorul curenților de aer. În unele cazuri, manifestările alergice pot afecta sever calitatea vieții, îngreunând chiar și desfășurarea activităților cotidiene.

În funcție de cât de puternic este răspunsul imun la polenul de ambrozie, pot apărea semne și simptome ca rinita alergică, strănutul, mâncărimi ale nasului și ale ochilor, nas înfundat sau rinoree abundentă, dureri de cap, lăcrimarea ochilor. Dacă există și o afecțiune respiratorie preexistentă, precum astmul, suprapunerea alergiei la ambrozie o poate agrava.

Acutizarea simptomelor alergiei la ambrozie poate fi evitată prin limitarea expunerii la agentul alergen. Medicii alergologi recomandă să se țină cont de câteva reguli. P

Nivelurile de polen de ambrozie sunt mai ridicate dimineața, astfel că plimbările în natură și ieșitul din casă în această parte a zilei trebuie evitate, dacă nu sunt strict necesare. De asemenea, ferestrele ar trebui ținute închise. De preferat este ca aerisirea locuințelor să se facă mai ales în momentele în care încărcătura de polen din aer este scăzută. Dacă se călătorește cu mașina, atunci geamurile ar trebui menținute închise.

Particulele de polen de ambrozie sunt foarte fine și se așază cu ușurință pe haine, păr și chiar și pe blana animalelor de companie. Îndepărtarea îmbrăcămintei utilizate în timpul expunerii la alergen și o minimă igienă a animalului de companie, imediat ce te-ai întors acasă, te pot feri de efectele nedorite ale polenului de ambrozie în interiorul locuinței.

Principalul ajutor, pentru persoanele care se confruntă cu simptomele unei alergii, rămâne consultația la medicul alergolog. Diagnosticul de alergie poate fi confirmat în urma efectuării unor teste cutanate de alergii, dar și prin analize de sânge. Odată diagnosticul stabilit, medicul alergologul poate institui și terapia necesară.

Tratamentul simptomatic constă în administrarea de antihistaminice, decongestionante, corticosteroizi nazali sau a unei medicații care combină antihistaminicele și decongestionantele.

Medicul alergolog poate recomanda și tratamentul de desensibilizare, dacă simptomaticele nu au rezultate. Acest tratament este o formă de imunoterapie, prin care se administrează gradual anumite cantități de agent alergen. În timp, expunerea treptată la alergen va modifica răspunsul imun al organismului și astfel se reduce severitatea reacțiilor alergice. Acest tip de tratament se administrează fie sub formă de picături (sublingual), fie injectabil (subcutanat).

Alergiile de sezon se pot manifesta printr-o simptomatologie complexă, care de cele mai multe ori trebuie evaluată de medici din mai multe specialități. SANADOR îți oferă posibilitatea de a te adresa fiecărei specialități în parte: alergologie și imunologie clinică, dermatovenerologie, ORL, pneumologie etc.

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img