Saturday, April 11, 2026
6.7 C
Bucharest

Cutremur in ANAF. Presedintele si alti 24 sefi, demisi

24 de șefi din cadrul Fiscului au fost demiși, anunță miercuri Anetna3. În același timp, Ionuț Mișa, fostul ministru de Finanțe, va fi instalat în fruntea instituției.

Măsura vine la câteva zile după ce Eugen Teodorovici i-a ținut peste program, în birourile lor, pe angajaţii Agenţiei Naţionale de Administrate Fiscală.

Ministrul de Finanțe a subliniat aseară la Antena 3 că cei cu funcţii de conducere trebuie să fie responsabili pentru funcţia pe care o ocupă.

”Cred cu tărie că, atunci când lucrezi la stat, trebuie să faci ceva şi pentru stat. Când eşti ministru, secretar de stat, preşedinte ANAF, vicepreşedinte, director general şi nu numai, trebuie să înţelegi funcţia şi să fii responsabil pentru funcţia pe care o ocupi”, a afirmat Teodorovici.

Ministrul consideră că echipa de la Finanţe este una dintre cele mai bune din administraţia publică din România.

”Este o echipă închegată. De multe ori spun că a ţinut economia în picioare”, a mai spus ministrul, scrie stiripesurse.ro

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img