Sunday, October 11, 2026
28.2 C
Bucharest

Cutremurele din Turcia influenteaza zona Vrancea?

Cutremurele care s-au produs în România nu au nicio legătură cu cele care au avut loc în Turcia, activitatea seismică din zona Vrancei fiind una normală, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Constantin Ionescu, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

“Seismul care a fost în estul Turciei, pe falia estică a Anatoliei, este destul de departe şi este pe o falie la suprafaţă. A fost o coincidenţă că s-a produs în acelaşi timp un cutremur şi la noi şi la ei, dar niciunul nu l-a pornit pe celălalt. Adică cutremurul din Turcia nu l-a pornit pe acesta din România. Nu a avut nicio influenţă chiar dacă au fost de suprafaţă”, a precizat specialistul INCDFP.

El a explicat că pentru a putea face o legătură între aceste cutremure, trebuia să se activeze mai întâi falia nord-anatoliană şi după aceea se activa şi falia românească.

“Din Turcia şi până aici trebuia să se activeze falia nord-anatoliană întâi şi după aceea se activa falia românească. Şi acolo, pe falia nord-anatoliană, sunt tot cutremure de suprafaţă, care este mai la sud puţin de Marea Neagră, adică pe ţărmul Mării Negre. Concluzionând, nu are nicio legătură, a fost doar o coincidenţă”, a mai spus Ionescu.

Ionescu a subliniat că activitatea seismică în zona Vrancea este una normală, menţionând că în această zonă se produc seisme de adâncime, dar şi de suprafaţă.

Două cutremure cu magnitudinea 7,7 şi 7,5 au zguduit luni sud-estul Turciei, acestea fiind urmate de peste o sută de replici. Specialiştii avertizează că seismele vor continua şi în următoarele săptămâni.

Luni, au fost înregistrate şi în România cinci cutremure de suprafaţă, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, unul cu magnitudinea 4,6, în timp ce replicile au avut magnitudini situate între 2 şi 2,9.

Un alt cutremur cu magnitudinea de 3,5 s-a produs, marţi dimineaţa, în judeţul Buzău la o adâncime de 145,5 km.

Cel mai mare seism, din 2022, s-a produs în data de 3 noiembrie şi a avut magnitudinea de 5,4, în timp ce în 2021 a fost înregistrat pe data de 26 mai un cutremur de 4,7 pe Richter, scrie Agerpres.

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img