Preşedintele executiv al Partidului Social Democrat (PSD), premierul Viorica Dăncilă, a anunţat că Eugen Nicolicea va fi propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Justiţiei în locul lui Tudorel Toader.

Dăncilă a declarat miercuri, la sfârşitul şedinţei Comitetului Executiv al PSD, că Tudorel Toader ‘a greşit atunci când a spus că va face foarte multe lucruri şi nu le-a finalizat’.

‘În opinia mea, cred că s-a vorbit foarte mult despre justiţie şi cred că Tudorel Toader a greşit atunci când a spus că va face foarte multe lucruri şi nu le-a finalizat’, a afirmat Dăncilă.

Totodată, Dăncilă a precizat că Oana Florea a fost propusă pentru funcţia de ministru al Fondurilor Europene, în locul Rovanei Plumb, iar Liviu Brăiloiu la ministerul Românilor de Pretutindeni, în locul Nataliei Intotero

În cadrul ședinței a-a aprobat demiterea și eu sper să fie dublată și de o demisie. Voi avea o discuție cu domnul Toader pentru a-i cere să demisioneze, în așa fel încât să trimit cât mai repede toate actele necesare la Palatul Cotroceni.”, a spus Viorica Dăncilă.

4 COMMENTS

  1. printre cancanuri si susanele de partid, azi avem ceva “un pic” mai important; ce zice generalul Wald mi se pare nu numai corect si lucid, dar si usor incurajator … spre infiorator:

    „Aveți nevoie de alte lucruri importante decât F35. Voi să fiți siguri că aveți piste pregătite pentru când vom veni noi cu ele”

    „Cred că focusul României ar trebui să fie pe alte lucruri, precum sisteme de comandă și control sau forțe noi în Marea Neagră – asta ar fi o contribuție majoră pentru că România are acces la ea și nu trebuie să-și facă griji de convenția de la Montreux. Nu aveți nevoie de un avion B2, de un B21, de un F-35 sau nici măcar de avioane de realimentare. Le aducem noi”, spune Wald.

    Întrebat dacă, în contextul unei posibile ieșiri a Turciei din NATO, SUA își va muta efectivele de la baza din Incirlik în România, inclusiv o parte din arsenalul său de arme nucleare, fostul general american a răspuns: „Politica SUA e că nici nu confirmăm, nici nu infirmăm aceste lucruri”.

    https://www.hotnews.ro/stiri-defense-23092648-interviu-fost-general-american-despre-cum-trebui-apere-romania-rusia-marea-neagra-care-membrul-nato-putea-parasi-alianta-plus-trebui-cumparam-35-loc-16.htm

  2. Maurul și-a făcut datoria, Maurul poate sa plece. Cel mai probabil este ca Tudorel Toader a fost dat “la schimb” cu Kovesi pentru calmarea fanaticilor anticorupției de la Bruxelles și, in consecință, a celor de la București in vederea alegerilor europarlamentare. Fiindcă istoria cu drafturile de OUG care n-au ajuns sa fie date ca ordonanțe de urgentă nu tine nici măcar la prima vedere—nici un ministru nu acționează de capul lui/fără aprobarea premierului iar madam Dancila a fost, cu siguranța, părtașa la tergiversarea de care este acuzat astăzi ministrul justiției. De aceea cred ca e vorba de o plecare anunțată/o manevra menita sa stimuleze electoratul PSD in vederea alegerilor din mai si mai ales a celor din iarna. As vrea sa văz însă fatza opoziției când se va trezi cu dorinta împlinita sub forma de Nicolicea, o sa radem mult, vorba lui Badea.

  3. Nu sunt multi romani care ii pot spune lui Toader ca a gresit. Singura lui greseala este ca s-a amestecat in tarate si angajat la samadau. Este o jignire pentru intelectuali sa spui asta dar si sa te angajezi la asemena oameni(guvernul meu,oamenii mei….) Acum vor avea un ministru pupator de moaste putin dus si fara coloana care o sa arunce in balta piatra . Bafta Romania!

Leave a Reply to Cristina GorgosCancel reply