Sunday, April 19, 2026
19.8 C
Bucharest

De azi, se poate face doza a 3 a de vaccin in Romania

În România începe marţi imunizarea populaţiei cu cea de a treia doză de vaccin anti-COVID.

Momentul va fi marcat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase “prof. dr. Matei Balş”, unde cadrele medicale aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19 vor primi cea de a treia doză de vaccin.

Prima persoană vaccinată va fi managerul unităţii spitaliceşti, dr. Cătălin Apostolescu, medic primar Boli Infecţioase.

De asemenea, va fi prezent preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea anti-COVID, col. dr. Valeriu Gheorghiţă.

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii, se va afla la Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, unde va primi a treia doză de vaccin anti-COVID.

Persoanele vaccinate care au cel puţin şase luni de la administrarea dozei a doua de vaccin anti-COVID se pot imuniza cu cea de a treia doză începând de marţi.

Vaccinarea cu cea de a treia doză se va efectua doar cu vaccinuri pe bază de ARN Mesager. Astfel, persoanele vaccinate cu AstraZeneca vor primi doza a treia cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Moderna.

Având în vedere faptul că, în România, vaccinarea cu Johnson&Johnson a început pe 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, în prezent, administrarea dozei de rapel, scrie Agerpres.

Hot this week

Papa Leon : “Lumea este devastată de o mână de tirani”

  Papa Leon al XIV-lea a îndemnat joi la reconciliere...

Războiul florilor de cireș

În Coreea de Sud, ca și în Japonia, începutul...

Grupul Bilderberg, dialoguri discrete la Washington

Cea de-a 72-a reuniune a grupului Bilderberg, conferinţa politică...

Cât e datoria externă a României?

Datoria externă pe termen lung a însumat 182,519 miliarde...

Foste mine de cărbune, devenite paradis turistic în Germania

Un proiect de zeci de ani de transformare a...

Topics

Câte de valoros e aurul?

Aurul a avut una dintre cele mai abrupte corecții...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img