Înainte de anul 1989 exista un mare program de cîntat patria și partidul, numit Cîntarea României. Ideea lui era largă și generoasă, fiind organizat de la nivelul cel mai de jos, popular, pînă pe scenele de la Ateneu, anume că tot românul este, în fond, artist. Numai că nici un regim pînă la comuniști nu i-a dat ocazia democratică să se desfășoare. În fond, știți și cei tineri cam cum e un asemenea program de kitsch artistic, azi se cheamă Românii au talent. Ei, atunci era cu participare obligatorie- dar te alegeai cu ceva, indiscutabil. Presa de stat și de partid muncea de zor la mobilizare – anticomuniștii feroci de mai tîrziu, gen Lucia Hossu Longin, erau în frunte, desigur – și de bine, de rău, se strîngeau sălile pline și audiențele. Nu se compara însă cu cenacul Flacăra sau Galele Amfiteatru, unde aceleași elemente patriotice erau date pe mîna unor profesioniști, nu propagandiști, cu urmarea a mai puține limbi directe la Ceaușescu, dar real entuziasm.

Cam asta mi-a amintit și mitingul PSD, unde s-a cheltuit o avere pe mîna unor maeștri de ceremonii care sunt demni de Cîntarea României, și nu ar putea fi promovați la cenancul Flacăra. Ceea ce e uimitor, avînd în vedere că orașul București numai de agenții de publicitate și de events nu duce lipsă – e însă o veche observație de a mea că acolo unde partidele s-au obișnuit co contracte preferențiale, încep de la propria lor publicitate, și așa o fac neperformantă. Pe scurt, au adunat vreo sută cinzeci de mii de oameni, cîți au fost și la maximul Rezist de acum un an, cu rezultatul că n-a înțeles nimeni de ce s-au strîns iar pe Euronews (post condus de români, pentru cine nu știe) s-a dat parada Gay Pride.

Cele cîteva mii (maximum) de manifestanți Rezist permamenți, bine conduși de Mălin Bot sau Oana Dobre („Corupția ucide”, după talk-showurile lui Tatulici, doi profesioniști, deși nu ai anticorupției), bine susținuți de agenția de publicitate a opoziției și de altele pe bază de voluntari, s-au mișcat, prin contrast, mult mai bine. Ei au huiduit-o cu mai mult ecou pe Gabi Firea și au fost dați repetat la Euronews – ba chiar s-a anunțat că vor fi dați înainte să se strîngă în luna ianuarie. Pentru cine nu a văzut deja filmul ăsta, are și el un nume, în 1989 s-a numit Revoluția română în direct. Cîțiva profesioniști și o mulțime de ziariști străini complezenți sau amatori de clișee au produs vreo șaizeci de mii de morți ai Revoluției române – o manipulare atît de crasă că a intrat în toate manualele și care a făcut ca , odată demascată, cifra de vreo 1100 de morți, deși cea mai mare din Est, să nu mai facă nimănui nici o impresie. Unii protagoniști sunt, uimitor, aceiași (fotografi, corespondenți presă străină), azi cînd ne livrează, cu participarea și a unor inocenți, din ce în ce mai puțini, Anticorupția română în direct.

Spectacolul ca spectacolul, dar ce au reușit propagandiștii celor două tabere este o atmosferă de o intoleranță incredibilă unii față de alții. Am mers adesea la manifestații – nu mi-a păsat niciodată dacă alții merg sau sau, sau la ce manifestații merg. E Treaba lor! La astea cu Bucureștiul, ani de zile am fost circa zece oameni, de unde provin miile de oameni interesați de soarta orașului care o înjură pe Firea e un mister pentru mine. De ce era atmosfera asta de disperare prin oraș weekendul ăsta, în care, de abia aterizată, nu știam cum să plec mai repede (greu, greu cînd locuiești pe Lascăr Catargiu, bulevardul era închis pentru PSD, iar Calea Victoriei pentru Gay Pride). Per total, văzând atăția jandarmi stresați și auzind că nu a fost nici un incident, aș zice că a fost totul OK, și atunci de ce revărsau demascări și înfierări după, pe atîtea canale, și de ce fiecare om din oraș avea impresia că demonstrații PSD îi calcă lui iarba? Da, știu, unii au în spate în spate milioanele de voturi ale lui Iohannis din turul doi și speranța că vor scăpa de Teleorman. Și PSD-ALDE au milioanele cu care au cîștigat alegerile și speranța că nu mai audă de austeritate. Ce dovedește asta? Oare nu știam dinainte că avem interese și idei diferite? E firesc. Dar de ce lăsăm propaganda să împingă lucrurile în zona în care nu mai există nici o brumă de solidaritate națională, și fiecare grup visează să îl elimine pe celălalt? Unde națiune nu e, și nu se poate națiune fără un numitor comun de solidaritate, proiectul european al unei țări nu are succes. Eliminarea celorlați nu e un proiect fezabil de țară.

Singurul exemplu pozitiv și luminos vine de la votanții din Chișinău, care au votat și contra răului, și contra răului mai mic, și cu o minialinanță pe bune sorosistă au luat majoritatea votanților, că orașul Chișinău e totuși european Bravo! Împreună, echipa Adrian Năstase – Maia Sandu este pentru noi echivalentul Macron 2! Cîte nu se pot realiza, dacă ne ocupăm și cu altceva decît cu propaganda și contrapropaganda….
(www.romaniacurata.ro)