Nu cred că încape îndoială pentru afirmaţia că România nu are suficienţi bani pentru dezvoltarea sa în profil de ţară europeană. Civilizaţia este la noi un soi de arhipelag într-o mare de subdezvoltare. În câteva mari oraşe, nişte mall-uri, maşini mai răsărite, vile costisitoare cu prea puţin bun gust, restaurante şi baruri. Pe ici, pe colo, un sediu de multinaţională, clădiri de birouri şi bănci. Multe bănci care împrumută enorm, de ordinul miliardelor de euro, populaţia care vrea să-şi depăşească statutul, condiţia. Din păcate, aspectele pozitive sunt minoritare. Cele negative domină. Oraşe mari, cu industrie inexistentă. O bătălie cruntă pe locuri de muncă, în special în provincie. Probleme din cele mai diverse: străzi şi trotuare neasfaltate, facturi enorme neachitate la societatea de apă caldă şi căldură, blocuri urâte, nerenovate, cu subsoluri insalubre, pensionari săraci abandonaţi în case austere.
Tot acest peisaj dureros, o combinaţie tipic românească de puţin bine şi mult rău, putea fi depăşit în ultimii 4 ani prin accesarea fondurilor europene. Bani gratis, cum se spune într-o formulare populară. Sunt 30 de miliarde de euro pe care Uniunea Europeană îi oferă României pentru a reduce decalajul nostru faţă de nivelul dezvoltării din Vest. Probleme grave sunt în domenii esenţiale: infrastructura de transport rutier şi feroviar, sistemul medical, agricultură. Pentru că bugetul României e prea mic şi prea prost gestionat, cu influenţă politică majoră, banii europeni sunt o mană cerească. Prin nu ştiu ce blestem însă, nu-i accesăm. Zilele trecute, preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso i-a scris primului ministru Emil Boc, printre altele: „Comisia rămâne foarte preocupată de nivelul foarte scăzut al absorbţiei financiare, ce atinge doar 3 la sută”.
Adică din 30 de miliarde am tras doar 1 miliard de euro. E curată inconştienţă. Pe criza din care nici n-am ieşit şi se relansează în forţă, aceste sume ar fi permis o supravieţuire onorabilă. Mergeau şantierele pentru autostrăzi şi şosele, funcţionau firmele mici care subcontractau, ar fi existat locuri de muncă, se întoarceau prin taxe şi impozite sume la bugetul de stat. Probabil nici sistemul de sănătate n-ar fi trecut prin această dramă fără precedent a celei mai grave subfinanţări de la prăbuşirea comunismului.
E peste puterea mea de înţelegere de ce actualul guvern şi cele care au fost din 2007 n-au acordat nici o brumă de atenţie acestor miliarde de euro pentru dezvoltarea României. Evident, explicaţii din punct de vedere jurnalistic se găsesc. Banii europeni nu poti fi furaţi pentru că se verifică şi ultimul eurocent, decontarea lor e un pic mai greoaie, fondurile bugetare şi accesibile instantaneu, uneori chiar în avans, iar lucrările făcute în stil românesc: foarte încet şi destul de prost. Dar din punct de vedere al calităţii de oameni politici şi oameni de stat, nici unul dintre cei care au condus România în ultimii 4 ani pe sectoarele amintite nu are vreo scuză. Ignoranţa, lipsa oricărui sentiment naţional, inexistenţa dorinţei de a lăsa ceva concret în urma lor ca miniştrii sau şefi de agenţii – toate sunt caracteristici predominante pentru majoritatea figurilor din regimul Băsescu, guvernele Tăriceanu 1 şi 2, Boc 1, 2, 3, 4, 5 şi câte or mai urma.
Cei care ne conduc se complac într-o permanentă răfuială balcanică, însoţită de mici şmecherii bugetare pentru buzunarul lor. Ţara e ca un pacient ignorat, aflat la terapie intensivă, ale cărui fonduri de tratament sunt luate de şeful spitalului să meargă cu familia la mare. Sau returnaţi la casa de asigurări din prostie. Repet, nu e nici o scuză pentru că pe mult invocata criză economică şi financiară, ţara noastră accesează doar 1 miliard de euro din 30. Sunt atât de mult lucruri de îndreptat şi de modernizat în România.
PS : Constat cu tristeţe şi maximă amărăciune că ne-am obişnuit cu ştirile dramatice ale „reformei statului”: un poliţist s-a spânzurat pentru că a fost „restructurat”, un lucrător la CFR a făcut atac cerebral, altcineva a intrat în comă sub presiunea insuportabilă a concedierii. Acestea sunt drame uriaşe, despre care apar doar nişte ştiri în presa românească. Populaţia îşi duce nestingherită mai departe un trai nefericit, apăsat, nerevoltat.