Puternicul seism din Grecia care a avut loc în ieri dimineaţă în insula greacă Samos şi care a provocat 25 de morti si serioase distrugeri în oraşul turc Izmir, a avut peste 35 replici puternice, cu o magnitudine peste 3, menţinând astfel panica în cei care locuiesc în zonele afectare.

Din aceste replici, cel puţin 15 au avut o magnitudine de peste 4, iar două dintre ele au atins o scară de 4,6 sau chiar şi 4,9. Mai mult, conform datelor Centrului Seismologic European-Mediteranean (EMSC), aceste replici continuă să se înregistreze cu o frecvenţă destul de mare, iar experţii susţin că este posibil să aibă loc chiar şi un astfel de cutremur cu o magnitudine de 5,5-6 sau chiar puţin peste.

Experţii mai arată că, la fel ca seismul principal, toate aceste replici au avut epicentrele la adâncimi mici din punct de vedere seismologic, cuprinse între între 5 şi 16 kilometri, dar au existat şi două astfel de cutremure care s-au produs la numai 1 kilometru adâncime.

Specialiştii susţin că aceste cutremure de mică adâncime sunt foarte periculoase pentru că energia produsă de seism este disipată pe suprafeţe mici de teren, iar construcţiile de la suprafaţa sunt profund, uneori catastrofal, afectate. Practic, energia produsă de seism merge spre suprafaţă după modelul unui con inversat, cu baza în sus. Cu cât adâncimea seismului este mai mică cu atât baza conului aflată la suprafaţă are o arie mai mică. Cum toată energia seismului se consumă pe respectiva arie, distrugerile sunt catastrofale.

Reamintim că, un cutremur puternic, de 6,6 pe scala Richter, a avut loc vineri în largul Insulei Samos, la Marea Egee, şi a fost resimţit până în capitala greacă, situată la aproximativ 300 de kilometri distanţă, anunţă Institutul Geodinamic al Observatorului din Atena, relatează Ekaterimeni.   Cutremurul a avut loc la ora locală 13.51 (şi ora României), la 19 kilometri nord-vest de insulă, la o adâncime de 10 kilometri, potrivit Observatorului. Presa locală din Samos scrie că imobile şi drumuri au fost avariate, scrie adevarul.ro

Gheorghe Mărmureanu nu a ezitat și a transmis și anul posibil în care România va trece printr-un seism major. Conform teoriei dezvoltată de fostul director al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, țara noastră ar putea să fie zdruncinată serios în 2040.

„În jur de 2040 este posibil să avem în România un cutremur foarte mare. E greu să spui cu exactitate, să vorbești despre o ciclicitate. Trebuie să vorbești despre săptămâna, ziua, ora și anul. Nimeni nu este capabil să spună lucrul acesta cu exactitate.

Cutremurele noastre sunt puternic afectate de mișcarea Africii. Aceste cutremure care sunt se întâmplă din cauză că Africa se deplasează către Nord. Marea Mediterană va dispărea în câteva sute de mii de ani”, a mai zis Mărmureanu, pentru FANATIK.

Gheorghe Mărmureanu a studiat cutremurele din România și nu numai și spune că seismele majore se petrec o dată la o sută de ani. Sunt două raze importante și țara noastră o traversează pe cea mai puternică.

„Noi în România am avut niște cutremure mari. Am studiat prin biserici, pe unde am găsit date. Și avem o gamă de cutremure care se desfășoară după un anumit tipic, cele foarte puternice care sunt așa. La 1738, apoi 1838. A venit 1940, deci, ce urmează, 2040. Următorul ar trebui să fie în 2040. 

Mai sunt o rază de cutremure care au fost, de exemplu în 1701 care a afectat Constantinopolul, apoi 1802, un cutremur extrem de mare, a fost de sfânta Parascheva chiar, după care 1904. Și tot așa, a fost în 2005. Vedeți? Sunt două linii de cutremure și au între ele cam 100 de ani. 

Acum suntem în ciclul cutremurelor foarte puternice, 1940 – 2040. Poate să fie 2039, poate să fie 2041, dar să știți că mult nu depășește. Cutremurele din această rază sunt foarte puternice și distrugătoare”, a mai spus Gheorghe Mărmureanu.

1 COMMENT

Leave a Reply