Banca Mondială și BERD au derulat, în 2013/2014, cea de-a cincea ediție a sondajului privind Mediului de Afaceri și Performanța Întreprinderilor (BEEPS) în rândul managerilor de top din 15.500 de companii din cele 29 de țări în care activează BERD, iar în cazul României, principalul obstacol pentru mediul de afaceri este legat de fiscalitate, informează un comunicat al BERD, remis joi AGERPRES.

Aproximativ 18% din timpul de lucru al managerilor de top a fost ocupat cu rezolvarea chestiunilor ce țin de reglementările fiscale, cu șase puncte procentuale mai mult decât la precedenta ediție a sondajului BEEPS și peste media de 14,3% din Europa de Sud-Est. Activitatea economică netaxată și nedeclarată este responsabilă pentru mai mult de 28% din economia României, ceea ce plasează țara noastră pe locul al doilea în UE, după Bulgaria, în ceea ce privește ponderea economiei gri în PIB.

Cu toate acestea, studiul precizează că România a făcut unele progrese în ceea ce privește reducerea frecvenței plății taxelor, de la o dată pe trimestru la de două ori pe an, și a introdus un sistem electronic pentru depunerea și plata taxelor.

O altă problemă serioasă a României este corupția, chiar dacă au fost realizate progrese semnificative comparativ cu precedenta ediție a studiului BEEPS realizată în 2008-2009. Plățile informale sau cadourile au fost așteptate sau cerute pentru 13% din firmele care au depus o cerere pentru autorizație de construcții, 5,4% din firmele care s-au întâlnit cu inspectorii fiscali și 5,8% din firmele care au depus o cerere pentru obținerea unei autorizații de funcționare, toate sub media din Europa de Sud-Est, dar peste media din restul statelor membre UE din centrul Europei și statele baltice.

Stabilitatea politică a crescut după 2012, când PSD a câștigat alegerile locale și parlamentare, obținând majoritatea locurilor în Parlament. Cu toate acestea, mediul politic a fost afectat în mod negativ de disputele dintre premier și fostul președinte, care au culminat în 2012 cu încercarea de demitere a președintelui.

Comparativ, în precedenta ediție a BEEPS, cea de-a patra, realizată în 2008-2009, pregătirea forței de muncă și nu corupția era unul din primele trei obstacole pentru realizarea de afaceri în România. În BEEPS V, pregătirea forței de muncă nu mai este văzută ca o constrângere, posibil datorită impactului crizei economice în Italia și Spania, preferate de românii care muncesc în străinătate.

BERD, deținută de 64 de țări și două instituții interguvernamentale, susține dezvoltarea economiilor de piață și a democrației. De la începutul activității sale, BERD a investit aproximativ șapte miliarde de euro în peste 368 de proiecte din România.

Nota mea : Deci instabilitate e considerata incercarea de a-l demite pe Basescu, nu rezultatul de 87% aprobare cu 7,4 milioane voturi pentru si faptul ca in ciuda acestui rezultat a ramas. Ciudata viziune mai are si BERD dpdv politic….

37 COMMENTS

  1. Mă crucesc!România,pe ultimul loc la accesul la internet?????!!!???
    O explicație ar fi că ministrul Serviciilor și Comunicațiilor e de la PSD.Pe bunbe,socialiștii ăștia ne-ar face pe toți asistați sociali?

  2. D-le Tudor fiecare are propriul punct de vedere ,dupa cum il aranjeaza ,sigur ca astia din afara au alte prioritati decat noi,si automat vad lucrurile altfel .Probabil disputele dintre presedinte si premier au fost grave pentru noi ca si fiscalitatea ca si lipsa locurilor de munca ,pe noi ne-au afectat cel mai tare ,sa speram ca lucrurile vor reveni la normal .Oare cum am fi fost priviti daca am fi avut soarta Greciei ?

    • nu uita prostia. atunci cand cineva incearca sa faca ceva prostia romanilor ii face sa-i puna piedice. istoria inclusiv cea mai recenta e plina de exemple. cred ca pe primele locuri sunt prostia si ura, dar mai ales lipsa de patriotism ajunsa sub umbrela “intel;ectualilor” postdecembristi patapievici, plesu, liicheanu etc cel mai mare neajuns.

    • Aici ati pus punctul pe i…asta e cel mai mare defect si anume noi insine. Atata timp cat noi nu ne respectam, altii de ce ne-ar respecta ? Sau, daca noi nu dam doi bani pe noi , altii de ce ar da mai mult ?

  3. As adauga cateva defecte majore care trag Romania in jos : lipsa de respect, de civilizatie , de bun simt, de disciplina .. Clasa politica de cea mai proasta calitate care a condus Romania on ultimii 25 de ani … Lipsa uneo justitii adevarate … Servilismul politicienilor in fata strainilor … Atitudinea, in general , a romanilor cand vine vorba de tara lor..

    • @Mircea Tudor: Pai eu consider ca maica-ta spre exemplu, ar avea ea nevoie de foarte multa dispciplina, sa dea drumu la trifazic peste ea si sa o electrocuteze, ca sa nu mai faca distrusi atat de indisciplinati ca tine care tot postezi numai supozitoare cerebrale pe aici. Distrusule ce esti si care-ai existat! Ai fost mascat, ti-ai luat covrig, fraiere!

      • Iti recomand, pe langa un control psihiatric amanuntit, si unul la oftalmolog , nea Manea … E Marius Tudor.. Nu Mircea. Si apropos .. La lista aia de defecte te-as adauga si pe tine. Astia dealde tine trag in jos taaare rau coeficientul de inteligenta al natiei … Si mai ai probleme si cu gramatica.. Ce sa-i faci.. Asa e cand te tragi din colhozist adus cu forta de Ceausescu la oras …

      • La ce reactie academica ai avut e de inteles ca te-ai regasit in lista aia pusa de mine . Ma bucura tare nervii tai 🙂

      • Dar va veni si ziua in care astia de leatul tau nu veti sti pe unde sa fugiti si sa va ascundeti …Si o sa va iasa disciplina pe nas , ca aburii de la locomotivele interbelice

  4. Principalul defect al Romaniei este vasalitatea fata de Bruxelles!

    Dl. Radu Tudor, astept raspunsurile dvs. competente!

    Pretul ca oamenii lui Basescu sa poata fi arestat, sa fi fost hotarat cumva la intelegere directa a conducatorilor USL, in speta Ponta si Antonescu, si pretul platit sa fi fost ca fotoliul de presedinte sa fie ocupat de candidatul preferat de Bruxelles, respectiv “neamtul” Iohannis? Adica, de aceea o fi retras Crin Antonescu PNL-ul de la guvernare si spargerea USL-ului la sfarsitul lui ianuarie 2014, lasand astfel presedintia partidului si drumul deschis candidaturii la presedintie din partea PNL “neamtului” Klaus Iohannis preferat de Bruxelles? Sa fi fost tot asta si atunci cand in alegerile prezidentiale din decembrie 2014, V Ponta a pierdut alegerile lasandu-i scaunul de presedinte “neamtului” Klaus Iohannis, desi cu doar o zi inaintea celui de-al doilea tur de scrutin V Ponta conducea in toate sondajele de opinie cu 10% procente in toate sondajele, dupa turul de scrutin “neamtul” Iohannis castigand el cu 10% procente in fata lui V Ponta, adica recuperand 20% procente de pe o zi pe alta, spargand practic toate box-office-urile tuturor institutelor de sondare a opiniei publice?! De asemenea, va mai dau o informatie, pe baza careia va puteti obtine toate explicatiile si anume, la alegerile prezidentiale din decembrie 2014, V Ponta desi el a pierdut alegerile, tot el a ramas prim-ministru pana in ziua de azi, adica nu a fost demis asa cum era normal si logic si cum se intampla pe toata planeta daca pierzi alegerile. Asta a fost partea de intelegere a lui si anume, ca el daca se da la o parte si ii lasa scaunul de presedinte “neamtului” Iohannis, el sa aiba scaunul de prim-ministru garantat in continuare si sa aiba voie sa ii aresteze pe toti oamenii Chelului?! Ascult?! Ceva? Complicat, nu?

    Adica, mai pe scurt, conducerea USL a stabilit prin negociere directa cu Bruxelles-ul, sa dea la schimb scaunul de presedinte candidatului preferat de Bruxelles, respectiv “neamtului” Klaus Iohannis? De aceea sa ii fi lasat presedintia PNL-ului lui Klaus Iohannis cand a retrat PNL-ul de la guvernare, lasandu-i practic acestuia drum liber ca sa candideze el la alegerile prezidentiale din partea PNL? Dupa care si V Ponta, tot de aia s-a dat la o parte la alegerile din decembrie, pe care toate institutele de sondare a opiniei publice il dadusera castigator? In asta a constat toata negocierea cu Bruxelles-ul, ca sa le dea burghezii si cu camatarii de la Bruxelles voie sa ii aresteze pe oamenii lui Chiorette?

    Daca da, o sa va intre doua lucruri si anume, in ce masura votul oamenilor care am inteles cum ca este “suveran”, mai are el vreo importanta?

    In al doilea rand, daca Antonescu Crin si V Ponta au negociat tot ceea ce vedem adica toate arestarile oamenilor lui Basescu, ei au obtinut acceptul la negociere directa cu Bruxelles-ul, asta inseamna ca si ei se subordoneaza tot burghezilor de la Bruxelles, ca daca de la aia si-au negociat acceptul, inseamna ca si ei au acceptat sa se subordoneze tot alora, si atunci care mai e diferenta intre Chioru’, care si ala tot cu burghezii si cu camatarii negocia, si intre astia care ei tot alora li se subordoneaza?

    Astept raspunsurile dvs. competente. ‘Traiti!

      • @alexphrost: Contradictia consta in faptul ca tie trebuie sa ti se deseneze, ca sa intelegi ceva cand citesti, sau mai exact iti trebuie sa ti se traduca din romana, in romana, asa cum ne-ai obisnuit demult pe-aici.

  5. Dl. Radu Tudor, Crin Antonescu si-au dat scaunele la schimb la negociere directa cu Bruxelles-ul, in schimbul acordului burhezilor de la Bruxelles, adica aia sa le dea voie sa ii aresteze pe oamenii lui Chiorette? Si-au dat scaunele la schimb, Crin Antonescu retragand PNL-ul de la guvernare si el lasand scaunul de presedinte al PNL si candidat implicit din partea partidului “neamtului” Klaus Iohannis, candidatul preferat de nemtii majoritari din Parlamentul Europei din Bruxelles? De asemenea, V Ponta a dat la schimb scaunul de presedinte, lasandu-l sa castige pe candidatul din partea PNL, pe “neamtul” Klaus Iohannis care cu o zi inainte de alegeri era dat de toate casele de sondare a opiniei publice la 10% procente in urma lui V Ponta, el iesind in urma turului de scrutin la 10% procente in fata, adica recuperand 20% procente de pe o zi pe alta?! Ponta a dat la schimb scaunul de presedinte candidatului preferat de Bruxelles, el obtinand garantia ca tot el ramane prim-ministru chiar daca a pierdut alegerile, si va avea voie sa ii si aresteze toti oamenii lui Basescu, inclusiv pe mitocanca Udrea sau ceva?!

    Asta sa fi fost toata politica statului roman in ultimul an si ceva de zile, adica de la data retragerii PNL de la guvernare si spargerea USL-ului la sfarsitul lui ianuarie 2014, si pana la data prezenta, cand V Ponta e in continuare prim-ministru si DNA-u aresteaza la greu toti oamenii fostului presedinte alcoolic al Romaniei, pe numele lui de gunoi uman Traian Basescu?

    Ha?! Ascult, aud ceva?!! E complicat rau, nu?! Dvs. cand veti spune toate lucrurile astea pe televizor, ca eu am inteles ca dvs. va ocupati in principal cu propagarea si propovaduirea adevarului, a verticalitatii, a binelui public, a cinstei si dreptatii in societate!! Sau, ba nu?! Astept eventuale comentarii, desi nu cred… Oricum, ‘traiti!

  6. Nea Radule, mai da bre si matale refresh la comentarii pe aici, si mai baga si matale un raspuns la ce posteaza fraierii, daca tot varianta asta cu blogu e mult mai putin interactiva ca mijloc de comunicare in comparatie chiar pana si cu messenger-ul si cu facebook-ul dreac. Aici tb s-astepti sa vina posta, sa refresheze administratorul sau autorul blogului, ca sa poti sa te injuri sau sa te umpli de flegme cu alti comentatori. Sau sa iti trimiti poezii cu altii, dupa caz. Cu majoritatea insa, faci schimb de picioare in freza, pentru ca din pacate spatiul online e asa cum afirma si Mircea Badea, plin de idioti, distrusi cu capra sau analfabeti, dupa caz. Oricum, sunt hoarde intregi de retardati mintal pe-aici si turme intregi de rumegatoare care mesteca la liber ce li se arunca si care nu mai stau sa se gandeasca, mesteca pe negandite dreac, numai retardati mintal si ratati. Nici n-ai ce discuta dreac cu toti distrusii. Salutare. Bafta,

  7. Nu Radu, sunt prea multe neamuri proaste care au avut drept de decizie de 25 de ani de zile fără să răspundă în faţa legii! Defectele României sunt: nedemnitatea, dezonoarea, logica pe organizare, tehnica organizatorică şi practică, lipsa bunului simţ, educaţia, răspunderea civilă şi penală pentru infracţiuni voite, birocraţia în exces, mai pe scurt: defectul/defectele sunt chiar listele electorale necurăţate de justiţie şi DNA, încît îi lasă să candideze chiar dacă sunt infractori sau analfabeţi, ori, adunători de diplome la hectar! sunt destui în perlament şi guvern.

  8. Pentru Dumnezeu, să nu-l invitaţi pe clămpăul de bichineţ sau buzatu la emisiuni, ăla te chiorăşte de la ochi şi ocupă toată emisia cu mizeriile şi laudele lui mincinoase. Mă mir cum de nu au intrat în forţă aceşti cercetători şi arestatori în acest judeţ-vaslui! Minte de îngheaţă apele, ei spun că nu sunt probleme în judeţ dar cum de l-au anihilat pe primarul barladului: 1 an arest definitiv cu demisie semnată! Vă minte cum vor ei la fel cum îi mint pe cetăţeni! Vă strică imaginea pe care v-aţi construit-o de ani de zile!

  9. Referitor la nota dvs : Asa li s-a tradus in casti !!! Ei iau de bune declaratiile Comisiei Europene ale Departamentului de Stat…De la noi cine s-a auzit ? Ponta ? Antonescu ? Cine sa combata acele opinii ? Dimpotriva,ne-am dus umili la Bruxelles sa ne luam urecheala precum ultimii repetenti dornici sa nu fim cumva exmatriculati,la asa semnal ce concluzie puteau si aia sa traga ?

  10. Ce să vezi Radu, se pare că am dreptate! Cine conduce această ţară? Iohanis sau băsescu? Dacă conduce Iohanis, ce mama dreacului se mai bagă-n seamă şi fostul/clămpănitorul urlător? La ce se care să ia legătura cu numiţii de el în funcţii în justiţie, vrea să-şi aranjeze ploile să nu fie anchetat/arestat şi pedepsit împreună cu clanul /famiglia lui? Dacă i se admite aceastp cerinţă acestui nemernic, înseamnă că am perfectă dreptate: el e şefu, el cîntă şi toţi dansează în ritmul lui, nu va fi anchetat şi pedepsit el şi ai lui…degeaba au fost alegeri, o ţeapă uriaşă luată de popor prin schimbarea preşedintelui/pt. cei care l-au votat! http://www.dcnews.ro/basescu-cere-intalnire-cu-efii-din-justi-ie_472704.html
    O să se fredoneze melodia: MĂ BUCUR CĂ V-AM DAT ŢEAPĂ…!GHINION pentru cei care mai ştiu ce vor şi pentru cei dezamăgiţi/destui!!!

    • Dacă conduce Iohanis, ce mama dreacului se mai bagă-n seamă şi fostul/clămpănitorul urlător? La ce se care să ia legătura cu numiţii de el în funcţii în justiţie, vrea să-şi aranjeze ploile să nu fie anchetat/arestat şi pedepsit împreună cu clanul /famiglia lui? Dacă i se admite aceastp cerinţă acestui nemernic, înseamnă că am perfectă dreptate: el e şefu, el cîntă şi toţi dansează în ritmul lui, nu va fi anchetat şi pedepsit el şi ai lui…degeaba au fost alegeri, o ţeapă uriaşă luată de popor prin schimbarea preşedintelui/pt. cei care l-au votat! http://www.dcnews.ro/basescu-cere-intalnire-cu-efii-din-justi-ie_472704.html
      O să se fredoneze melodia: MĂ BUCUR CĂ V-AM DAT ŢEAPĂ…!GHINION pentru cei care mai ştiu ce vor şi pentru cei dezamăgiţi/destui!!!

  11. Ma consider un patriot incurabil, evaluarea/analiza este corecta si dureroasa.
    De multe ori adevarul doare, mai ales cand ma uit in jur si vad ca industria este ca si inexistenta (comparativ cu anii ’80), agricultura da semne de revigorare, asa fara sisteme de irigatii distruse cu multa raspundere prin anii ’90, padurile sunt taiate in continuare fara mila, calea ferata se duce la vale si autostrazile se lasa asteptate. In tot acest timp d-na Kovesi ameninta in stanga si-n dreapta si SRI-ul lui Coldea nu ia taurul de coarne.
    Ce se poate spune, nu traim numai din defecte, tara se misca dar din pacate cu viteza I-a.

  12. In plus , vad ca PNL vrea sa vina neaparat la guvernare…cu ce si cu cine ? au tot felul de penali in partid, in plus, nu au program de guvernare. Cine e tampit sa aleaga blaga, predoiu, ungureanu, si pe tzatza aia isterica de gorghiu…parerea mea ca atat pnl cat si psd se vor destrama, astfel incat nu va mai ajunge nimic pana in 2016…oricum, situatia politica vad ca e tensionata, pnl vad ca s-a mai temperat…sau nu, lumea e foarte impartita…nu stiu, nu vad bine nimic in viitor. Apropo de penali , cand se va lua cineva de poteras si manescu, cei doi primari netrebnici ai sectorului 6 ?

  13. O tara este puternica sau slaba, in functie de directia pe care in primul rand o da clasa politica! Asta s-a vazut de-a lungul istorei, disputele intre ciocoi si/sau cu voda, intre partidele politice.
    Este o ecuatie greu de rezolavat in care educatia, onestitatea, lectia istoriei si alte ingrediente, se invata si se asimileza extrem de lent sau deloc. Influentele si interesele externe sunt o presiune permanenta, penetreaza cel mai adesea chiar prin reprezentatntii politici interni, pentru care interesul personal prevaleza. Nu intreseaza persepctiva, ziua de maine, ce lasa generatilor mai tinere.
    Esecul suspendarii predintelui in 2012, a fost cauzat de lipsa de verticalitate a USL si a Parlamentului, sub presiunile externe de rigoare. Populatia a dat girul schimbarii iar politicul nu a finalizat. Vedem in continuare un Basescu , care se plimba protejat si intangibil fata de toate afacerile si relatiile oneroase in care a fost implicat.
    Daca pentru Basecu nu se vor formula in scurta vreme capete de acuzare fundamnetate, este foarte grav. Acest lucru denota un stat slab, traficat de interese politice obscure, corupt la nivel inalt.

  14. Daca afirm ca analistiii lu’ peste prajit de la BERD pot sa ne mai scuteasca se supara cineva?
    “Aproximativ 18% din timpul de lucru al managerilor de top a fost ocupat cu rezolvarea chestiunilor ce țin de reglementările fiscale”. Poftim??? Cred ca nici firmele specializate in financiar-contabil nu consuma 18% din timpul lor cu “chestiunilor ce țin de reglementările fiscal”. A, ca va munciti sa va mutati profiturile prin off-shoruri din paradisuri fircale pe care cel mai adesea le gestionati personal si sa faceti masinatiuni financiare care sa va reduca datoriile catre statul Roman… daca asa puneti problema atunci va cred. Comparati cifra de afaceri a firmelor din top 500 cu profitul declarat in Romania si veti constata imediat ca ceva nu este in regula.
    Oricat de mult mult mi-as fi dorit ca eliminarea impozitului pe dividente inclusa in proiectul noului cod fiscal sa se fi venit ca o masura de sprijin pentru noi. “fraierii” care iubim tara asta si ne declaram integral profitul in Romania, ea vine in fapt sa le spuna marilor smecheri bine ma, nu va mai chinuiti sa va mutati profiturile; tineti-le aici (si poate si faceti ceva bun cu ele in Romania).
    Legat de marea coruptie, toti se uita spre statul Roman de parca mituitorul nici nu exista in aceasta ecuatie. Nu, in cel mai rau caz mituitorul face un denunt si este bine merci. D-na Kovesi, hai recunoaste ca un pic se uita stramb astia de prin ambasade si brusc iti creste pulsul. Dar codruta vine si o arde mare “smardoi” pe la posturile TV la care nu se uita nici dreaq.
    Cat despre observatiile de natura politica incluse in acest raport, as prefera sa nu spun nimic. Imi este teama ca s-ar rusina “hartia da pa net” daca as scrie exact ce gandesc. Daca tot sunt asa niste genii, eu le propun sa-l numeasca pe base membru in BERD Board of Directors. In 2 luni ii rezolva complet (2 saptamani daca o aduc si pe nutzi, garantat – lasa ca nu va impiedicati voi de codruta sa o scoateti pe nutzi de unde este acum; “daca vrei cu adevarat poti” – citat dintr-o reclama la pantofi sport).

  15. ioi ce ghinion pentru colectori! s-au apucat patronii să-şi elimine numele firmei! oare nu cumva vor funcţiona sub acoperire? oricum sunt firmele politicienilor care au cam funcţionat la gri/negru…

  16. conform antena 3 la intalnirea liderilor partidelor parlamentare cu johannis, acestia trebuie “sa dea socoteala” acestuia pe diverse probleme???!!!! stirea asta idioata e prentata de 2 zile non stop la programele de stiri unde un tanar imberb prezinta mandru idiotenia asta! si urmeaza imediat pupincurismul unui purtator de vorbe penelismt. se observa clar trecerea de la pupincurismului basit al pedelacilor la pupincurismul johannist al noilor liberali basiti. oare cat de jos se poate ajunge? nici un asa zis liberalo-pedelist nu are curaj sa-l atinga pe 6k nici cu o vorba in schimb pe micile ecrane si pe site-urile de orientare pedelisto-liberale se lafaie atacurile unor pesedei la adresa lui ponta si dragnea. curata democratie nu?

  17. la atatea defecte ce mai trebuie sa fim conform art 1 din constitutie un stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil? nu=i mai bine sa fim, ceea ce pare deja, o colonie? mai vine fmi-ul si ne spune ce sa facem, mai vine banca mondiala sau berd-ul. ce sa mai zicem de forurile conducatoare de la ruxelles ? asteptam cu drag indicatiile de la diversle ambasade sua, germania , olanda etc care sa ne spuna ce sa facem in orice domeniu ca la lipsa de creier a tutarilor din presa si politica asta asteptam. n-avem nevoie de parlament, avem nevoie doar de dna si restul gastii ( iccj,csm) sa ne stabileasca viitorul. avem nevoie de vreun frit sa ne aminteasca un lucru evident pentru ei :n-avem ce cauta in ue trebuie sa ramanem o colonie care sa absoarba doar produsele lor. de ce trebuie sa ne dezvoltan? de ce trebuie sa avem cea mai mare rata de crestere economica din ue? de ce trebuie sa ajungem in randul tarilor dezvoltate cu tva cat mai mic ? trebuie sa fim pupincuristii celor de afara sa-i injuram pe guvernanti ca vor sa ne faca viata un pic mai buna. raman la parerea ca suntem niste tampiti si ca ne sabotam singuri existenta prin prostia de care dam dovada.

  18. Domnule Tudor !
    Traim vremuri complicate, iar Dvs. cred ca nu vreti sa vedeti adevaratele cauze ale decaderii Romaniei. Spunem ca lucrurile merg cu viteza melcului, dam vina in stanga si-n dreapta.
    Cei mai vinovati suntem noi romanii, cand prin conducatorii vremelnici ai Romaniei am/au hotarat aservirea tarii. Niciodata n-am avut un model de urmat, au fost intotdeauna expediente, iar dorinta noastra de a ne “pune bine” cu unii si cu altii ne costa scump pe termen mediu si lung.
    Prea multe nu se pot spune acum, dar cine are urechi si ochi intelege perfect.

      • Sefule nu bag nimic. N-as spune ca suntem o tara chiar asa de mica si cu populatie asemenea. Prin grija unora, adevarat ne-am imputinat.
        Bai sefule iti las tie aceasta onoare sa gasesti solutii, mai ales constat ca te-a deranjat ce-am postat.
        Baga.

Leave a Reply