Thursday, January 1, 2026
-2.8 C
Bucharest

Deputat PNL despre Vlad Voiculescu : “Ne-am saturat de circ ieftin şi incompetenţă”

Deputatul PNL Florin Roman afirmă că minitrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, ”a scăpat hăţurile din mână în ceea ce priveşte gestionarea pandemiei şi, în consecinţă, aruncă tot soiul de petarde”, acuzând PNL că a mpsluit datele referitoare la pandemie. ”Ne-am săturat de circ ieftin şi incompetenţă”, afirmă liberalul.

”Domnul Vlad Voiculescu a scăpat hăţurile din mână în ceea ce priveşte gestionarea pandemiei şi, în consecinţă, aruncă tot soiul de petarde…fumigene pentru a-şi acoperi incompetenţa

Mai nou, acuză PNL, după ce s-a certat cu medicii, cu primarii, cu primul ministru, că am fi măsluit datele privind pandemia COVID 19 în perioada alegerilor parlamentare. O acuzaţie extrem de gravă”, a scris, miercuri, pe Facebook, Florin Roman, care de-a lungul timpului s-a arătat atât un susţinător al fostului ministru al Muncii Violeta Alexandru, cât şi un susţinător al fostului ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru.

Roman afirmă că Nelu Tătaru era un inistru care ”vorbea şi acţiona din teren, al cărui birou erau spitalele…strada”.

”Actualul ministru nu a călcat într-un spital decât atunci când s-a întâmplat tragedia cu incendiul de la “Matei Balş”. Ceea ce domnul Voiculescu prezintă ca fiind un lucru ascuns, era cunoscut de toată lumea: Nelu Tătaru carantina focarul pentru a scapa localitatea de carantină, iar strategia lui a dat rezultate. I-a lăsat moştenire domnului Voiculescu o Românie care a gestionat excelent valurile 1 şi 2 ale pandemiei. În valul 3 avem ghinionul unui ministru al Sănătăţii foarte prezent pe reţelele de socializare, dar total absent în teren”, a mai scris deputatul liberal.

Acesta afirmă că, dacă eşti ministru, ”ori eşti solidar cu oamenii şi cu deciziile Guvernului, ori pleci”.

”Ne-am saturat de circ ieftin şi incompetenţă”, a mai afirmat Florin Roman.

Preşedintele PNL Bucureşti, deputatul Violeta Alexandru, a afirmat pe pagina sa de Facebook, că afirmaţii politice de gen ”Nu am încredere în cifrele cazurilor de COVID-19” nu doar că nu ajută, dar sporesc îngrijorarea.

În replică, într-un comentariu la această postare, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a precizat că anul trecut, înainte de alegeri, din calculul incidenţei au fost eliminate focarele, iar din calculul incidenţei la 14 zile au fost “pierdute” vreo două zile.

”Până să vorbim despre cum comunicăm, ceea ce comunicăm ar trebui să fie cât mai aproape de adevăr. Contează, mai ales în situaţii de genul asta. Altfel ne furăm singuri caciulă minţindu-ne frumos”, scrie ministrul Sănătăţii.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că va propune înfiinţarea unei comusii parlamentare pentru a verifica dacă datele prezentate înainte de alegeri au fost corecte, scrie news.ro

Hot this week

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți de respirație

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți...

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Topics

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți de respirație

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți...

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img