Tuesday, March 31, 2026
7.8 C
Bucharest

Descoperire arheologica spectaculoasa la Ierusalim

O nouă descoperire arheologică în sudul Ierusalimului arată faţa mai puţin cunoscută a lui Pilat din Pont, guvernatorul roman al Iudeei, care a jucat un rol central în moartea lui Iisus.

Arheologii încep să înţeleagă mai bine importanţa lui Ponţiu Pilat pentru dezvoltarea arhitecturală a oraşului. Aceştia au descoperit o stradă îngropată de milenii care ducea la baza Muntelui Templului, scrie National Geographic.

Strada avea aproape jumătate de kilometru lungime şi era lată de 8 metri, construirea ei necesitând peste 10.000 de plăci de piatră calcaroasă. „Credem că a fost un singur proiect construit în întregime la un moment dat”, a declarat Joe Uziel, arheolog israelian care conduce săpăturile.  

Descoperirea este cu atât mai importantă cu cât istoricii îl vedeau pe Regele Irod, care a murit în jurul anului 4 î.e.n., ca principalul responsabil de dezvoltarea arhitecturală a Ierusalimului antic. Analiza a aproape 100 de monede găsite sub drumul descoperit recent indică, însă, că efortul de transformare a construcţiilor din Ierusalim a început în perioada lui Pilat, care a domnit timp de un deceniu începând cu anul 26 e.n.

Nahshom Szanton, un arheolog de la Universitatea Tel Aviv, observă că Pilat ar fi putut construi strada „pentru a-i linişti pe locuitorii Ierusalimului”, dar şi pentru ”a-şi ridica renumele prin proiecte majore de construcţie”.

În anul 70, strada a fost îngropată sub ruinele cauzate de revolta evreilor şi distrugerea ulterioară a oraşului de către romani. Multe din plăcile de piatră au fost refolosite la alte construcţii.

Articolul din National Geographic, aici :

https://www.nationalgeographic.com/history/2019/10/road-built-biblical-villain-uncovered-jerusalem/

Hot this week

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Topics

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img