Tuesday, November 3, 2026
7.9 C
Bucharest

Descoperire istorică la Roma

Descoperire istorică la Roma

Ministerul italian al Culturii a anunţat marţi descoperirea unei luxoase ”domus” romane cu o vechime de peste 2.000 de ani şi un mozaic “incomparabil”, realizat din scoici, fragmente de sticlă şi de marmură, informează AFP.

Această “domus”, o vilă construită de romani bogaţi, se află în inima Parcului Arheologic Colosseum şi este o “comoară autentică”, a indicat ministrul italian Culturii, Gennaro Sangiuliano, citat într-un comunicat.

Locuinţa se întindea pe mai multe etaje însă “ceea ce face descoperirea excepţională este prezenţa unui extraordinar mozaic mural (…) incomparabil prin complexitatea scenelor reprezentate”, se subliniază în comunicat.

În mozaic, trei corăbii mari călătoresc spre un oraş de coastă, pe ale cărui ziduri pot fi văzute mici turnuri şi porticuri, într-o scenă care sugerează că proprietarul acestei domus a fost victorios în luptă.

Scoasă la iveală de arheologii care au descoperit o serie de ziduri în 2018, reşedinţa are mai multe etaje.

Până în prezent, doar câteva încăperi au fost explorate, săpăturile urmând să continue până în 2024, scrie Agerpres.

Hot this week

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img