Thursday, October 15, 2026
15.6 C
Bucharest

Desi s-au deschis terasele, patronii de restaurante insista. Anunt de ultima ora

Preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie, a apreciat joi că este doar o chestiune de zile până când şeful Guvernului va permite redeschiderea restaurantelor in interior.

Majoritatea acestora au insa terasele deschise.

Preşedintele HORA a subliniat, după reuniunea desfăşurată joi între conducerea Guvernului şi reprezentanţii industriei hoteliere, că şeful Executivului nu le-a transmis o dată certă privind redeschiderea restaurantelor, la interior.

“În urma solicitărilor HORA şi a celorlalte asociaţii din industrie, Guvernul României a organizat astăzi o întâlnire în care s-a decis constituirea unei comisii alcătuite din reprezentanţi de la Ministerul Economiei, în speţă domnul Răzvan Pîrjol (coordonatorul Direcţiei Turism din Ministerul Economiei, n.r.), de la Ministerul Sănătăţii şi de la ANSVSA, împreună cu reprezentanţi ai patronatului din industrie, urmând ca în zilele următoare, vineri-sâmbătă, să alcătuim un set de reguli care trebuie respectate de jucătorii din industrie, iar în perioada imediat următoare premierul să implementeze aceste reguli – vorbim în speţă despre redeschiderea restaurantelor. Este un apel al premierului la responsabilitate şi împreună cu industria se doreşte alcătuirea acestui set de reguli. Noi avem deja un set de reguli pe care împreună cu cei trei reprezentanţi ai Guvernului îl vom mai analiza încă o dată şi sperăm ca în perioada imediat următoare – cred că e o chestiune de zile – premierul să permită redeschiderea restaurantelor. Nu s-a pronunţat un orizont de timp”, a afirmat Daniel Mischie.

“În principal, setul de reguli va conţine două paliere: în primul rând, relaxarea măsurilor aferente teraselor şi organizării evenimentelor, şi aici vorbim de faptul că poate se pune în discuţie eliminarea mănuşilor la terase, creşterea numărului de participanţi la evenimentele de pe terase de la 50 la 100 şi anumite măsuri pentru interiorul restaurantelor, mergând chiar până la creşterea numărului de participanţi de la 20 la 50, respectiv de la 50 la 100 pe terasă. Acestea sunt doar propuneri şi vor fi discutate în cadrul acestei comisii”, a adăugat Daniel Mischie.

 

Hot this week

Secretarul General NATO, mesaj prudent după atacurile Rusiei în apele teritoriale românești

Secretarul General al NATO, Mark Rutte : O întâlnire bună...

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Topics

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img