Saturday, February 28, 2026
-1.4 C
Bucharest

Detalii uluitoare despre adolescentul criminal de la Munchen

Ministrul german de Interne Thomas de Maziere a declarat, sâmbătă, că “nu există niciun indiciu referitor la vreo legătură cu terorismul internaţional” în atacul de la Munchen, relatează The Associated Press.

De Maiziere a declarat pentru presă că s-a întâlnit cu toţi oficialii de rang înalt în domeniul securităţii.

Autorul atacului de la Munchen – un tânăr în vârstă de 18 ani, cu dublă cetăţenie germană şi iraniană, care a ucis la un mall din oraşul bavarez nouă persoane şi apoi s-a sinucis – nu are cazier judiciar.

Serviciile de informaţii nu aveau informaţii despre el, a adăugat ministrul.

Părinţii atacatorului au venit în Germania la sfârşitul anilor ’90 şi au cerut azil, a precizat de Maziere.

Poliţia germană a percheziţionat, sâmbătă dimineaţă, un apartament din  cartierul Maxvorstadt din Munchen, unde tânărul ar fi locuit împreună cu părinţii săi, potrivit ziarului Bild.

Şeful poliţiei din Munchen, Hubertus Andrae, a anunţat că “nu au fost găsite probe” cu privire la o legătură cu Statul Islamic în casa şi în camera presupusului autor al atacului, relatează The Associated Press.

Potrivit acestuia, citat de The Associated Press, atacul şi atacatorul nu au “absolut” nicio legătură cu problema refugiaţilor, iar tânărul – care a ucis nouă persoane şi a rănit alte 27, după care s-a sinucis – s-a născut în Munchen.

Andrae a spus, de asemenea, că nu s-au găsit indicii care să arate că altcineva în afară de atacator a fost implicat în drama de vineri seara.

Ali Sonboly este numele adolescentului cu dublă cetăţenie, germană şi iranană, care a ucis nouă persoane vineri seara, la un mall şi un restaurant McDonald’s din Munchen, înainte să se sinucidă, scrie presa germană, relatează The Telegraph.

Anchetatorul Robert Heimberger a spus, la rândul său, că se pare că atacatorul a piratat un cont de Facebook şi a trimis un mesaj, de pe contul unei tinere, în care îndeamna persoane să vină la mall, vineri, la ora locală 16.00 (17.00, ora României). “Îţi voi da ceva, dacă vrei, dar nu prea scump”, se arată în acest mesaj.

“Se pare că (mesajul) a fost pregătit de către suspect, iar apoi expediat”, a adăugat Heimberger.

Tânăra a raportat că i-a fost piratat contul imediat.

Anchetatorul Robert Hemberger a mai declarat că atacatorul era înarmat cu un pistol de tip Glock de calibrul nouă milimetri. În rucsacul găsit asupra lui, poliția a descoperit 300 de gloanțe

La rândul său, procurorul Thomas Steinkraus-Koch a spus că anchetatorii au găsit probe potrivit cărora tânărul suferea de probleme psihice şi primise un tratament, însă detaliile nu au fost confirmate încă.

De asemenea, tânărul era obsedat de atacuri armate în masă, conform anchetatorilor. Potrivit BBC, anchetatorii au găsit în camera tânărului tăieturi din ziare despre atacuri armate, inclusiv un articol intitulat “De ce ucid studenţii?”.

Bilanţul atacului comis vineri seară la mall-ul Olympia din Munchen indică nouă morţi şi 27 de răniţi, printre aceştia numărându-se şi copii, scrie news.ro.

 

 

Hot this week

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Topics

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img